Decizia nr. 546/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 7/1996 13 martie 1996 (prevederi anume) cadastrului și a publicității imobiliare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Augustin Zegrean
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călărași în Dosarul nr. 1.004/269/2014 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.460D/2015 al Curții Constituționale.
2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public și în prezența avocatului Liviu-Marin Pîrvu din cadrul Baroului Mehedinți, pentru autorul excepției, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 57 și
art. 58 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3. Prin Încheierea din 14 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.004/269/2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călărași cu prilejul soluționării recursului împotriva Deciziei civile nr. 998 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară.
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece limitează accesul la calea de atac a recursului. Astfel, hotărârile pronunțate în materia plângerilor împotriva încheierilor de carte funciară nu sunt supuse recursului, ci doar apelului, în timp ce în cauzele privind cereri evaluabile în bani a căror valoare depășește 500.000 lei, fără distincție, legiuitorul a reglementat dreptul la recurs. Or, pentru a respecta dispozițiile art. 16 și art. 124 din Constituție trebuie ca situațiile similare privind mijloacele de apărare a dreptului de proprietate să beneficieze de un tratament juridic egal. Cu alte cuvinte, atunci când pentru apărarea aceluiași drept sunt reglementate două proceduri, indiferent de calea procedurală în care se dispută drepturi, pentru ca legea să fie clară, previzibilă și să nu încalce dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, căile de atac împotriva hotărârilor primei instanțe trebuie să fie similare.
5. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este pur formală, fără susținere în plan constituțional ori legal și nici din perspectiva principiilor generale de drept.
6. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prevederile legale supuse controlului de constituționalitate reprezintă tocmai o concretizare a principiului potrivit căruia justiția e unică, imparțială și egală pentru toți, deoarece actele administrative la care se referă, și anume încheierile de admitere ori de respingere a înscrierii sau radierii unui act ori fapt juridic, sunt supuse unei proceduri judiciare, deci controlul lor judecătoresc se realizează potrivit unei proceduri stabilite prin lege organică. Raportat și la critica lipsei căii de atac a recursului în această categorie de cauze subliniază că una dintre noutățile aduse de
privind Codul de procedură civilă este și reglementarea recursului ca veritabilă cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepționale, în care legalitatea a fost înfrântă. Atunci când, însă, o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, mijlocul procedural pus la dispoziția persoanelor care justifică un interes este acțiunea în rectificare, reglementată de
art. 33 din Legea nr. 7/1996
și de
art. 907-911 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil. De asemenea consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 439 din 26 martie 2009 .
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013. Ulterior sesizării Curții Constituționale,
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, fiind păstrată atât numerotarea, cât și soluția legislativă. Prevederile
art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996
au următorul cuprins: "Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel."
11. În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiția e unică, imparțială și egală pentru toți."
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. 31 din Legea nr. 7/1996
reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară. Curtea observă că prin alin. (1) al art. 31 din lege este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, care se soluționează de către registratorul-șef, și că, împotriva încheierii registratorului-șef, cei interesați sau notarul public pot formula plângere, care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul. De asemenea, prevederile
art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996
stabilesc că "Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel", iar potrivit art. 31 alin. (6) din același act normativ "Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului".
13. În aceste condiții, analizând critica potrivit căreia prevederile
art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996
încalcă dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, deoarece partea interesată nu are acces la toate căile de atac, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Constituția nu cuprinde dispoziții care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind în art. 129 că acestea se exercită "în condițiile legii". În cauză, încheierile prin care sunt soluționate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară sunt acte administrative provizorii supuse controlului contenciosului administrativ special reglementat prin
14. Curtea reiterează, în acord cu jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr. nr. 439 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 14 mai 2009), că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
15. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a mai statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea în acest sens,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
16. Plecând de la aceste considerente, Curtea constată că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor lor, astfel încât susținerile privind încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor și al unicității, egalității și imparțialității justiției nu pot fi reținute.
17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea - S.A. din Călărași în Dosarul nr. 1.004/269/2014 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile
art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.
PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE Prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.