Norme · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Normele din 23 septembrie 2016

privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 2016
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 778 din 4 octombrie 2016
Citează
4 acte
Structură
51 de articole, 4 anexe · 34.812 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 86/2006 10 aprilie 2006 (prevederi anume) privind Codul vamal al României

Are ca temei 1

  • Legea nr. 86/2006 10 aprilie 2006 (prevederi anume) privind Codul vamal al României

Ordinul 2.759 din 23 septembrie 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 4 octombrie 2016.

Aprobate prin

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Prezentele norme stabilesc procedurile vamale aplicabile în zonele libere situate pe teritoriul vamal al României.

Articolul 2

În sensul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:

a)

Cod vamal al Uniunii -

Regulamentul (UE) nr. 952/2013

al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;

b)

Regulament delegat (UE) 2015/2.446

-

Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446

din 28 iulie 2015 de completare a

Regulamentului (UE) nr. 952/2013

al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii;

c)

Regulament de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

-

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din

Regulamentul (UE) nr. 952/2013

al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii;

d)

zone libere - părți ale teritoriului vamal al Uniunii, care sunt și părți ale teritoriului României, având o suprafață relativ vastă, înființate prin hotărâre a Guvernului la propunerea autorităților administrației publice centrale și locale interesate, cu avizul autorității vamale;

e)

operator de zonă liberă - persoana care desfășoară în cadrul activității sale profesionale activități de depozitare, prelucrare, transformare, vânzare sau cumpărare a mărfurilor în zona liberă;

f)

birou vamal de supraveghere - biroul vamal competent cu supravegherea vamală a zonei libere.

Articolul 3

Introducerea de mărfuri cu statut neunional într-o zonă liberă semnifică plasarea lor în regimul special de depozitare, cu respectarea prevederilor art. 237 alin. (1) din

Codul vamal al Uniunii .

Capitolul II

Secțiunea 1 Dispoziții privind activitățile desfășurate în zonele libere

Articolul 4

Într-o zonă liberă, exercitarea oricărei activități de natură industrială, comercială sau de prestări de servicii se face cu respectarea prevederilor art. 244 alin. (2), (3) și (4) din

Codul vamal al Uniunii .

Secțiunea 2 Decizia de aprobare a evidenței operative

Articolul 5

(1)

Desfășurarea unei activități într-o zonă liberă este condiționată de aprobarea prealabilă de către biroul vamal de supraveghere al zonei libere a evidenței operative a mărfurilor care să permită acestuia să identifice mărfurile unionale sau neunionale plasate sub regimul special de zonă liberă și să urmărească circulația și fluxul complet al mărfurilor de la introducerea și până la scoaterea acestora.

(2)

Decizia de aprobare a evidenței operative se emite în scris de către biroul vamal de supraveghere al zonei libere. Modelul deciziei de aprobare a evidenței operative este prevăzut în

anexa nr. 1 .

(3)

Prin decizia de aprobare a evidenței operative se stabilesc obligațiile care revin operatorului în organizarea evidenței operative.

Secțiunea 3 Cererea de aprobare a evidenței operative

Articolul 6

(1)

Cererea de aprobare a evidenței operative conține următoarele elemente:

a)

activitățile care se intenționează a fi exercitate în zona liberă, cum ar fi: depozitarea, prelucrarea, transformarea, vânzarea și achiziționarea mărfurilor neunionale;

b)

felul, statutul vamal și circulația mărfurilor plasate sub acest regim asupra cărora se vor exercita aceste activități;

c)

regimul vamal, dacă este cazul, sub care se vor efectua aceste activități, respectiv perfecționarea activă, admiterea temporară sau destinația finală;

d)

o descriere detaliată a evidenței operative care urmează a fi ținută;

e)

descrierea infrastructurii informatice pe care se bazează organizarea evidențelor;

f)

în cazul în care operatorul desfășoară activități de depozitare de mărfuri în zona liberă, depozitul în cauză trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru asigurarea depozitării, conservării, păstrării integrității mărfurilor depozitate, precum și împotriva sustragerii mărfurilor neunionale.

(2)

Cererea se depune la biroul vamal de supraveghere împreună cu următoarele documente:

a)

certificatul de înregistrare a societății, în copie;

b)

copia actului constitutiv al societății, cu modificările și completările ulterioare, după caz;

c)

certificatul de atestare fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă;

d)

certificatul de cazier fiscal eliberat de autoritatea fiscală competentă;

e)

documente care atestă îndeplinirea cerințelor prevăzute la

art. 6 alin. (1) lit. d)

și

e) .

Articolul 7

Când operatorul folosește pentru ținerea evidenței operative un sistem informatic gestionat de către administrația zonei libere, aprobat în prealabil de biroul vamal de supraveghere al zonei libere, acesta trebuie să precizeze această informație în cererea menționată la

art. 6 .

Secțiunea 4 Conținutul și structura evidenței operative

Articolul 8

Evidența operativă a mărfurilor trebuie să cuprindă informațiile menționate la art. 178 din

Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 .

Articolul 9

Informațiile privind statutul vamal al mărfurilor se pot înregistra sub una dintre următoarele forme:

a)

indicarea titlului de tranzit și a uneia dintre mențiunile "marfă PA", "marfă AT", în cazul în care introducerea în zona liberă servește la încheierea acestor regimuri în care au fost plasate mărfurile;

b)

referirea la documentele vamale prin care se justifică statutul vamal al mărfurilor, cum ar fi declarația de plasare a mărfurilor sub un alt regim special sau alte documente specifice pentru mărfurile supuse politicii agricole comune;

c)

referirea la o fișă de informații;

d)

indicațiile privind mărfurile care fac obiectul unei autorizații de admitere temporară, prin menționarea articolului corespunzător din Codul vamal al Uniunii în temeiul căruia mărfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporară;

e)

indicațiile privind mărfurile puse în liberă circulație ce beneficiază de tratament tarifar favorabil sau cărora li se aplică taxe vamale reduse sau zero sub rezerva controlului destinației finale.

Articolul 10

Pentru mărfurile supuse reglementărilor sanitar- veterinare, în scopul asigurării unei evidențe între mărfurile introduse și cele scoase, mențiunile privind documentul efectuării controlului sanitar-veterinar la import se înscriu în evidența operativă.

Articolul 11

(1)

Evidența operativă poate fi ținută manual sau prin mijloace informatice. Aceasta poate fi constituită din mai multe evidențe separate după felul mărfurilor, statutul vamal, regimul vamal sau poate fi una globală.

(2)

În cazul în care mărfurile sunt plasate pe perioada cât se află în zona liberă într-un alt regim special, operatorii au obligația de a ține evidențele specifice acestui alt regim. În aceste situații, evidența operativă globală se completează cu mențiunile specifice regimului special pentru operațiunile ce fac obiectul acestuia. Operatorul trebuie să fie în măsură să prezinte extrase din evidența operativă pentru regimul special respectiv.

Articolul 12

Evidența operativă se prezintă la solicitarea autorității vamale. De asemenea, documentele la care face referire evidența operativă se păstrează împreună cu aceasta și se prezintă la orice solicitare a autorității vamale.

Secțiunea 5 Modificarea sau revocarea deciziei de aprobarea a evidenței operative

Articolul 13

(1)

În cazul modificării derulării unei activități, precum și înainte de exercitarea unei noi activități, operatorul depune o cerere scrisă de modificare a aprobării evidenței operative la biroul vamal de supraveghere al zonei libere respective. Modificarea aprobării evidenței operative se notifică în scris operatorului.

(2)

Aprobarea evidenței operative poate fi modificată sau revocată de biroul vamal de supraveghere al zonei libere în cazurile prevăzute la art. 28 din Codul vamal al Uniunii.

Articolul 14

(1)

Înainte de luarea unei decizii privind evidența operativă care ar avea consecințe nefavorabile pentru titular, biroul vamal de supraveghere al zonei libere comunică în scris acestuia motivele care ar duce la luarea unei decizii cu consecințe nefavorabile pentru acesta, conform art. 22 alin. (6) din

Codul vamal al Uniunii

și

art. 8

și

9

din

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 .

(2)

Titularului i se acordă posibilitatea să își exprime punctul de vedere înaintea luării unei decizii privind evidența operativă care i-ar fi nefavorabilă în termenul prevăzut la art. 8 din

Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 .

(3)

Prevederile art. 44 din Codul vamal al Uniunii sunt aplicabile în cazul revocării deciziei de aprobare a evidenței operative. Aceasta poate fi atacată în condițiile și la termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Secțiunea 6 Dispoziții privind înregistrarea depozitelor utilizate în zonele libere

Articolul 15

Depozitele destinate depozitării mărfurilor într-o zonă liberă se înregistrează de către biroul vamal de supraveghere al zonei libere, la solicitarea operatorilor de zonă liberă pe baza unei cereri scrise, al cărei model este prevăzut în

anexa nr. 2 .

Articolul 16

(1)

Dacă condițiile legale prevăzute la

art. 6 alin. (1) lit. f)

sunt îndeplinite, biroul vamal de supraveghere înregistrează depozitul într-un registru special, denumit Registru evidență depozite. Numărul de înregistrare al depozitului este de forma XXXXXXXXYY, unde:

a)

XXXXXXXX - reprezintă codul biroului vamal de supraveghere, format din 8 caractere alfanumerice; și

b)

YY - reprezintă codul locației depozitului, format din 2 caractere numerice.

(2)

Codul de înregistrare atribuit depozitului de biroul vamal de supraveghere se comunică în scris solicitantului.

Articolul 17

(1)

Biroul vamal de supraveghere revocă înregistrarea depozitului în una dintre următoarele situații:

a)

una sau mai multe dintre condițiile ce au stat la baza înregistrării nu mai sunt îndeplinite;

b)

înregistrarea s-a făcut pe baza unor date incorecte sau incomplete, iar titularul avea cunoștință sau trebuia să aibă cunoștință de acest fapt.

(2)

Biroul vamal de supraveghere anulează înregistrarea depozitului, când operatorul titularul a comunicat cu bună știință autorității vamale date eronate, în scopul obținerii înregistrării.

(3)

Revocarea/Anularea înregistrării se realizează în baza deciziei șefului biroului vamal emitent și conține data de la care măsura intervine, precum și motivul emiterii acesteia.

(4)

Decizia de revocare/anulare este comunicată de biroul vamal de supraveghere titularului depozitului. Prevederile

art. 14

se aplică în mod corespunzător.

Secțiunea 7 Dispoziții privind construcțiile în zonele libere

Articolul 19

Orice construcție sau modificare a unui imobil într-o zonă liberă este permisă în baza unei cereri de aprobare, cu respectarea prevederilor art. 244 alin. (1) din

Codul vamal al Uniunii . Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.

Articolul 20

Biroul vamal de supraveghere al zonei libere eliberează o aprobare de construire scrisă, cu condiția ca activitatea exercitată în respectivul imobil să nu împiedice exercitarea supravegherii vamale a zonei libere și aplicarea corectă a reglementărilor vamale. Modelul aprobării de construire este prevăzut în

anexa nr. 4 .

Capitolul III Condiții de funcționare a zonelor libere

Secțiunea 1 Condiții referitoare la mărfuri

Articolul 21

(1)

Prezentarea mărfurilor și plasarea sub regim a mărfurilor în zonele libere se realizează cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul vamal al Uniunii.

(2)

Mărfurile prohibite cu orice titlu, a căror introducere pe teritoriul vamal al Uniunii este interzisă, nu pot fi depozitate în zonele libere.

Articolul 22

(1)

Introducerea în zona liberă de mărfuri supuse unor autorizații speciale la intrarea lor pe teritoriul vamal al Uniunii, potrivit reglementărilor speciale privind protecția patrimoniului, a sănătății publice, a securității publice, a ordinii publice sau a mediului, se face cu respectarea acestor reglementări.

(2)

Măsurile de politică comercială sau de prohibiție care sunt prevăzute la exportul mărfurilor unionale sau cu ocazia reexportului de mărfuri neunionale se aplică la exportul sau reexportul în afara teritoriului vamal al Uniunii al mărfurilor care sunt scoase dintr-o zonă liberă.

Secțiunea 2 Condiții referitoare la supravegherea zonelor libere

Articolul 23

Programul de funcționare a punctelor de intrare și de ieșire în/din zona liberă se afișează la sediul biroului vamal de supraveghere al zonei libere.

Articolul 24

În cazul dispariției nejustificate a unor mărfuri, pentru care nu se poate stabili statutul vamal unional sau neunional, acestea se consideră ca fiind consumate sau utilizate în zona liberă, cu aplicarea prevederilor art. 79 din Codul vamal al Uniunii.

Secțiunea 3 Formalități la introducerea mărfurilor neunionale

A.

Mărfuri neunionale introduse direct dintr-o țară terță

Articolul 25

(1)

În conformitate cu prevederile art. 139 și ale 245 alin. (1) lit. a) din

Codul vamal al Uniunii , mărfurile introduse într-o zonă liberă trebuie să fie prezentate în vamă și să facă obiectul formalităților vamale prevăzute în cazul în care sunt introduse în zonele libere sosind direct din exteriorul teritoriului vamal al Uniunii de către una dintre următoarele persoane:

a)

persoana care a introdus mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii;

b)

persoana în numele și pe seama căreia acționează persoana care a introdus mărfurile pe teritoriul vamal al Uniunii;

c)

persoana care și-a asumat responsabilitatea pentru transportul mărfurilor după introducerea acestora pe teritoriul vamal al Uniunii.

(2)

Fără a aduce atingere obligațiilor persoanei menționate la

alin. (1) , mărfurile pot fi de asemenea prezentate de către una dintre persoanele următoare:

a)

orice persoană care plasează imediat mărfurile sub un regim vamal;

b)

orice persoană care exercită o activitate în zona liberă.

Articolul 26

Mărfurile introduse într-o zonă liberă se înregistrează fără întârziere de către operator în evidența operativă.

Articolul 27

(1)

Operatorii păstrează documentele de transport care au însoțit mărfurile până în zona liberă. Aceste documente se prezintă împreună cu înregistrările din evidența operativă și, după caz, cu mărfurile la care se referă, la orice solicitare făcută de către biroul vamal de supraveghere.

(2)

Documentul de transport poate consta în orice document relativ la transport, respectiv CMR, foaie de parcurs, bon de livrare, manifest, notă de livrare sau mesaj informatic, cu condiția ca acesta să furnizeze toate informațiile necesare identificării mărfurilor.

(3)

Biroul vamal de supraveghere poate solicita, dacă consideră necesar, ca o copie a documentului de transport să îi fie înmânată.

Articolul 28

Operatorii care dețin pentru mărfurile plasate în zonele libere un document doveditor al originii/statutului (certificat EUR 1, declarație pe factură, certificat de origine tip A sau certificat ATR) și care intenționează să utilizeze aceste documente la punerea în liberă circulație a mărfurilor în cauză după staționarea în zona liberă trebuie, dacă termenul de staționare intenționat depășește durata de valabilitate a respectivelor documente, să prezinte mărfurile și documentele biroului vamal de supraveghere în cadrul termenului de valabilitate al documentelor în cauză.

B.

Introducerea mărfurilor neunionale aflate într-un regim vamal care este încheiat sau descărcat la plasarea lor sub regimul de zonă liberă

Articolul 29

În conformitate cu art. 245 alin. (1) lit. b) din

Codul vamal al Uniunii , mărfurile introduse într-o zonă liberă trebuie să fie prezentate în vamă și să facă obiectul formalităților vamale prevăzute în cazul în care se află plasate sub un regim vamal care este încheiat sau descărcat în momentul în care acestea sunt plasate sub regimul de zonă liberă.

Articolul 30

(1)

Încheierea formalităților vamale pentru mărfurile neunionale, circulând sub acoperirea unui titlu de tranzit extern T1, se efectuează cu respectarea procedurii de tranzit.

(2)

O declarație vamală de tranzit pentru mărfuri neunionale - plasate anterior sub regimul de perfecționare activă sau de admitere temporară în alte părți ale teritoriului vamal al Uniunii, pentru care regimul special s-a încheiat prin întocmirea de formalități de reexport și tranzit la biroul vamal de încheiere prevăzut în autorizația de utilizare a regimului, altul decât biroul vamal de supraveghere al zonei libere - este acceptată la biroul vamal de încheiere numai în situația în care biroul vamal de supraveghere al zonei libere este birou vamal de ieșire din teritoriul vamal al Uniunii, în conformitate cu art. 329 din

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

al Comisiei.

(3)

Declarația vamală de tranzit de la

alin. (2)

cuprinde mențiunea corespunzătoare "marfă PA" sau "marfă AT", după caz.

Articolul 31

Încheierea unui regim de perfecționare activă sau admitere temporară prin introducerea într-o zonă liberă a mărfurilor neunionale pentru care nu s-au întocmit formalități vamale de reexport se efectuează după cum urmează:

a)

mărfurile sau produsele compensatoare se scot din evidențele specifice regimului de perfecționare activă sau admitere temporară prin înscrierea într-un titlu de tranzit extern depus la biroul vamal de încheiere prevăzut în autorizație;

b)

documentul de tranzit cuprinde mențiunea corespunzătoare "marfă PA" sau "marfă AT", după caz.

Secțiunea 4 Formalități la introducerea mărfurilor unionale

Articolul 32

(1)

În cazul mărfurilor care nu au făcut obiectul unei declarații de export, la intrarea în zona liberă acestea nu se prezintă autorității vamale și nu fac obiectul formalităților vamale, în conformitate cu art. 246 alin. (1) din

Codul vamal al Uniunii .

(2)

Mărfurile se înscriu în evidența operativă a operatorului de zonă liberă prin menționarea documentului de transport însoțitor. Acest document se prezintă la solicitarea autorității vamale.

Articolul 33

În cazul mărfurilor unionale care sunt plasate sub regimul de zonă liberă pentru a beneficia de o decizie de acordare a rambursării sau a remiterii de taxe la import, acestea trebuie să fie prezentate în vamă și să facă obiectul formalităților vamale prevăzute.

Articolul 34

În cazul mărfurilor care au făcut obiectul unei declarații de export, biroul vamal de supraveghere al zonei libere pune în aplicare prevederile art. 333 din

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

al Comisiei, la momentul scoaterii efective a acestora în afara teritoriului vamal al Comunității.

Secțiunea 5 Dovada statutului unional

Articolul 35

(1)

Conform prevederilor art. 246 alin. (2) din

Codul vamal al Uniunii

și ale art. 200 alin. (2) din

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

al Comisiei, operatorul poate solicita autorității vamale să ateste statutul unional al mărfurilor la intrarea în zona liberă sau ulterior pe perioada depozitării mărfurilor în zona liberă.

(2)

La cererea persoanei în cauză, biroul vamal de supraveghere pune la dispoziția acesteia un document care confirmă înregistrarea tipurilor de dovadă. Modelul documentului este prevăzut în anexa nr. 51-01 din

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447

al Comisiei.

(3)

Biroul vamal de supraveghere monitorizează folosirea tipurilor de dovadă menționate la

alin. (2)

cu scopul de a se asigura, în special, că tipurile de dovadă nu sunt utilizate pentru alte mărfuri decât cele pentru care sunt eliberate.

Secțiunea 6 Formalități la scoaterea mărfurilor din teritoriul vamal al Uniunii

A.

Reexportul mărfurilor neunionale

Articolul 36

(1)

În situația în care mărfuri neunionale sunt reexportate direct dintr-o zonă liberă și pentru aceste mărfuri există o derogare de la depunerea unei declarații de reexport sau a unei declarații sumare de ieșire, conform art. 274 din

Codul vamal al Uniunii , scoaterea lor se face pe baza unei notificări de reexport.

(2)

Notificarea de reexport se depune la biroul vamal de supraveghere al zonei libere.

Articolul 37

Atunci când zona liberă nu este situată la frontiera Uniunii Europene, mărfurile neunionale pot părăsi zona liberă cu aplicarea dispozițiilor privind regimul de tranzit.

Articolul 38

Încheierea formalităților vamale pentru scoaterea mărfurilor neunionale, plasate sub un alt regim special și aflate într-o zonă liberă, se efectuează prin depunerea unei declarații vamale de reexport la biroul vamal de supraveghere al zonei libere, dacă aceasta nu a fost depusă la biroul vamal de încheiere a regimului special menționat în autorizație.

Articolul 39

Ieșirea mărfurilor din locul unde operatorul își desfășoară activitatea se înscrie imediat în evidența operativă. Evidența operativă face referire la documentul de transport care însoțește marfa.

B.

Mărfuri neunionale transbordate

Articolul 40

(1)

În cazul în care mărfurile neunionale plasate sub regimul de zonă liberă sunt transbordate din mijlocul de transport care le-a adus în zona liberă, într-un termen mai mare de 14 zile de la prezentarea mărfurilor, pe un alt mijloc de transport care le va transporta în afara teritoriului vamal al Uniunii Europene, este obligatorie depunerea unei declarații sumare de ieșire pentru mărfuri, conform art. 271 din

Codul vamal al Uniunii .

(2)

Prin derogare de la

alin. (1) , dacă transbordarea are loc într-un termen de până la 14 zile de la prezentarea mărfurilor, se depune o notificare de reexport, conform art. 274 din

Codul vamal al Uniunii .

(3)

Operatorul are obligația de a prezenta documentele de transport la cererea autorității vamale.

C.

Exportul mărfurilor unionale

Articolul 41

Exportul mărfurilor unionale dintr-o zonă liberă se efectuează prin parcurgerea următoarelor operațiuni:

a)

întocmirea formalităților vamale de export la biroul vamal de supraveghere al zonei libere înainte de scoaterea mărfurilor din zona liberă, dacă mărfurile nu au primit deja liber de vamă pentru export; și

b)

înscrierea în evidența operativă a mențiunilor referitoare la declarația de export și la documentul de transport aferente scoaterii mărfurilor din zona liberă.

Secțiunea 7 Formalități efectuate la introducerea sau reintroducerea mărfurilor în teritoriul vamal al Uniunii

A.

Introducerea mărfurilor neunionale

Articolul 42

Când mărfurile neunionale aflate într-o zonă liberă sunt introduse în altă parte a teritoriului vamal al Uniunii fără să fi fost în prealabil plasate în liberă circulație, aceste mărfuri se supun acelorași dispoziții ca și mărfurile neunionale care sunt introduse direct dintr-o țară terță în teritoriul vamal al Uniunii. Mărfurile sunt supuse supravegherii vamale și circulă pe teritoriul vamal al Uniunii sub acoperirea unui tranzit extern T1 până când li se atribuie un alt regim vamal.

B.

Reintroducerea mărfurilor unionale

Articolul 43

(1)

Reintroducerea în altă parte a teritoriului vamal al Uniunii a mărfurilor unionale, după staționarea lor într-o zonă liberă, se face fără formalități vamale.

(2)

Când statutul vamal unional al mărfurilor nu poate fi dovedit prin formularul menționat la

art. 35 alin. (2)

sau prin orice alt mijloc, mărfurile sunt considerate ca fiind mărfuri neunionale.

Capitolul IV Condiții de utilizare a mărfurilor neunionale fără nașterea datoriei vamale

Articolul 44

Mărfurile neunionale, pe perioada în care rămân în zonele libere, pot fi utilizate sau consumate fără să fie supuse aplicării de taxe la import sau măsurilor adoptate în cadrul politicii agricole comune sau al politicilor comerciale, numai în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 247 alin. (2) din Codul vamal al Uniunii.

Secțiunea 1 Manipulări uzuale

Articolul 45

(1)

Mărfurile plasate în zone libere pot fi supuse manipulărilor uzuale, în conformitate cu art. 220 din

Codul vamal al Uniunii

și ale art. 180 din

Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446 . Manipulările uzuale se efectuează fără autorizarea din partea biroului de supraveghere și fără garantarea taxelor la import și a altor taxe.

(2)

Mărfurile unionale care fac obiectul politicii agricole comune pot fi supuse numai manipulărilor definite în

Regulamentul (CE) nr. 612/2009

al Comisiei de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole.

Articolul 46

Mărfurile supuse unor reglementări speciale, cum ar fi: sanitar-veterinare, fitosanitare, de mediu sau sănătate, pot fi recondiționate, transformate sau reambalate, conform legislației specifice în domeniu.

Articolul 47

Manipulările uzuale se înscriu în mod obligatoriu în evidența operativă ținută de operator.

Secțiunea 2 Operațiuni de vânzare-cumpărare

Articolul 48

(1)

Mărfurile neunionale sau unionale plasate în zone libere pot fi vândute și cumpărate fără aprobarea biroului vamal de supraveghere al zonei libere.

(2)

Aceste tranzacții se înscriu în mod obligatoriu în evidența operativă.

Capitolul V Dispoziții finale

Articolul 49

Dispozițiile prezentelor norme se completează cu prevederile

Codului vamal al Uniunii , ale

Regulamentului delegat (UE) 2015/2.446 , și ale

Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 .

Articolul 50

Înregistrările depozitelor din zonele libere, efectuate de birourile vamale conform prevederilor

Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 839/2016

pentru aprobarea Normelor tehnice de autorizare a magaziilor și a perimetrelor pentru depozitare temporară și a Normelor tehnice de înregistrare a depozitelor utilizate în zonele libere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din data de 3 martie 2016, își păstrează valabilitatea.

Articolul 51

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.

Anexa 1 la normele tehnice

Biroul Vamal de Supraveghere .........................

DECIZIE

de aprobare a evidenței operative

Nr. ........./..........

Ca urmare a solicitării nr. ......... în conformitate cu prevederile art. 178 din

Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 , se aprobă:

........................................................................

........................................................................

cu sediul /domiciliul în ...............................................

........................................................................

........................................................................

Cod unic de înregistrare nr. .....................

Certificat de înregistrare la registrul comerțului seria ......./ nr. .....

pentru desfășurarea activității ...........................................

...........................................................................

...........................................................................

în zona liberă .......................................................... .

Aprobarea acordată pentru ținerea evidenței operative în forma prezentată în solicitarea de referință face parte integrantă din prezenta aprobare.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că aveți următoarele obligații:

a)

necesitatea luării tuturor măsurilor pentru ca angajații dumneavoastră să fie în măsură să respecte legislația vamală;

b)

să semnalați biroului vamal de supraveghere a zonei libere orice dispariție de mărfuri pe care o constatați;

c)

să comunicați eventualele modificări ale elementelor furnizate în cererea de aprobare a evidenței operative.

Semnătura și ștampila

........................

Anexa 2 la normele tehnice

Model de cerere pentru înregistrarea depozitelor utilizate la

depozitarea mărfurilor într-o zonă liberă

Nr. ..................... din ........................

Către

Biroul vamal .....................

Cerere de înregistrare

a depozitului(elor) utilizat(e) la depozitarea mărfurilor

într-o zonă liberă

Societatea ............, CUI ........., cu sediul în str. ....... nr. ......, localitatea ......., județul ..........., țara ..........., codul poștal .........., e-mail .........., telefon ......., fax ...........,

solicităm înregistrarea pentru depozitarea mărfurilor la adresa/adresele spațiului/spațiilor de lucru de mai jos:

Nume locație Adresa e-mail Telefon Fax

Evidențele privind mărfurile depozitate sunt ținute la adresa: ...........

..........................................................................

Anexăm la prezenta următoarele documente:

..........................................................................

..........................................................................

Numele și prenumele reprezentantului legal

..........................................

Semnătura

..................

Anexa 3 la normele tehnice

Operator economic,

......................

Aprob,

Șeful biroului vamal de supraveghere,

....................................

CERERE DE APROBARE

pentru efectuarea de construcții în zona liberă

1.

Denumirea/sediul operatorului economic care efectuează construcția

.....................................................................

.....................................................................

2.

Beneficiarul construcției

.....................................................................

.....................................................................

3.

Materialele de construcții sunt:

unionale [ ] neunionale importate [ ] neunionale [ ]

4.

Locul de amplasare a construcției (denumire concesionar parcelă)

.....................................................................

5.

Destinația construcției (depozit, sediu social, unități de producție, magazine etc.)

.....................................................................

.....................................................................

Data

Semnătura autorizată a operatorului economic

....................

............................................

Anexa 4 la normele tehnice

Biroul Vamal de Supraveghere ..................
Nr. ................/ .................
APROBARE DE CONSTRUIRE
în zona liberă ...................
În conformitate cu prevederile art. 244 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii, se aprobă:
..........................................................................,
cu sediul /domiciliul în ..................................................
Cod unic de înregistrare nr. ....................
Certificat de înregistrare la registrul comerțului seria ....../nr. .......
să construiască în zona liberă ...........................................:
┌─────────────────────────┬───────────────────┐
│ Denumirea construcției
│
Localizare
│
├─────────────────────────┼───────────────────┤
│
│
│
│
│
│
└─────────────────────────┴───────────────────┘
cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Precizări suplimentare:
...................................................................
...................................................................
Semnătura și ștampila
.............................
----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.