Ordonanță · Guvernul

OG nr. 62/2003

pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente

prezumat în vigoare

Data actului
22 august 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 616 din 29 august 2003
Aprobat
prin Legea nr. 504/2003
Citat de
4 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 4.922 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 504/2003 26 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 62/2003 pentru modificarea și completarea Ordo…

Ce face acest act

Modifică 1

  • OG nr. 20/1994 27 ianuarie 1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente

În temeiul art. 107 din Constituție și al

art. 1 pct. II.16 din Legea nr. 279/2003

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articol unic

Ordonanța Guvernului nr. 20/1994

privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 23 octombrie 2001, se modifica și se completează după cum urmează:

1. După alineatul (1) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Clădirile menționate la alin. (1) prezintă pericol public în situațiile în care, după caz:

a) cuprind spații publice cu alta destinație decât aceea de locuinta, ocupate temporar/permanent de un număr mare de persoane;

b) sunt amplasate în zone dens circulate și/sau cu aglomerari de persoane;

c) adapostesc valori materiale și/sau de patrimoniu cultural."

2. La articolul 7 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) din transferuri de la bugetul de stat și/sau din credite, în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pentru locuintele proprietate privată a persoanelor fizice, prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (2) lit. b);"

3. La articolul 7 alineatul (1), după litera d) se introduce litera e) cu următorul cuprins:

"e) din sursele proprii ale proprietarilor, persoane fizice și/sau juridice, după caz, ai spațiilor cu alta destinație decât aceea de locuinta."

4. La articolul 8 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) existenta hotărârii asociației de proprietari, adoptată cu acordul majorității proprietarilor clădirilor prevăzute la art. 6 alin. (1), privind aprobarea deciziei de intervenție pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare, precum și a documentațiilor cadastrale în vederea stabilirii cotei-părți indivize din proprietatea comuna care revine fiecărei proprietăți individuale;"

5. La articolul 10 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:

"e) verificarea și decontarea documentației de proiectare, precum și a situațiilor de lucrări executate, conform soluției de intervenție din documentația aprobată care cuprinde, după caz:

(i) consolidarea sistemului structural al clădirii existente sau a unor elemente structurale ale acesteia;

(îi) introducerea unor elemente structurale suplimentare și/sau repararea elementelor nestructurale ale clădirii existente;

(iii) îmbunătățirea terenului de fundare, termoizolarea și/sau hidroizolarea clădirii și/sau a instalațiilor aferente în zona de intervenție;

(iv) desfacerea și refacerea finisajelor în zona de intervenție;

(v) desfacerea și refacerea instalațiilor și/sau a echipamentelor în zona de intervenție și, după caz, înlocuirea acestora sau a unor elemente componente;

(vi) alte lucrări strict necesare în zona de intervenție, justificate din punct de vedere tehnic prin soluția de intervenție adoptată și reglementările tehnice în vigoare;"

6. La articolul 10 alineatul (1), după litera h) se introduce o noua litera, litera i), care va avea următorul cuprins:

"i) actionarea în justiție a proprietarilor care obstructioneaza desfășurarea activităților de proiectare și/sau de execuție a lucrărilor de consolidare a clădirilor nominalizate în programele anuale, la judecătoria în raza căreia este situata clădirea, în procedura de urgenta și cu scutirea taxei de timbru."

7. După alineatul (2) al articolului 10 se introduc doua alineate noi, alineatele (3) și (4), care vor avea următorul cuprins:

"(3) Pentru realizarea în condiții de siguranță a lucrărilor de consolidare și asigurarea continuității acestora, activitățile comerciale și nonprofit desfășurate în spațiile existente din clădirile nominalizate în programele anuale se suspenda de drept pe durata execuției lucrărilor de consolidare.

(4) Furnizorii de utilități sunt obligați sa realizeze în regim de urgenta, pe baza contractelor încheiate în condițiile legii, lucrările de specialitate determinate de soluțiile de consolidare adoptate și cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, care să asigure functionalitatea clădirii."

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului,
Miron Tudor Mitrea
Ministrul administrației și internelor,
Ioan Rus
Ministru delegat pentru administrația publică,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
București, 22 august 2003.
Nr. 62.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.