Decizia nr. 371/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (3) lit. a) și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în ansamblul său, excepție ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, în Dosarul nr. 2.801/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 214D/2016.

2. La apelul nominal, lipsesc autorul excepției și partea Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor contribuabililor, iar stabilirea condițiilor și limitelor acordării drepturilor de asigurări sociale reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. În susținerea concluziilor, invocă și jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.801/117/2015, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (3) lit. a) și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, cu prilejul soluționării unei cauze având ca obiect sume acordate cu titlu de asigurări sociale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile

art. 36 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , care stabilesc că pentru anumite categorii de persoane plata indemnizațiilor prevăzute de acest act normativ se face de către angajator, sunt contrare prevederilor constituționale care garantează proprietatea și interzic exproprierea. De asemenea, consideră că este înfrânt art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la proprietate. În acest sens, arată că dreptul de proprietate al angajatorului este afectat, cel puțin temporar, întrucât este obligat la plata indemnizațiilor pentru concediu de maternitate, pe care nu le datorează potrivit

art. 25 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 . Aceste indemnizații trebuie suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și, până la restituirea lor din acest fond, angajatorul pierde temporar proprietatea acestor sume. Mai mult, dacă nu deține sumele necesare, trebuie să facă un credit, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Totodată, stabilind un termen scurt pentru solicitarea restituirii sumelor, considerabil micșorat față de termenul prevăzut de Codul de procedură fiscală pentru valorificarea creanțelor asupra statului, se restrânge posibilitatea angajatorului de a redobândi proprietatea bunurilor sale.

6. În ceea ce privește dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , autorul excepției arată că acestea nu sunt previzibile, întrucât nu rezultă cu certitudine dacă stabilesc termenul în care trebuie solicitate indemnizațiile de cei îndreptățiți sau se referă și la termenul în care angajatorul poate cere restituirea diferenței dintre suma reprezentând indemnizațiile plătite și suma reprezentând contribuțiile datorate de angajator la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Caracterul confuz este determinat de faptul evident că angajatorul nu solicită "indemnizații", așa cum prevede textul de lege criticat, întrucât dreptul de a primi indemnizația aparține salariatului. În plus, nicăieri în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

nu se prevede dacă termenul de 90 de zile este de decădere, de prescripție sau de recomandare, nu se prevede o sancțiune pentru nerespectarea sa și nici nu este precizată data de la care plătitorii de indemnizații pot cere restituirea.

7. Autorul excepției mai arată că stabilirea unui termen de 90 de zile în care poate fi solicitată restituirea sumelor plătite cu titlu de indemnizație pentru concediu de maternitate este discriminatorie, deoarece acest termen este mai mic decât cel prevăzut de

art. 131 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , de art. 2.517 din Codul civil ori cel stabilit de

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 . Pentru aceleași motive, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție.

8. În continuare, autorul susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

este contrară dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Constituție. Astfel, arată că reglementarea impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului de stat trebuie realizată numai prin lege și nu prin acte juridice echivalente, așa cum este ordonanța de urgență. În acest sens, arată că atunci când legiuitorul constituțional a voit ca un anumit domeniu de relații sociale să fie reglementat exclusiv prin lege și nu prin acte normative echivalente, a folosit expresia "numai prin lege", în timp ce pentru domeniile care pot fi reglementate atât prin lege, cât și prin acte normative echivalente a folosit expresia "prin lege". Orice opinie contrară celei expuse contravine principiului de interpretare potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul în care produce un efect și nu în acela în care nu produce niciunul. Or, dacă s-ar admite că expresiile "numai prin lege" și "prin lege" au efecte identice, atunci adverbul "numai" din expresia "numai prin lege" nu produce niciun efect, ceea ce este inacceptabil din perspectiva principiului de interpretare invocat.

9. În sfârșit, autorul arată că actul normativ criticat încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece nu a existat nicio situație extraordinară care să justifice emiterea acestuia.

10. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

nu contravin textelor din Constituție invocate. Astfel, arată că dispozițiile de lege criticate se aplică uniform tuturor contribuabililor, iar stabilirea condițiilor și limitelor acordării drepturilor sociale reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, care decide în ce condiții se vor acorda drepturile de asigurări sociale având în vedere principiului solidarității în constituirea și utilizarea fondurilor.

11. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că nu poate fi susținută critica referitoare la exproprierea bunului, întrucât, potrivit raționamentului invocat de autorul excepției, aceasta ar însemna că orice taxă plătită bugetului de stat ar echivala cu o expropriere, ceea ce este fals. De altfel, potrivit

art. 2 din Legea nr. 33/1994 , obiectul exproprierii îl constituie bunurile imobile, iar nu sumele datorate în temeiul legii.

13. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013 .

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată, cu modificări și completări prin

Legea nr. 399/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006. De asemenea, autorul excepției critică

Ordonanța de urgență nr. 158/2005 , în ansamblul său. Dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

au următoarea redactare:

- Art. 36 alin. (3) lit. a): "Plata indemnizațiilor se face lunar de către:

a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B;"

- Art. 40 alin. (1): "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) erau în drept să le solicite."

17. Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției și supremației legilor, previzibilitatea normei juridice, art. 44 alin. (1) și (3) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 115 alin. (4) privind condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență și art. 139 alin. (1) referitor la impozite, taxe și alte contribuții.

18. Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta privește atât aspecte de neconstituționalitate extrinsecă, ce privesc întreaga

Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , cât și aspecte de neconstituționalitate intrinsecă, ce se referă la conținutul dispozițiilor art. 36 alin. (3) lit. a) și art. 40 alin. (1) din același act normativ.

19. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, autorul excepției arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

a fost adoptată fără a fi existat o situație extraordinară care să justifice intervenția legislativă a Guvernului pe calea ordonanței de urgență. Referindu-se la condițiile în care Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, a statuat că este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: existența unei situații extraordinare, reglementarea respectivului domeniu să nu poată fi amânată, iar urgența trebuie să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Cât privește caracteristicile situației extraordinare, Curtea a precizat că acestea se remarcă printr-un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrându-se astfel in terminis imperativul urgenței reglementării. Prin aceeași decizie, Curtea a mai statuat că invocarea unui element de oportunitate nu satisface exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât acesta este, prin definiție, de natură subiectivă, și nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate. De asemenea, prin

Decizia nr. 83 din 19 mai 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea a statuat că situațiile extraordinare au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență.

20. Analizând nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , Curtea constată că motivele pe care guvernul le-a invocat pentru a justifica emiterea acesteia au în vedere: "consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestațiilor care nu au legătură directă cu asigurarea socială care privește pensiile", "asigurarea cadrului legal necesar aplicării acestor măsuri care presupun modificări, pentru anul 2006, în structura bugetului asigurărilor sociale de stat și în aceea a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, fapt ce impune reflectarea în bugetele anului 2006 a sumelor necesare", precum și "faptul că măsura de susținere, din surse exterioare bugetului asigurărilor sociale de stat, a finanțării unor drepturi de asigurări sociale care nu au o legătură directă cu drepturile de pensie, a fost inclusă în aprilie 2004 în Planul de acțiune, ca una dintre acțiunile prevăzute pentru realizarea sarcinilor asumate prin «Împrumutul de ajustare programatică 2», corespunzător obiectivului specific «Îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemului de pensii»". Prin urmare, Curtea observă că măsurile legislative reglementate pe calea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

urmăresc, în principal, asigurarea fondurilor necesare plății pensiilor, în caz contrar fiind afectate interesele persoanelor vârstnice și, în subsidiar, capacitatea de a respecta angajamentele privind politica de protecție socială asumate în Programul de guvernare 2005-2008 și în documentele de poziție întocmite în urma negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și de a elabora procedurile de implementare a acestui act normativ.

21. Având în vedere situația deosebită a persoanelor vârstnice, a căror capacitate de a desfășura munca este redusă, astfel că dreptul la pensie reprezintă, pentru cele mai multe dintre acestea, sursa unică de venit, precum și faptul că Legea fundamentală prevede în chiar art. 1 alin. (3) caracterul social al statului român, care impune, între altele, protecția persoanelor aflate într-o situație dezavantajoasă și consacră, în mod expres, prin prevederile art. 47, dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la pensie, Curtea apreciază că necesitatea asigurării fondurilor destinate plății pensiilor, chiar dacă reprezintă un obiectiv continuu al autorităților, poate dobândi un caracter de situație extraordinară atunci când există un risc evident ca îndeplinirea obligațiilor statului față de titularii dreptului la pensie să nu mai poată fi satisfăcută decât dacă se intervine prin măsuri urgente, apte să asigure și să garanteze plata acestui drept fundamental, așa cum sunt și cele reglementate de actul normativ criticat. Așa fiind, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

îndeplinește condițiile cerute de art. 115 alin. (4) din Constituție referitoare la existența unei situații extraordinare, care a justificat adoptarea acestui act normativ.

22. Un alt aspect de neconstituționalitate invocat de autorul excepției cu privire la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în ansamblul său, este acela că stabilește contribuții financiare la bugetul asigurărilor sociale, deși, în opinia sa, o astfel de reglementare nu se poate face decât prin lege, în sens de act normativ adoptat de Parlament și promulgat de președintele României.

23. Cu privire la o critică asemănătoare, Curtea, prin

Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, a reținut că "termenul «numai» folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituție are semnificația de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forță juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanțele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniștrilor etc. A spune că expresia «numai» exclude posibilitatea adoptării de ordonanțe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituție." Curtea apreciază că cele reținute prin decizia amintită sunt valabile și în prezenta cauză.

24. Analizând, în continuare, criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor

art. 36 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în sensul că acestea sunt contrare prevederilor constituționale și celor convenționale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea reține că aceste dispoziții reglementează modul în care se realizează plata indemnizațiilor prevăzute în acest act normativ. În acest sens, se stabilește că, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B din ordonanță - persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, respectiv persoanele care desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A - plata indemnizațiilor se face lunar, de către angajator. Autorul excepției consideră că această obligație reprezintă o încălcare a dreptului său de proprietate, întrucât este pus în situația de a indisponibiliza anumite sume de bani pe care, în fapt, nu le datorează salariatului asigurat în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și care trebuie recuperate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

25. Față de această critică, Curtea reține că, deși calitatea de asigurat pentru concediile și indemnizațiile de asigurări sociale prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

o au persoanele prevăzute la art. 1 din acest act normativ, potrivit art. 5 din ordonanță, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A și B, cota de contribuție pentru concedii și indemnizații se datorează și să plătește de către angajator. Astfel, angajatorul apare ca o verigă intermediară între asigurat și casele de asigurări sociale de sănătate, sumele din care se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate fiind oprite și plătite către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate din fondul de salarii. În cazul în care asiguratul se află în situația de a solicita și de a i se acorda drepturile bănești reglementate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , acestea sunt plătite de angajator, prin reținerea acestora din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă [ art. 38 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 ]. Singura situație în care angajatorul ar putea apela la alte fonduri decât cele destinate salariilor pentru plata indemnizațiilor prevăzute de actul normativ care face obiectul analizei de constituționalitate este aceea când sumele reprezentând indemnizații depășesc suma contribuțiilor datorate într-o lună. Aceste sume se recuperează însă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, într-un termen de 60 de zile de la depunerea cererii de restituire la casa de asigurări de sănătate [art. 77 alin. (5) din Normele de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

nr. 60 / 32/2006 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 16 februarie 2006].

26. Având în vedere contextul legal mai sus prezentat, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu reglementează o măsură de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al angajatorului, atât timp cât acesta are posibilitatea de a-și recupera sumele plătite cu titlu de indemnizație care au depășit contribuțiile datorate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Ceea ce poate, eventual, îngreuna procesul de recuperare a sumelor într-un interval de timp cât mai scurt, sunt termenele prevăzute pentru analiza și soluționarea cererii de restituire a sumelor de către casele de asigurări sociale de sănătate, dar care nu fac obiectul reglementării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , ci al Normelor de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 . Curtea observă, în acest sens, că, prin modificări legislative succesive, termenul de restituire a sumelor plătite cu titlu de indemnizație a crescut de la 15 zile la 60 de zile, calculate de la data depunerii cererii de restituire.

27. În schimb,

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2006

reglementează termenul în care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din același act normativ sunt în drept să solicite restituirea sumelor, în baza documentelor justificative. Autorul excepției consideră că textul de lege nu este clar în ceea ce privește categoria persoanelor cărora acesta se adresează și efectele nerespectării termenului de solicitare a restituirii sumelor, susținând totodată că termenul de 90 de zile este prea scurt.

28. Cât privește categoria persoanelor care intră în ipoteza textului de lege criticat, Curtea constată că aceasta este precis indicată de textul de lege, prin trimiterea expresă la dispozițiile din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

care enumeră persoanele vizate.

29. De asemenea, și efectele nerespectării termenului sunt evidente, de vreme ce textul de lege stabilește că numai în termenul prevăzut persoanele aflate în ipoteza normei "sunt în drept" să solicite restituirea de la casele de asigurări sociale de sănătate, depășirea termenului având ca efect decăderea din dreptul de a formula cererea de restituire.

30. Referitor la termenul de 90 de zile în care poate fi solicitată restituirea sumelor de către casele de asigurări sociale de sănătate, Curtea observă că, în

Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, a reținut că "prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuția asiguraților și plățile din acest fond către aceiași asigurați, pentru a evita situațiile când, din cauza decalajului mare dintre data nașterii dreptului la indemnizație și data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului și cuantumul drepturilor decontate." În acest sens, a amintit că " art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

a prevăzut, înainte de modificarea sa prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , că «Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite». Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , legiuitorul și-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, așa cum se arată în preambulul acestei ordonanțe, de «presiunile financiare exercitate asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creșterea cheltuielilor și a numărului beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creștere proporțională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuție pentru concedii și indemnizații», precum și de «insuficiența sumelor alocate în cadrul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate». Cu același prilej, Curtea a arătat că "recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu urmărește satisfacerea unui drept individual, așa cum este dreptul de a beneficia de indemnizațiile acordate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea și protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizații, situație evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituționalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 , amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 ." Așa fiind, Curtea a apreciat că este justificată diferența de tratament juridic instituită de dispozițiile art. 40 alin. (1) și

art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

sub aspectul termenelor prevăzute.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele

Deciziei nr. 324 din 25 iunie 2013

își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză în ceea ce privește rațiunile instituirii termenului de 90 de zile prevăzut de

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și diferența de reglementare față de termenele reglementate de art. 2.517 din Codul civil ori

art. 131 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 .

32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, în Dosarul nr. 2.801/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2016.

Pentru

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN,

semnează, în temeiul art. 426 alin. (4)

din Codul de procedură civilă,

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea