Decizia nr. 508/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Yakupoglu Recep în Dosarul nr. 44.938/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.337D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal partea Ergin Mehmet. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea se prezintă traducătorul autorizat pentru limba turcă, doamna Bahtiar Cioroiu.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care arată că nu dorește să ia cuvântul.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că nu există un drept al inculpatului de a-și alege măsura preventivă aplicabilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 44.938/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Yakupoglu Recep cu ocazia soluționării unei cereri de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a controlului judiciar pe cauțiune, cerere formulată de inculpat, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea sprijinirii, prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal, și a infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) lit. a) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu permit înlocuirea, la cererea inculpatului, a măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a controlului judiciar pe cauțiune. Arată că ocupația inculpatului este aceea de șofer pe ruta România - Turcia și pe alte rute internaționale, astfel că solicită înlocuirea controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune cu scopul ca instanța să nu dispună respectarea obligațiilor prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. a), e) și i) din Codul de procedură penală. Consideră că, în cazul său, măsura preventivă a controlului judiciar este mai gravă decât cea a controlului judiciar pe cauțiune, având în vedere necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență pentru familia sa.

7. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că dispozițiile art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală nu contravin art. 21 din Constituție. Dimpotrivă, dispozițiile de lege criticate, prin faptul că nu permit înlocuirea decât a măsurii arestării preventive și a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, se înscriu într-o logică juridică firească, deoarece măsura controlului judiciar este o măsură mai puțin restrictivă decât cea a controlului judiciar pe cauțiune. Or, în cazul autorului excepției, dacă cererea acestuia de înlocuire ar fi admisibilă, s-ar ajunge la înlocuirea unei măsuri preventive mai puțin restrictivă (controlul judiciar) cu o măsură preventivă mai aspră (controlul judiciar pe cauțiune), ceea ce ar echivala cu o îngreunare a situației acestuia - ca urmare chiar a cererii formulate de către apărătorul său - și cu o îngrădire efectivă a dreptului la apărare.

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă și, în subsidiar, este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , art. 242 din Codul de procedură penală a fost completat cu alin. (4^1) și (4^2), iar dispozițiile alin. (5) au fost modificate, astfel că, în cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți. Întrucât dispozițiile de lege nou-introduse prevăd expres faptul că și măsura preventivă a controlului judiciar poate fi înlocuită cu cea a controlului judiciar pe cauțiune, apreciază că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă. În subsidiar, consideră că, mutatis mutandis, considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 582 din 21 octombrie 2014 , referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (11) din Codul de procedură penală, sunt valabile și în cauza de față, astfel că art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală nu aduce nicio atingere prevederilor art. 21 din Constituție, câtă vreme textul de lege criticat nu afectează dreptul la un proces echitabil și nici garanțiile acestuia, respectiv egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor promulgate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. 10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile invocate, ci este nemulțumit, în realitate, de faptul că textul de lege criticat prevede doar posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, neputându-se dispune și înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune. Astfel, aspectele prezentate pun în discuție necesitatea modificării legislației în sensul completării acesteia, așa încât să permită înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, lucru care ar fi ilogic, întrucât măsura controlului judiciar este mai puțin restrictivă decât măsura controlului judiciar pe cauțiune. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", fiind în contradicție și cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dacă găsește cererea întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și stabilește valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei".

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, care reglementează admiterea în principiu a cererii formulate de inculpat având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, nu contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 21 din Constituție. Dimpotrivă, dispozițiile de lege criticate, care vizează, prin ipoteză, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, cu excluderea posibilității ca inculpatul să solicite înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, se înscriu într-o logică juridică firească, având în vedere că în interesul inculpatului aflat sub puterea unei măsuri preventive nu poate fi decât înlocuirea acelei măsuri cu o măsură preventivă mai ușoară, iar nu cu una mai grea.

16. Astfel, Curtea reține că măsura controlului judiciar - cu privire la care condițiile și procedura de luare, conținutul și durata sunt stabilite prin dispozițiile art. 211-215^1 din Codul de procedură penală - este o măsură preventivă mai puțin restrictivă decât cea a controlului judiciar pe cauțiune, pentru care condițiile de luare și conținutul cauțiunii sunt reglementate de art. 216 și art. 217 din același cod, având în vedere că, din art. 216 alin. (3) din Codul de procedură penală reiese faptul că dispozițiile art. 212-215^1 din cod se aplică în mod corespunzător cu privire la procedura de luare, conținutul și durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune. De altfel, art. 217 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilește expres că, pe perioada măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) [și anume: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat] și i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) [a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia; b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta; f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării; h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar; j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme; k) să nu emită cecuri], dispozițiile art. 215 alin. (3)-(9) aplicându-se în mod corespunzător. Aceasta înseamnă că, din punct de vedere al conținutului măsurii, controlul judiciar pe cauțiune implică referitor la inculpat aceeași sferă de obligații care se regăsesc și la controlul judiciar, la care se adaugă obligația de a depune cauțiunea stabilită de organul judiciar.

17. Ca atare, nu poate fi reținut argumentul autorului excepției în sensul că inculpatul poate avea interes să ceară înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune cu scopul ca instanța să nu dispună respectarea obligațiilor prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. a), e) și i) din Codul de procedură penală, întrucât, în temeiul art. 216 alin. (3) și art. 217 alin. (3) din același cod, organul judiciar care dispune măsura controlului judiciar pe cauțiune poate impune inculpatului ca, pe durata acestei măsuri preventive, să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Yakupoglu Recep în Dosarul nr. 44.938/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.