Decizia nr. 557/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, în Dosarul nr. 874/1.285/2014/a1* al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.760D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care este pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 874/1.285/2014/a1*, Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât, obligând instanța de fond să pronunțe o soluție ce nu este conformă convingerilor sale și legii aplicabile în materie, încalcă dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție. O instanță de control judiciar nu poate impune niciodată soluția pe care trebuie să o dea instanța de fond. Or, din dispozitivul Deciziei instanței de control judiciar nr. 933 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, rezultă că sentința instanței de fond a fost anulată, în sensul admiterii cererii formulate de către creditorii apelanți, dosarul fiind trimis judecătorului-sindic "în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei". Opinia instanței de fond este aceea că în condițiile în care instanța de control judiciar a considerat că procedura trebuie deschisă, aceasta trebuia să și dispună expres în acest sens. Analizând fondul cererii și apreciind-o ca fiind întemeiată, instanța de control judiciar este îndrituită, legal, să ia toate măsurile și să facă toate operațiunile pe care și judecătorul fondului (judecător-sindic) le poate realiza. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, obligatorii pentru instanța de fond, conform prevederilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se referă la acele chestiuni subsidiare, incidentale, adiacente etc., care nu rezolvă însuși fondul litigiului; dacă fondul litigiului a fost soluționat de către instanța de control judiciar, ea dezlegându-l în mod clar și fără ca prima instanță să mai poată interveni în acest sens, decizia pronunțată trebuie să conțină și soluția dată asupra chestiunii deduse judecății.

5. În concluzie, arată că

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

este neconstituțional, putând fi eliminat din lege, iar instanța de control judiciar va trebui să procedeze și în acest caz la fel cum procedează în orice altă cauză civilă, fără a fi necesară vreo reglementare expresă în acest sens. De altfel, așa cum era Legea insolvenței înainte de modificarea și completarea adusă prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, soluția legislativă cuprinsă la

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

nici nu a existat.

6. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că norma legală contestată se înscrie în rândul regulilor specifice, derogatorii de la dreptul comun, a căror reglementare a fost necesară pentru configurarea mecanismului propriu de derulare a acestei proceduri speciale, colective, care, urmărind acoperirea datoriilor debitorului insolvent față de creditorii săi, se desfășoară într-o succesiune de acte și operațiuni strict determinate de lege și a căror finalitate este prestabilită, iar posibilitatea legiuitorului de a consacra norme derogatorii de la normele dreptului comun, dat fiind caracterul specific al procedurii insolvenței, a fost deja consacrată de Curtea Constituțională într-o jurisprudență constantă. De asemenea, menționează că prevederile legale contestate nu impietează asupra exercitării actului de justiție în condiții de deplină independență, ci sunt menite să asigure integrarea fazei distincte de declanșare a procedurii, în situația particulară a admiterii apelului împotriva hotărârii judecătorului-sindic de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, în cadrul procedural specific

Legii nr. 85/2006 . În acest context, făcând trimitere la prevederi legale din cuprinsul

Legii nr. 85/2006 , arată că una dintre rațiunile pentru care legiuitorul a statuat cu privire la faptul că atribuția pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment atât în procedura generală, cât și prin procedura simplificată, aparține numai judecătorului-sindic a fost aceea cu privire la setul de măsuri pe care trebuie să le dispună concomitent cu deschiderea procedurii. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv

Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011 , iar orientarea stabilită pe cale jurisprudențială prin această decizie se regăsește atât în dispozițiile

Legii nr. 85/2006 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, cât și în dispozițiile

Legii nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Curtea de apel învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței".

11.

Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din

Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile

art. 343 din Legea nr. 85/2014 , potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate din

Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia "(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum a reținut în jurisprudența sa constantă în materia insolvenței, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 294 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 10 iulie 2014). Astfel, dispozițiile

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, criticate în prezenta cauză, fac parte din cap. II - "Participanții la procedura insolvenței", secțiunea 1 - "Instanțele judecătorești" și prevăd că, atunci când curtea de apel este învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței și admite apelul, aceasta va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

14. Evaluând dinamica legislativă a procedurii insolvenței, Curtea observă că

art. 8 din Legea nr. 85/2006

a fost, în integralitate, modificat prin art. 59, punctul 2 din titlul IV - "Modificarea și completarea unor legi speciale" din

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.

15. Potrivit

art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 , curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 [art. 11 reglementează principalele atribuții ale judecătorului-sindic], iar hotărârile Curții de apel sunt definitive. Apelul este judecat de complete specializate, de urgență. Citarea părților în apel și comunicarea deciziilor pronunțate se fac potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Instanțele judecătorești vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvență. În vederea soluționării apelului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată, de grefierul-șef al tribunalului, numai actele care interesează soluționarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanța de apel consideră necesare și alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părților interesate să le depună în copie certificată.

16. De asemenea,

art. 8 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2006

statuează că, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de apel, cu excepția cazului judecării apelului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic: a) sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4) [potrivit art. 33 alin. (4): "dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, îi va respinge contestația și va deschide, printr-o sentință, procedura generală, situație în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deținând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale și numai dacă aceștia își exprimă intenția de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2)"]; b) sentința prin care se decide intrarea în procedura simplificată; c) sentința prin care se decide intrarea în faliment, pronunțată în condițiile art. 107 [cu privire la situațiile/cazurile în care judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere, în condițiile art. 32, intrarea în faliment]; d) sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).

17. Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluționa toate apelurile următoare privind aceeași procedură, exercitate împotriva aceleiași hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunțate de judecătorul-sindic în același dosar de insolvență [ art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 ].

18. De asemenea, Curtea observă că, în materia insolvenței ce face obiectul cauzei de față, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea prerogativelor sale constituționale prevăzute la

art. 126 alin. (3) din Constituție, prin Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011

referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind efectele admiterii recursului împotriva hotărârii prin care judecătorul-sindic respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, raportat la caracterul special al acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011. Așadar, chiar înainte de introducerea în

Legea nr. 85/2006

a prevederilor legale criticate prin

Legea nr. 76/2012

de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, au fost analizate limitele rejudecării cauzei de către curtea de apel, în cazul modificării în totalitate a hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic, divergența de jurisprudență fiind determinată de aprecierile diferite asupra aplicării dispozițiilor art. 11 alin. (1) și

art. 12 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și

art. 12 din Legea nr. 85/2006

coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, curtea de apel, învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

19. În acest context, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 , criticate în mod punctual în prezenta cauză, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței, dispoziții care, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, "obligă instanța de fond să pronunțe o soluție ce nu este conformă convingerilor sale și legii aplicabile în materie", fiind astfel contrare art. 124 alin. (3) din Constituție, deoarece "o instanță de control judiciar nu poate impune niciodată soluția pe care trebuie să o dea instanța de fond".

20. Față de aceste prevederi legale și susțineri ale autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea nu poate reține pretinsa contrarietate a dispozițiilor

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

cu dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia "(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", deoarece, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prevederile criticate sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituționale care sunt transpuse la nivel infraconstituțional, având în vedere specificul procedurii insolvenței, care este o procedură specială, și în consecință s-a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență (a se vedea

Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau

Decizia nr. 169 din 19 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu și dispozițiile criticate în prezenta cauză.

21. Din economia prevederilor

Legii nr. 85/2006 , în ansamblu, Curtea observă că judecătorul-sindic este cel care are exclusivitatea deschiderii procedurii insolvenței, astfel cum reiese din atribuțiile acestuia prevăzute la

art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 , potrivit cărora "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: a) pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât și prin procedura simplificată", context în care judecătorul-sindic, în virtutea atribuțiilor date de legiuitor, în același timp cu deschiderea procedurii insolvenței dispune și instituie și alte măsuri aferente procedurii. Dacă s-ar admite că instanța de control judiciar trebuie obligată, prin lege, într-o asemenea ipoteză, să declare deschisă procedura, pe de o parte, ar echivala, cu încălcarea normelor de competență materială, pe de altă parte, cu lipsirea participanților la procedură de o cale de atac, curtea de apel fiind singura instanță de recurs/apel în materie.

22. Curtea reține că independența judecătorului nu înseamnă că acesta nu trebuie să se supună instanței de control judiciar, autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de control judiciar neputând fi pusă la îndoială de instanța controlată, deoarece de esența controlului judiciar este verificarea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate. Ca atare, respectarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de control judiciar nu conduce la încălcarea independenței judecătorului.

23. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (3) urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, în Dosarul nr. 874/1285/2014/a1* al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Cluj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.