Ordin · Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice

Ordinul nr. 5381/2016

pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016

prezumat în vigoare

Data actului
29 septembrie 2016
Emitent
Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 788 din 7 octombrie 2016
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 7.040 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 3482/2016 24 martie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de A…

Având în vedere că de la intrarea în vigoare a Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și până în prezent au fost semnalate interpretări diferite ale conflictului de interese, așa cum a fost definit prin

Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016 ,

ținând cont de necesitatea respectării termenelor impuse pentru soluționarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat,

luând în considerare faptul că decizia privind nerespectarea standardelor de calitate și de etică profesională, inclusiv existența plagiatului, în cadrul tezelor de doctorat, revine Consiliului general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,

pentru desfășurarea în condiții optime a activității specifice Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,

în conformitate cu prevederile

Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

Hotărârii Guvernului nr. 681/2011

privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 44/2016

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.

Articolul I

Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin

Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (2), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

"h) conflict de interese - o situație în care o persoană are un interes personal de orice natură cu privire la rezultatul evaluării, este soț, afin ori rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu studentul-doctorand sau cu conducătorul de doctorat al acestuia, este sau a fost angajată, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, în IOSUD care propune acordarea titlului de doctor sau a beneficiat în ultimii 5 ani anteriori evaluării ori beneficiază în prezent de foloase de orice natură din partea studentului-doctorand sau a conducătorului de doctorat al acestuia; nu se includ în aceste situații colaborările ocazionale cu IOSUD în cauză, cum ar fi participarea la comisii de doctorat sau abilitare altele decât cele aflate în analiza directă a CNATDCU;"

2. În anexa nr. 1 "Metodologia de evaluare a tezelor de doctorat", articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) Se află în situația de conflict de interese în cazul evaluării unui dosar persoana care:

a) are un interes personal de orice natură cu privire la rezultatul evaluării, este soț, afin ori rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu studentul-doctorand sau cu conducătorul de doctorat al acestuia;

b) este sau a fost angajată, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, în IOSUD care propune acordarea titlului de doctor;

c) a beneficiat în ultimii 5 ani anteriori evaluării ori beneficiază în prezent de foloase de orice natură din partea studentului-doctorand sau a conducătorului de doctorat al acestuia.

(2) Nu se includ în aceste situații colaborările ocazionale cu IOSUD în cauză, cum ar fi participarea la comisii de doctorat sau abilitare, altele decât cele aflate în analiza directă a CNATDCU."

3. În anexa nr. 2 "Soluționarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat", articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - MENCȘ transmite sesizarea în formă anonimizată către instituția de învățământ superior sau, după caz, Academia Română și solicită un punct de vedere cu valoare consultativă, care trebuie formulat și transmis în termen de 30 de zile de la înregistrarea sesizării."

4. În anexa nr. 2, la articolul 17, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Raportul comun, semnat electronic, cuprinzând ca anexe și punctele de vedere scrise ale fiecărui membru în parte, este transmis președintelui comisiei de specialitate a CNATDCU în termen de maximum 40 de zile de la înregistrarea sesizării. În cazul în care, la expirarea acestui termen, raportul comun nu a fost transmis președintelui comisiei de specialitate a CNATDCU, acesta îl va informa de îndată pe președintele CNATDCU, care va decide convocarea Consiliului general al CNATDCU, dispozițiile art. 19 alin. (2) fiind aplicabile."

5. În anexa nr. 2, articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - (1) Consiliul general al CNATDCU aprobă sau respinge prin vot raportul cu propunerea comisiei de lucru. Prin votul de aprobare a raportului comisiei de lucru, Consiliul general al CNATDCU adoptă una dintre următoarele propuneri:

a) menținerea titlului de doctor;

b) retragerea titlului de doctor și propunerea de măsuri care se impun referitor la conducătorul tezei de doctorat și membrii comisiei de susținere a tezei de doctorat, în baza prevederilor legale în vigoare.

(2) În cazul în care Consiliul general al CNATDCU respinge raportul comisiei de lucru sau constată depășirea termenului legal prevăzut la art. 17 alin. (4) pentru transmiterea acestui raport, în temeiul atribuțiilor sale stabilite prin prezentul regulament - art. 13 alin. (1) lit. e) - președintele CNATDCU numește, după consultarea vicepreședinților și a secretarului general, o comisie de lucru, formată din 3 experți care pot fi membri ai CNATDCU și/sau experți externi, cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile sau conflictul de interese, care va analiza sesizarea și va transmite Consiliului general un raport comun în termen de maximum 15 zile. Acest raport este apoi supus aprobării Consiliului General, cu respectarea prevederilor art. 18."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale
și cercetării științifice,
Mircea Dumitru
București, 29 septembrie 2016.
Nr. 5.381.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.