OUG nr. 110/2003
pentru completarea art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 607/2003 22 decembrie 2003 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2003 pentru completarea art. …
Ce face acest act
Completează 1
- Legea nr. 84/1995 24 iulie 1995 (prevederi anume) Legea învățământului
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Articolul 166 din
Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu doua noi alineate, (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^1) Justa despăgubire prevăzută la alin. (3) se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare.
(3^2) Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și ai Ministerului Finanțelor Publice, constituită prin ordin comun."
Articolul II
Pentru imobilele preluate pe bază de protocol de predare-preluare, în conformitate cu dispozițiile
art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 , până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și pentru care Guvernul a fost obligat prin hotărâri judecătorești sa emita hotărâri de acordare a justei despăgubiri, aceasta se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.
Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de către comisia de evaluare prevăzută la alin. (3^2) al
art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul educației, cercetării și tineretului, Alexandru Athanasiu p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 24 octombrie 2003. Nr. 110.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.