Protocolul nr. 1/2016
privind remunerația datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora
prezumat în vigoare
Conținut de Decizia nr. 95/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 28 septembrie 2016 ────────── Având în vedere că, potrivit metodologiei stabilite prin Decizia nr. 153 A/2011 a Curții de Apel București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, SRR datorează o remunerație procentuală de 1,5% din veniturile din radiodifuzare pentru utilizarea prin radiodifuzare a prestațiilor artistice în pondere de peste 65% și de 1,2% din veniturile din radiodifuzare pentru utilizarea fonogramelor în pondere de până la 65%, cu excepția fonogramelor producții SRR, respectiv o remunerație totală pentru drepturi conexe de 2,4% din venituri, având în vedere că ponderea muzicii în programele SRR depășește 65% din timpul total de emisie, iar, potrivit metodologiei în vigoare, remunerația totală pentru drepturi conexe datorată este de 3% din venituri: I. Părțile Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, cu sediul social în București, str. C.A. Rosetti nr. 34, sectorul 2, reprezentat legal prin domnul Ștefan Gheorghiu, în calitate de director general, denumit în continuare CREDIDAM, în calitate de organism de gestiune colectivă reprezentativ în domeniul artiștilor interpreți conform art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, și colector unic al remunerației echitabile reprezentând drepturi patrimoniale conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți din radiodifuzarea prestațiilor artistice deja fixate sau radiodifuzate; Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în Pipera Business Tower, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6E, etaj 11, București, sectorul 2, reprezentată legal prin doamna Alexandrina Scrioșteanu, în calitate de director executiv, denumită în continuare UPFR, în calitate de organism de gestiune colectivă reprezentativ în domeniul producătorilor de fonograme conform art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, și colector unic al remunerației echitabile reprezentând drepturi patrimoniale conexe cuvenite producătorilor de fonograme din radiodifuzarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora; și Societatea Română de Radiodifuziune, cu sediul în București, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, reprezentat legal de domnul Ovidiu Miculescu, președinte director general, denumită în continuare SRR, în calitate de organism de radiodifuziune care utilizează prin radiodifuzare prestații artistice și fonograme în programele sale, astfel cum sunt acestea definite mai jos, pentru care are obligația legală de a achita o remunerație unică echitabilă artiștilor interpreți sau executanți către organismul de gestiune colectivă CREDIDAM și producătorilor de fonograme către organismul de gestiune colectivă UPFR, au convenit asupra încheierii prezentului protocol. II. Obiectul protocolului
──────────
Articolul 1
Prin încheierea prezentului protocol, părțile stabilesc de comun acord condițiile în care se acordă SRR autorizația sub formă de licență neexclusivă de către CREDIDAM, respectiv de către UPFR, pentru radiodifuzarea fonogramelor și a reproducerilor acestora, precum și cuantumul remunerațiilor datorate de către SRR către cele două organisme de gestiune colectivă, CREDIDAM și UPFR. Părțile convin ca prin contractele/autorizațiile sub formă de licență neexclusivă să stabilească o remunerație unică forfetară pentru drepturile conexe, constând într-o sumă brută anuală plătibilă în rate trimestriale egale, pentru o pondere a prestațiilor artistice și a fonogramelor de până la 70% din total timp de emisie, către fiecare organism de gestiune colectivă semnatar al prezentului protocol.
III. Durata protocolului
Articolul 2
Prezentul protocol se aplică începând cu trimestrul al III-lea al anului 2016, pentru un an de zile, respectiv până la data de 30 iunie 2017, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, sens în care se va încheia un act adițional, în formă scrisă, prin transmiterea de către oricare dintre părți a unei notificări cu cel puțin 15 zile înainte de ajungerea la termen a prezentului protocol.
IV. Definiții
a) Prin noțiunea de fonograme se înțelege, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 123^1 alin. (1) lit. f) și
art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, fonogramele cuprinzând interpretări, execuții sau alte sunete ori reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în scopul oferirii către public în cantitate suficientă, precum și cele care sunt realizate în scopul identificării și autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, cele al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune, inclusiv cele realizate exclusiv în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparținând unui terț în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv.
b) Prin noțiunea de prestații artistice se înțelege, în sensul dispozițiilor prevăzute de
art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, orice interpretare deja fixată sau radiodifuzată.
c) Prin noțiunea de radiodifuzare se înțelege, în sensul dispozițiilor
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea publică prin satelit, precum și transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public.
d) Prin noțiunea de pondere a utilizării se înțelege gradul de utilizare al prestațiilor artistice și al fonogramelor din timpul total de emisie pe parcursul unei luni calendaristice.
V. Obligații și modalitatea de executare a acestora
Articolul 3
SRR se obligă să solicite de la CREDIDAM și de la UPFR autorizația sub formă de licență neexclusivă și să plătească către organismele de gestiune colectivă de mai sus o remunerație echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru utilizarea prestațiilor artistice și a fonogramelor prin radiodifuzare. Remunerația datorată de SRR către UPFR nu include fonogramele producții proprii ale SRR. Remunerația datorată de SRR către CREDIDAM include și prestațiile artistice ale artiștilor interpreți sau executanți fixate pe fonogramele producții proprii SRR.
Articolul 4
Remunerația anuală datorată de SRR pentru utilizarea prin radiodifuzare a prestațiilor artistice și fonogramelor pentru o pondere de până la 70% din timpul total de emisie este stabilită de părți prin negociere în sumă forfetară în cuantum de 5.400.000 lei, la care se adaugă TVA.
Articolul 5
Pentru radiodifuzarea fonogramelor/prestațiilor artistice, SRR va plăti către CREDIDAM o remunerație unică anuală reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți stabilită în sumă forfetară în cuantum de 2.600.000 lei, la care se adaugă TVA. Pentru prestațiile artistice ale artiștilor interpreți sau executanți, fixate în cadrul producțiilor proprii SRR, inclusiv în cadrul emisiunilor de teatru radiofonic, SRR se obligă față de CREDIDAM să achite acesteia o remunerație minimă anuală de 200.000 lei, la care se adaugă TVA.
Articolul 6
Pentru radiodifuzarea fonogramelor, SRR va plăti către UPFR o remunerație unică anuală reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme, stabilită în sumă forfetară în cuantum de 2.600.000 lei, la care se adaugă TVA.
Articolul 7
Remunerația datorată de SRR se plătește trimestrial și distinct către CREDIDAM și către UPFR, până cel târziu la data de 30 a primei luni următoare fiecărui trimestru pentru care este datorată, numai în baza facturii comunicate SRR cu cel puțin trei zile înaintea termenului scadent de plată. Pentru întârzieri la plată SRR datorează penalizări de 0,1% pe zi de întârziere aplicate la sumele neachitate la termen, începând cu data scadenței remunerației precizată în factură.
Articolul 8
Remunerația forfetară anuală prevăzută la art. 4 a fost stabilită de părți pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor și prestațiilor artistice de până la 70% din totalul timpului de emisie a programelor, pondere care nu include și producțiile proprii SRR ori cele realizate la comanda SRR.
Articolul 9
Ponderea utilizării prin radiodifuzare se determină prin raportarea duratei cumulate a prestațiilor artistice și a fonogramelor sau a reproducerilor acestora care au fost radiodifuzate de SRR la durata totală de emisie. Aceasta va putea fi determinată de către CREDIDAM și UPFR în mod direct sau prin comandarea de monitorizări ale activității de radiodifuzare a utilizatorilor.
Articolul 10
Baza de calcul al stabilirii remunerației prevăzute la art. 4 o constituie totalitatea veniturilor brute lunare, mai puțin taxa pe valoarea adăugată, obținute de SRR din activitatea de radiodifuzare, incluzând, dar fără a se limita la acestea veniturile din taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, publicitate, anunțuri și informații, apeluri telefonice și SMS-uri suprataxate, sponsorizări, concursuri și jocuri radiodifuzate, închirieri spații de emisie, alte contribuții financiare, autorizații de recepție, venituri din radiodifuzări realizate la comandă, venituri provenite din asocieri sau alte activități corelate cu cea de radiodifuzare. Intră în baza de calcul și veniturile societăților terțe, în special ale societăților de producție și achiziție de publicitate, în măsura în care sunt încasate pentru activitatea de radiodifuzare corespunzător fonogramei/ fonogramelor radiodifuzată/radiodifuzate. Sunt excluse din baza de calcul veniturile SRR din alocație bugetară repartizate SRR prin legea anuală a bugetului de stat.
Articolul 11
SRR are obligația să transmită CREDIDAM și UPFR, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde lista completă în format electronic (Excel, tabelar) a fonogramelor sau a reproducerilor acestora radiodifuzate în cadrul fiecărui post de radio deținut de SRR, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remunerațiilor încasate de CREDIDAM către artiștii interpreți sau executanți și de către UPFR către producătorii de fonograme: *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬────────┬────────┬──────────┬───────┬──────────┬───────┬─────┬────────────┬────┬────────┬────────┐ │Nr. │ Data │ Ora │Minute │Secunde │ Titlul │Autorul│Artist/ │Nr. de │Album│Producător/ │Țara│Anul │Tipul │ │crt.│difuzării│difuzării│difuzate│difuzate│fonogramei│muzicii│Interpret/│artiști│ │Coproducător│ │înregis-│înregis-│ │ │ │ │ │ │ │ │Formație/ │ │ │ │ │trării │trării*)│ │ │ │ │ │ │ │ │ Grup │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼────────┼────────┼──────────┼───────┼──────────┼───────┼─────┼────────────┼────┼────────┼────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ └────┴─────────┴─────────┴────────┴────────┴──────────┴───────┴──────────┴───────┴─────┴────────────┴────┴────────┴────────┘
────────── *) Tipul înregistrării se referă la înregistrarea originală, remixată, remasterizată etc. ──────────
Articolul 12
Raportul va fi transmis în format electronic (Excel, tabelar) și va fi însoțit de o adresă de înaintare, purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia și ștampila SRR, adresă prin care va fi confirmată, pe propria răspundere, veridicitatea informațiilor conținute în raport.
Articolul 13
La solicitarea scrisă a CREDIDAM și UPFR, SRR are obligația de a comunica acestora copii certificate pe propria răspundere a reprezentantului legal de pe documentele cuprinzând informațiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul, precum și copii certificate de pe documentele necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor, precum și informațiile privind fonogramele utilizate (playlisturi complete aferente perioadei pentru care se solicită remunerația). SRR va avea un termen de maximum 10 zile pentru pregătirea și transmiterea documentației solicitate.
VI. Încetarea și rezilierea protocolului
Articolul 14
Prezentul protocol încetează prin ajungere la termen dacă nicio parte nu și-a manifestat voința în sensul prelungirii valabilității acestuia.
Articolul 15
În cazul neexecutării totale sau parțiale și/sau necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin prezentul protocol de către SRR, CREDIDAM și/sau UPFR pot solicita rezilierea prevederilor prezentului protocol, după notificarea scrisă prealabilă cu 30 de zile.
VII. Litigii
Articolul 16
Părțile înțeleg să nu conteste cuantumul remunerațiilor stabilite prin prezentul protocol. Eventualele litigii urmează a fi soluționate de către instanțele de judecată competente din București, respectiv completele de proprietate intelectuală ale Tribunalului București.
Articolul 17
Clauzele acestui protocol se completează cu dispozițiile
privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile Codului civil și Codului de procedură civilă.
VIII. Dispoziții finale
Articolul 18
Protocolul a fost încheiat în 3 (trei) exemplare originale semnate de reprezentanții legali ai celor două părți contractante, unul pentru CREDIDAM, unul pentru UPFR și unul pentru SRR.
CREDIDAM
Mihai Cernea, președinte/membru Comisie negociere
Iulian Vrabete, vicepreședinte/membru Comisie negociere
Ștefan Gheorghiu, director general
Avizat juridic av. Mariana Savu
UPFR
Alexandrina Scrioșteanu, director executiv
Avizat juridic av. Andreea Strătulă
SRR
Ovidiu Miculescu, președinte director general
Constantin Pușcaș, director economic
Mariana Milan, șef Serviciu juridic
Aurelia Dolea, consilier juridic
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.