Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 595/2016

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative

prezumat în vigoare

Data actului
20 septembrie 2016
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 919 din 15 noiembrie 2016
Citează
11 acte
Structură
0 articole · 19.407 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) și

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014

privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Ecaterina Cuculescu în Dosarul nr. 8.511/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.326D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a transmis la dosar un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, în cuprinsul căruia apreciază că aceasta este neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând că își mențin valabilitatea cele deja statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie. Menționează în acest sens, exemplificativ,

deciziile nr. 855 din 10 decembrie 2015 , nr. 14 și nr. 15 din 19 ianuarie 2016 și nr. 363 din 2 iunie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 8.511/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) și

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014

privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Ecaterina Cuculescu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea contestației la executare formulate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care aceasta a solicitat anularea executării silite dispuse în vederea achitării diferenței dintre suma reprezentând despăgubirea acordată în baza

Legii nr. 290/2003 , stabilită prin titlul executoriu constând într-o decizie civilă pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, și valoarea acesteia actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014

realizează o discriminare între titularii drepturilor de creanță asupra unor sume reprezentând despăgubiri în baza

legilor nr. 9/1998

și

nr. 290/2003

a căror plată a fost solicitată anterior, respectiv ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 . În ce privește art. 11 alin. (3) din aceeași lege, se susține că nu permite accesul la justiție într-un termen rezonabil în realizarea dreptului de a beneficia de efectele unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Totodată, creează o discriminare între titularii drepturilor privind plata unor despăgubiri bănești care dețin titluri executorii puse în plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților anterior sau ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 .

6. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, în opinia sa, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției.

9. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, precizând că intervenția unui act normativ nou, prin care se instituie măsuri pentru finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

legilor nr. 9/1998

și

nr. 290/2003 , nu este de natură să creeze discriminări și nici să aducă atingere accesului liber la justiție.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2) și

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014

privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, care au următoarea redactare:

- Art. 3 alin. (2): "(2) Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza

Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.";

- Art. 11 alin. (3): "(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie regula neretroactivității legii, cu excepția celei penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, și în art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în cursul soluționării contestației la executare formulate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a solicitat anularea executării silite pornite la cererea intimatei - autoare a excepției de neconstituționalitate în vederea achitării diferenței dintre suma reprezentând despăgubirea acordată în baza

Legii nr. 290/2003 , stabilită prin titlul executoriu constând într-o decizie civilă pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, și valoarea acesteia actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Unul din motivele formulate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în argumentarea contestației la executare l-a constituit faptul că, odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 164/2014 , nu mai are calitatea de debitor cu privire la plata despăgubirilor în discuție, sarcina plății revenind exclusiv Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, a mai invocat și dispozițiile art. 11 alin. (3) din aceeași lege care impun suspendarea de drept a procedurilor de executare silită începute anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 . Față de această apărare, intimata-creditoare a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , care enumeră cererile care intră sub incidența legii menționate, și ale art. 11 alin. (3) din aceeași lege referitoare la suspendarea executării silite.

15. Critica de neconstituționalitate formulată este axată pe pretinsa discriminare care, în opinia autoarei excepției, s-ar crea prin aplicarea prevederilor

Legii nr. 164/2014 , prevederi care modifică modalitatea de stabilire și plată a despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii adoptate în vederea compensării pierderilor suferite de cetățenii români afectați de încheierea unor tratate internaționale într-o anumită perioadă istorică. Astfel, se susține, în esență, că, anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 , beneficiarii legilor reparatorii au putut primi integral sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire (sau, după caz, teren în echivalent), spre deosebire de situația celor care intră sub incidența prevederilor

Legii nr. 164/2014 , care sunt defavorizați ca urmare a faptului că plata despăgubirilor se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 fiind acordarea de despăgubiri bănești. Se mai susține că prevederile de lege criticate ar avea, totodată, și caracter retroactiv.

16. Cu privire la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , care stabilește căror cereri le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la plata despăgubirilor, prin

Decizia nr. 133 din 10 martie 2016 , paragraful 39, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Curtea a reținut, referitor la invocarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, că, în acord cu jurisprudența sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014

nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

17. De asemenea, prin mai multe decizii, de exemplu,

Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2015, sau

Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,

deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002,

nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau

nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014

este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 , respectiv 18 decembrie 2014.

18. Cu privire la

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 , care prevede suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților conform art. 10 alin. (6) din lege, adică pentru fiecare tranșă anuală din despăgubirile stabilite prin acte administrative sau hotărâri judecătorești, prin

Decizia nr. 343 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 19 august 2016, paragraful 39, Curtea a apreciat, în acord cu jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012 , citată mai sus, și

Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetățenilor români siliți să își abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaționale, în contextul în care, în prezent, sunt declanșate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcționarea instituțiilor publice cu atribuții în materie și care duc la soluționarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenție în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plății în ordine cronologică a despăgubirilor și plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condițiile în care acesta este preocupat de menținerea echilibrului bugetar.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței menționate, își mențin valabilitatea cele reținute prin deciziile anterior citate.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ecaterina Cuculescu în Dosarul nr. 8.511/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 3 alin. (2) și

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014

privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 septembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.