Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 115/2003

privind privatizarea Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și constituirea parcului industrial pe platforma Societății Comerciale "Roman" - S.A.

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
24 octombrie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 748 din 26 octombrie 2003
Aprobat
prin Legea nr. 560/2004
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 4 decembrie 2003, ultima la 17 noiembrie 2004
Citat de
16 acte
Citează
13 acte
Structură
24 de articole · 34.598 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 560/2004 7 decembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Soci…

Modificat prin 2

  • OUG nr. 122/2003 4 decembrie 2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2003 privind …
  • Legea nr. 507/2004 17 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri finan…

Decizii de neconstituționalitate 1

  • Decizia nr. 341/2017 11 mai 2017 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de …

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Prezenta ordonanță de urgență reglementează privatizarea Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov, modalitatea de constituire și funcționare a parcului industrial pe platforma Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov, precum și protecția socială a personalului angajat la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov și la filialele "Roman" - S.A.

Articolul 2

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov - societatea comercială la care APAPS deține 105.968.919 acțiuni, reprezentând 94,2771% din capitalul social, cu sediul în municipiul Brașov, Str. Poienelor nr. 5, județul Brașov;

b) filialele "Roman" - S.A. - societățile comerciale constituite în conformitate cu prevederile

Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov deține participația majoritara la capitalul social, denumite în continuare:

- S.C. "Motoare AB" - S.A.

- S.C. "Axe și Punti" - S.A.

- S.C. "Semifabricate" - S.A.

- S.C. "Eurosam" - S.A.

- S.C. "Reutil" - S.A.

- S.C. "Roman Energetic" - S.A.

- S.C. "Rom Metrologia" - S.A.

- S.C. "Adrom" - S.A.

- S.C. "CAF" - S.A.

- S.C. "Promt Trans" - S.A.;

c) contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni - contractul prin care APAPS vinde cumpărătorului PESAKA ASTANA (M) Sdn. Bhd. un număr de 105.968.919 acțiuni, reprezentând 94,2771% din capitalul social, la care se adauga acțiunile rezultate în urma conversiei în acțiuni, prevăzute la art. 5 alin. (1) și la art. 6 alin. (1);

d) cumpărător - Societatea Comercială PESAKA ASTANA (M) Sdn. Bhd., respectiv cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de APAPS la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov;

e) APAPS - Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, respectiv vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov;

f) Asociația Parcul Industrial Roman - asociația în participațiune, persoana juridică de drept privat, constituită în condițiile

Ordonanței Guvernului nr. 65/2001

privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 490/2002 , cu participarea Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și a filialelor "Roman" - S.A., cu excepția S.C. "CAF" - S.A.;

g) societatea-administrator - societatea comercială pe acțiuni, constituită cu participarea cumpărătorului și a unor entități de drept public sau privat interesate, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul II Dispoziții speciale cu privire la privatizarea Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov

Articolul 3

(1)

Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov, denumita în prezentul articol societate, beneficiază de următoarele înlesniri la plata ce vor fi cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni:

a) scutirea de la plata a obligațiilor bugetare restante, datorate și neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat, inclusiv a obligațiilor bugetare din luna în care se realizează transferul dreptului de proprietate, în situația în care transferul are loc după data de 15 a lunii, și care au scadenta ulterioară acestei date, reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, precum și cele reprezentând totalitatea creanțelor proprii și cele provenite din credite bugetare gestionate de APAPS. Perioadele pentru care obligațiile bugetare sunt scutite de la plata constituie stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj, respectiv în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

b) scutirea de la plata a dobânzilor și a penalitatilor de orice fel, aferente obligațiilor restante prevăzute la lit. a), calculate până la data scutirii acestora;

c) scutirea totală de la plata a tuturor obligațiilor rezultate din creditele acordate de Banca Comercială Română - S.A. și garantate de către APAPS pentru sumele datorate și neachitate până în prezent, potrivit prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 39/1999

privind unele măsuri pentru susținerea programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov și ale

Hotărârii Guvernului nr. 501/1999

privind unele măsuri pentru susținerea Programului de restructurare prin garantarea unor credite la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov, la Societatea Comercială "Tractorul UTB" - S.A. Brașov și la Societatea Comercială "Sidex" - S.A. Galați, cu modificările ulterioare. Se scutește total de la plata și obligația societății către Banca Comercială Română - S.A. pentru sumele rămase de plată și neexigibile, aferente acelorași credite prevăzute în prezentul alineat, acestea urmând să fie achitate prin executarea de către Banca Comercială Română - S.A. a depozitului bancar colateral constituit de către APAPS, conform actelor normative prevăzute în prezenta litera.

(2)

Veniturile rezultate în urma regularizării contabile, ca urmare a scutirii totale de la plata a obligațiilor datorate și neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor societății, sunt neimpozabile.

(3)

Pierderea reportata, acumulată de societate în exercițiile financiare precedente, precum și cea înregistrată de aceasta până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor se recuperează din profitul obținut din scutirea totală de la plata a obligațiilor restante ale societății.

(4)

Profitul obținut din scutirea de la plata obligațiilor bugetare restante, rămas după acoperirea pierderilor prevăzute la alin. (3), se utilizează ca sursa proprie de finanțare.

(5)

La data scutirii de la plata a obligațiilor restante ale societății către APAPS se anulează de la plata și obligația APAPS către bugetul consolidat al statului privind încasarea creanțelor proprii, precum și a creanțelor bugetare gestionate de către APAPS, datorate și neachitate de societate.

(6)

Înlesnirile prevăzute la alin. (1) nu se acordă în situația în care nu se realizează transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat către cumpărător.

(7)

În termen de 30 de zile de la data solicitării APAPS, ministerele și celelalte instituții creditoare vor emite certificatele de obligații bugetare și notificările prin care se atesta cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plata.

(8)

Prevederile prezentului articol se aplică și filialelor societății, asa cum sunt definite la art. 2 lit. b), cu excepția S.C. "CAF" - S.A.

Articolul 4

Autoritățile administrației publice locale pot aproba prin hotărâre înlesniri la plata obligațiilor către bugetele locale pentru Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov și filialele sale, după cum urmează:

a) scutirea totală sau parțială de la plata a obligațiilor bugetare restante la data transferului dreptului de proprietate către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri, precum și cele reprezentând creanțele proprii și cele provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administrației publice locale. În cazul scutirii parțiale, diferența rămasă va fi achitată eșalonat, conform graficului aprobat de către autoritatea administrației publice locale;

b) scutirea totală sau parțială de la plata a dobânzilor și a penalitatilor de orice fel aferente obligațiilor restante prevăzute la lit. a), datorate și neachitate de societate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Articolul 5

(1)

Se aprobă stingerea prin conversie în acțiuni a obligațiilor Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov, inclusiv cele preluate în conformitate cu prevederile art. 7, către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud, datorate și neachitate de societate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat, cu respectarea următoarelor reguli:

a) totalul obligațiilor societății către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud, inclusiv majorările de tarif, cu excepția taxei pe valoarea adăugată nerecuperate de aceasta, a taxei de dezvoltare reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 29/1994

privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin

Legea nr. 136/1994 , cu modificările și completările ulterioare, a dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalitatilor de orice fel aferente obligațiilor datorate și neachitate de societate furnizorului de utilități până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, vor face obiectul unor conversii în acțiuni la valoarea de 25.000 lei/acțiune;

b) taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă acestor obligații și nerecuperata de către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud, se anulează la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în condițiile stabilite prin norme metodologice elaborate în termen de 30 de zile de Ministerul Finanțelor Publice. Concomitent se anulează taxa dedusă de către societate în limita taxei pe valoarea adăugată colectate, anulată la furnizori, în condițiile stabilite prin normele metodologice prevăzute în prezentul alineat;

c) taxa de dezvoltare reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 29/1994 , aprobată prin

Legea nr. 136/1994 , cu modificările și completările ulterioare, aferentă obligațiilor prevăzute la alin. (1), se anulează la data conversiei în acțiuni a acestor obligații;

d) se scutesc de la plata dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente debitelor prevăzute la lit. a), calculate până la data scutirii acestora.

(2)

Se mandatează reprezentanții statului în organele de conducere ale Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud sa acționeze pentru aprobarea conversiei în acțiuni la valoarea nominală de 25.000 lei/acțiune a creanțelor prevăzute la alin. (1), la paritate cu valoarea nominală a creanțelor.

(3)

Se mandatează reprezentanții statului în cadrul organelor de conducere ale societății sa acționeze pentru:

a) majorarea capitalului social al societății prin conversia în acțiuni a tuturor creanțelor prevăzute la alin. (1), la valoarea nominală a acestora de 25.000 lei/acțiune;

b) ridicarea dreptului de preferinta al celorlalți acționari la subscrierea de noi aporturi pentru menținerea cotei de participare la capitalul social.

(4)

În sensul

art. 212 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conversia în acțiuni a creanțelor deținute de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud la societate reprezintă un motiv temeinic pentru ridicarea dreptului de preferinta al acționarilor existenți la subscrierea acțiunilor nou-emise.

(5)

Acțiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la alin. (1) vor fi transferate APAPS, pe bază de protocol, în vederea vânzării acestora către cumpărător la un preț al pachetului de acțiuni de minimum 10% din valoarea obligațiilor convertite în acțiuni.

(6)

Sumele rezultate în urma vânzării acțiunilor prevăzute la alin. (5) se virează de APAPS către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud, în termen de 30 de zile de la data încasării contravalorii acestora.

(7)

Cu suma reprezentând diferența dintre valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei și suma încasată din valorificarea acestuia se sting obligațiile de plată ale Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., ale acesteia către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. și, respectiv, ale Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. către fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de stat.

Articolul 6

(1)

Se aprobă stingerea prin conversia în acțiuni a obligațiilor Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A., datorate și neachitate de societate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu respectarea următoarelor reguli:

a) totalul obligațiilor societății către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A., cu excepția taxei pe valoarea adăugată nerecuperate de către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. și a dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalitatilor de orice fel aferente întregului debit datorat și neachitat de societate furnizorului de utilități până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, va face obiectul unor conversii în acțiuni la valoarea nominală de 25.000 lei/acțiune;

b) taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă acestor debite și nerecuperata de către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A., se anulează la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în condițiile stabilite prin norme metodologice elaborate în termen de 30 de zile de către Ministerul Finanțelor Publice. Concomitent se anulează taxa dedusă de către societate în limita taxei pe valoarea adăugată colectate, anulată la furnizori, în condițiile stabilite prin normele metodologice prevăzute în prezentul alineat;

c) se scutesc de la plata dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente debitelor prevăzute la lit. a), calculate până la data scutirii acestora.

(2)

Se mandatează reprezentanții statului în organele de conducere ale Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. sa acționeze pentru aprobarea conversiei în acțiuni la valoarea nominală de 25.000 lei/acțiune a creanțelor prevăzute la alin. (1), la paritate cu valoarea nominală a creanțelor.

(3)

Se mandatează reprezentanții statului în cadrul organelor de conducere ale societății sa acționeze pentru:

a) majorarea capitalului social al societății prin conversia în acțiuni a tuturor creanțelor prevăzute la alin. (1), la valoarea nominală a acestora de 25.000 lei/acțiune;

b) ridicarea dreptului de preferinta al celorlalți acționari la subscrierea de noi aporturi pentru menținerea cotei de participare la capitalul social.

(4)

În sensul

art. 212 din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, conversia în acțiuni a creanțelor deținute de Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. la societate reprezintă un motiv temeinic pentru ridicarea dreptului de preferinta al acționarilor existenți la subscrierea acțiunilor nou-emise.

(5)

Acțiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la alin. (1) vor fi transferate APAPS, pe bază de protocol, în vederea vânzării acestora către cumpărător la un preț al pachetului de acțiuni de minimum 10% din valoarea obligațiilor convertite în acțiuni.

(6)

Sumele rezultate în urma vânzării acțiunilor prevăzute la alin. (5) se virează de APAPS către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A., în termen de 30 de zile de la data încasării contravalorii acestora.

(7)

Diferența dintre valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei și suma încasată din valorificarea acestuia va fi înregistrată la furnizorul de utilități, urmând ca ulterior aceasta diferența să fie recuperată în totalitate din surse stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 7

(1)

Toate obligațiile, inclusiv majorările și penalitățile de orice fel aferente acestor obligații, datorate și neachitate de filiala S.C. "Roman Energetic" - S.A. către Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. - Filiala Electrica Transilvania Sud și Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. se cesioneaza Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov în vederea realizării conversiei în acțiuni, potrivit art. 5 și 6.

(2)

La data cesionarii prevăzute la alin. (1) toate obligațiile, inclusiv majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente acestor obligații, ale filialelor "Roman" - S.A. către S.C. "Roman Energetic" - S.A. se anulează.

Articolul 8

Facilitățile prevăzute în prezentul capitol vor fi menținute doar în situația constituirii Parcului Industrial Roman.

Capitolul III Dispoziții speciale privind constituirea și funcționarea parcului industrial pe platforma Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov

Articolul 10

(1)

În temeiul

art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 490/2002 , la propunerea APAPS, prin hotărâre a Guvernului se stabilește delimitarea zonei din cadrul platformei industriale a Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov, pe care se realizează parcul industrial, elementele esențiale pentru desfășurarea activității în cadrul acestuia, precum și cele privind constituirea Asociației Parcul Industrial Roman și ale societății-administrator, inclusiv structura actionariatului acesteia și cota de participare la capitalul social.

(2)

Cota de participare a cumpărătorului la capitalul social al societății-administrator este cuprinsă între 2%-10%.

(3)

Cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni are obligația constituirii societății-administrator în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).

Articolul 11

În vederea realizării parcului industrial, cumpărătorul are obligația ca în termen de 5 zile de la data constituirii societății-administrator sa cesioneze contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni către societatea-administrator.

Articolul 12

(1)

Societatea-administrator, în calitate de acționar majoritar la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov, are obligația ca la data cesiunii prevăzute la art. 11 sa determine vânzarea către cumpărător a activelor identificate în evidența contabilă a Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și/sau a filialelor "Roman" - S.A., sub denumirea de S 530, S 550 și S 580.

(2)

Cumpărătorul se obliga sa preia și sa angajeze un număr de salariați dintre cei existenți în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și filialelor "Roman" - S.A., la data semnării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, necesar desfășurării activității în activele prevăzute la alin. (1).

(3)

Societatea-administrator se obliga ca toate vânzările și închirierile de active către societățile comerciale care își vor desfășura activitatea în cadrul parcului industrial să fie condiționate de preluarea unui număr de personal necesar dintre salariații existenți în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și filialelor "Roman" - S.A., la data semnării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

(4)

Salariații Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și ai filialelor "Roman" - S.A. au un drept de intaietate la angajarea în cadrul societăților comerciale care își desfășoară activitatea în parcul industrial în baza unor contracte de vânzare-cumpărare sau de închirieri, încheiate cu societatea-administrator.

(5)

În situația în care personalul disponibilizat în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență refuza să se angajeze sau nu corespunde profesional, societățile comerciale care își desfășoară activitatea în cadrul parcului industrial pot angaja și alt personal.

Articolul 13

(1)

Se mandatează APAPS sa acționeze pentru aprobarea în organul de conducere al Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov a transferului cu plata a filialei S.C. "CAF" - S.A. către Consiliul Local Brașov, prin compensare cu toate datoriile Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetele locale. La data transferului toate datoriile Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov către Consiliul Local Brașov se sting.

(2)

Transferul filialei S.C. "CAF" - S.A. către Consiliul Local Brașov se va face în perioada cuprinsă între data semnării contractului și data transferului dreptului de proprietate a acțiunilor către cumpărător.

Articolul 14

(1)

Obligațiile societății-administrator sunt:

a) sa elaboreze și sa aprobe programul de organizare a parcului industrial pe platforma Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov;

b) să asigure utilitatile și serviciile necesare activităților desfășurate în parcul industrial;

c) să asigure și sa garanteze nediscriminatoriu dreptul de folosință asupra infrastructurii și utilităților, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarii acestora;

d) să asigure repararea, menținerea și modernizarea, după caz, a infrastructurii și a utilităților din interiorul parcului industrial;

e) să asigure accesul la utilizarea spațiilor din parcul industrial destinate folosinței comune:

f) să asigure administrarea spațiilor și clădirilor parcului industrial;

g) sa gestioneze sursele financiare proprii și atrase în conformitate cu strategia de funcționare și dezvoltare a parcului industrial;

h) sa atragă investitori pentru dezvoltarea de activități productive și servicii;

i) sa elaboreze strategia de funcționare și dezvoltare a parcului industrial;

j) să asigure relațiile de colaborare cu autoritățile guvernamentale și cu autoritățile administrației publice locale și centrale;

k) să asigure sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor interne și internaționale, consultanța pentru afaceri, consultanța tehnologică;

l) să asigure selectarea solicitărilor de admitere de noi agenți economici în parcul industrial;

m) alte obligații specifice ale societății-administrator și ale agenților economici care sunt prevăzute în contractele încheiate între aceștia.

(2)

Societatea-administrator este obligată, în calitate de acționar majoritar la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov, sa preia personalul existent la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și al filialelor "Roman" - S.A. și sa distribuie către toate societățile comerciale care își desfășoară activitatea în perimetrul parcului industrial personalul care va fi necesar desfășurării activității acestora.

(3)

Societatea-administrator este obligată sa angajeze un număr de personal disponibilizat necesar funcționarii parcului industrial, dintre persoanele existente în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și al filialelor "Roman" - S.A. la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Articolul 15

(1)

Societatea-administrator va plati către APAPS o cota de 15% din prețul încasat din vânzarea activelor din cadrul parcului industrial și 10% din chiriile încasate de la societățile comerciale care funcționează în cadrul acestuia, pe o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Societatea-administrator va constitui un fond pentru plata salariilor compensatorii, cuvenite personalului disponibilizat din cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și al filialelor "Roman" - S.A. conform prevederilor din contractele colective de muncă, datorate și neachitate, dintr-o cota de minimum 8% din prețul încasat din vânzarea activelor și chiriile încasate de la societățile comerciale care funcționează în cadrul parcului industrial.

Capitolul IV Dispoziții speciale privind protecția personalului care lucrează pe platforma industriala a Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov

Articolul 16

Salariații ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute prin concedieri colective din cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și al filialelor "Roman" - S.A., cu excepția celor din cadrul filialei S.C. "CAF" - S.A., în baza programului de organizare a parcului industrial, întocmit și aprobat de societatea care asigura administrarea parcului industrial și insusit de societățile comerciale prevăzute la art. 2, beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 17

(1)

Persoanele prevăzute la art. 16 beneficiază de următoarele drepturi:

a) la momentul concedierii, de o sumă egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistica pentru luna în care se aproba programul de organizare a parcului industrial;

b) indemnizație de șomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum și un venit lunar de completare. Venitul lunar de completare este egal cu diferența dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistica pentru luna în care se aproba programul de organizare a parcului industrial, și nivelul indemnizației de șomaj.

(2)

Venitul de completare se acordă lunar, de la data stabilirii indemnizației de șomaj, după cum urmează:

a) 20 de luni, pentru salariații care au o vechime în munca de până la 15 ani;

b) 22 de luni, pentru salariații care au o vechime în munca cuprinsă între 15 ani și 25 de ani;

c) 24 de luni, pentru salariații care au o vechime în munca de peste 25 de ani.

(3)

După expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază, până la încheierea perioadei prevăzute la alin. (2), de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistica pentru luna în care se aproba programul de organizare a parcului industrial.

(4)

Venitul lunar de completare prevăzut la alin. (1) lit. b) se acordă și în perioadele în care beneficiarilor le-a fost suspendat sau le-a încetat dreptul la indemnizația de șomaj înainte de expirarea perioadei stabilite pentru acordarea acestei indemnizații.

(5)

În situația în care prin contractele colective de muncă încheiate în cadrul Societății Comerciale "Roman" - S.A. Brașov și al filialelor "Roman" - S.A., cu excepția celui din cadrul filialei S.C. "CAF" - S.A., sunt prevăzute plati compensatorii, acestea se acordă conform prevederilor contractelor colective de muncă, lunar, dacă concedierile colective s-au făcut în perioada de valabilitate a acestora, în termen de 36 de luni de la data desfacerii contractului individual de muncă al salariatului.

(6)

Plățile compensatorii prevăzute conform contractelor colective de muncă, în vigoare la data disponibilizarii colective, se acordă în sume nete, potrivit legii.

(7)

În lunile în care se acordă plățile compensatorii prevăzute la alin. (5) plata indemnizației de șomaj și a venitului lunar de completare sau, după caz, plata venitului lunar de completare se suspenda și se va relua în lunile în care aceste plati compensatorii nu se acordă.

(8)

Dacă în perioada de acordare a plăților compensatorii intervin situații de natura celor prevăzute la

art. 44 din Legea nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la plata indemnizației de șomaj încetează potrivit legii.

Articolul 18

Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 17 alin. (1) și (3) se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj de la articolul "Indemnizații de șomaj".

Articolul 19

(1)

Suma acordată la momentul concedierii, precum și veniturile lunare de completare, prevăzute la art. 17, sunt exceptate de la plata contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

(2)

Veniturile de completare prevăzute la art. 17 au același regim de impozitare ca și indemnizația de șomaj.

(3)

Persoanele beneficiare de venit lunar de completare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate în perioada acordării acestor drepturi.

(4)

Perioada acordării, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, a venitului lunar de completare constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

(5)

Pe perioada acordării venitului lunar de completare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, venitul asigurat utilizat la stabilirea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, este egal cu salariul individual mediu net din ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistica pentru luna în care se aproba programul de organizare a parcului industrial.

Articolul 20

Persoanele concediate potrivit art. 16 beneficiază de serviciile de preconcediere colectivă, precum și de programele de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Articolul 21

(1)

Pot beneficia de prevederile prezentei ordonanțe de urgență numai persoanele concediate în condițiile art. 16, care au contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată încheiate până la data de 1 iulie 2003.

(2)

Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază o singură dată de venitul de completare acordat în condițiile art. 17.

(3)

Persoanele care se pensionează, conform legii, în perioada în care beneficiază de venitul de completare sau în perioadele în care sunt angajate cu contract individual de muncă la societățile din parcul industrial beneficiază, până la expirarea perioadei prevăzute la art. 17 alin. (2), de un venit de completare în cuantumul stabilit în condițiile art. 17 alin. (1).

(4)

Nu beneficiază de prevederile art. 17 persoanele prevăzute la alin. (1) care se reincadreaza în munca la societățile comerciale cu capital majoritar de stat, de la data reincadrarii.

Capitolul V Dispoziții finale

Articolul 22

Pachetul de acțiuni deținut de APAPS la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Brașov se vinde către PESAKA ASTANA (M) Sdn. Bhd. la prețul de 1 euro.

Articolul 23

Toate societățile comerciale din portofoliul APAPS, care vor fi privatizate cu un proiect de parc industrial până la sfârșitul anului 2003, vor beneficia de facilitățile prevăzute la cap. II.

Articolul 24

Prin derogare de la prevederile

Legii nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, APAPS este mandatata sa notifice Consiliului Concurentei, în numele ministerelor și al celorlalte instituții, ajutoarele de stat acordate de aceste instituții, într-un singur formular de notificare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
p. Președintele Autorității pentru
Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului,
Claudiu Ștefan Seucan
p. Ministrul economiei și comerțului,
Iulian Iancu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Marta Nora Tarnea,
secretar de stat
București, 24 octombrie 2003.
Nr. 115.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.