Protocolul din 2 iulie 2003
privind consultarile între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperării al Regatului Maroc
prezumat în vigoare
Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperării al Regatului Maroc, denumite în continuare cele doua părți,
dorind sa dezvolte și sa întărească relațiile de prietenie și cooperare dintre cele doua state și sa imprime noi dimensiuni cooperării existente,
constiente de utilitatea desfășurării pe baza regulată a consultărilor asupra tuturor aspectelor relațiilor bilaterale, precum și asupra problemelor regionale și internaționale de interes comun,
reafirmandu-și atasamentul față de principiile și obiectivele Cartei Națiunilor Unite,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Cele doua părți vor organiza consultări periodice cel puțin o dată pe an, în vederea urmăririi evoluției relațiilor bilaterale, a identificarii modalităților și căilor de intarire a cooperării dintre cele doua state și în scopul efectuării de schimburi de opinii asupra problemelor regionale și internaționale de interes comun.
Articolul 2
Consultarile referitoare la relațiile bilaterale vor acoperi toate domeniile, îndeosebi cel politic, precum și cel al cooperării economice, comerciale, științifice, tehnice și culturale.
Articolul 3
Ministerele afacerilor externe ale celor două state sau reprezentanții acestora vor menține contacte bilaterale prin vizite reciproce, precum și prin intalniri periodice în cadrul sesiunilor anuale ale Adunării Generale a Națiunilor Unite și al altor reuniuni internaționale.
Intalnirile la nivel înalt sau la nivel de experți vor fi organizate o dată pe an sau ori de câte ori cele doua părți considera necesar.
Articolul 4
Nivelul, data și programul vizitelor, reuniunilor și ale consultărilor vor fi decise de comun acord, pe canale diplomatice. Reuniunile vor avea loc alternativ la București și la Rabat.
Articolul 5
Misiunile diplomatice ale celor două părți, acreditate într-un stat terț, reprezentanții acestora pe lângă Organizația Națiunilor Unite sau pe lângă alte organizații internaționale, precum și delegatiile la conferințele și forumurile internaționale vor întări legăturile dintre ele și se vor consulta asupra problemelor de interes comun.
Articolul 6
În timpul consultărilor delegatiile vor putea constitui grupuri de lucru pentru studierea aprofundata a anumitor probleme specifice.
La finalizarea deliberărilor grupurile de lucru vor supune rapoartele lor aprobării autorităților competente.
Articolul 7
Prezentul protocol nu aduce atingere altor tratate sau acorduri la care cele doua state sunt părți.
Articolul 8
Cheltuielile necesare pentru organizarea și desfășurarea reuniunilor, precum și cheltuielile pentru desfășurarea sesiunilor grupurilor de lucru vor fi suportate de statul gazda.
Fiecare dintre cele doua părți va suporta cheltuielile de deplasare dus-întors între cele doua tari și cheltuielile de sejur ale delegației sale.
Articolul 9
Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile își comunică reciproc îndeplinirea procedurilor interne legale, necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
Prezentul protocol va fi încheiat pe o perioadă de 5 ani și va fi prelungit automat pe noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre cele doua părți nu îl denunta cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, prin intermediul unei notificări scrise adresate celeilalte părți.
Semnat la București la 2 iulie 2003, în doua exemplare originale, în limbile română, arabă și franceza, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergențe de interpretare, textul în limba franceza va prevala.
Pentru Ministerul Afacerilor Externe
al României,
Mircea Geoana
Pentru Ministerul Afacerilor Externe
și al Cooperării al Regatului Maroc,
Mohamed Benaissa
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.