Decizia nr. 454/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Igor Tanașciuc în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.310D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, asistat de avocatul Igor Onuța, cu împuternicire avocațială la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Astfel, susține că dispozițiile art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 privind dreptul la integritate fizică și psihică, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, ale art. 25 privind libera circulație, ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, ale art. 41 privind dreptul la muncă și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece legiuitorul nu a stabilit o durată maximă a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, așa cum a prevăzut pentru faza de urmărire penală - 180 de zile, potrivit art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, respectiv pentru faza judecății în primă instanță - 5 ani, conform art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală. Mai arată că autorul excepției a fost arestat preventiv timp de 16 luni în cursul procedurii de cameră preliminară, fără a se comunica rechizitoriile celorlalți inculpați, măsura arestării preventive fiind, în cele din urmă, înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. În ceea ce privește consecințele unei eventuale admiteri a excepției de neconstituționalitate, consideră că cea mai drastică dintre acestea o reprezintă constatarea neconstituționalității măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 22 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Igor Tanașciuc cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva unei încheieri prin care judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat în cursul urmăririi penale, menținând măsura.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la integritate fizică și psihică, libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la muncă și condițiile referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât legiuitorul nu a stabilit o durată maximă a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, așa cum se prevede pentru faza urmăririi penale [180 de zile, potrivit art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală], respectiv pentru faza judecății în primă instanță [5 ani, conform art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Consideră că, în noua concepție a reglementării procesual penale, camera preliminară constituie una dintre fazele procesului penal, fiind autonomă față de faza judecății, așa cum se arată și în doctrină, care precizează că, potrivit noului Cod de procedură penală, procesul penal este constituit din patru faze, și anume urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor. Partea specială a Codului de procedură penală rezervă camerei preliminare un titlu distinct, și anume titlul II, în condițiile în care titlul I reglementează urmărirea penală, iar titlul III - judecata, ceea ce reflectă viziunea legiuitorului asupra structurii cvadripartite a procesului penal. Procedura în camera preliminară are un obiect specific, care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 343 din Codul de procedură penală, durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, însă termenul de 60 de zile este unul de recomandare, a cărui nerespectare nu determină, de regulă, consecințe procesuale. Prin urmare, această procedură filtru poate depăși termenul de 60 de zile, durata ei devenind nedeterminată. Astfel, se creează premisele ca, în lipsa unei durate maxime a măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare, inculpații față de care s-a dispus menținerea arestării preventive după trimiterea în judecată să fie supuși celei mai drastice măsuri privative de libertate sine die, chiar dacă legalitatea și temeinicia măsurii preventive sunt verificate la intervale de cel mult 30 de zile, în condițiile art. 207 din Codul de procedură penală. Totodată, deși redactarea art. 23 din Constituție a avut în vedere vechea reglementare procesual penală, analiza măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară trebuie făcută prin prisma standardelor constituționale în materie, în scopul menținerii duratei acesteia în limitele rezonabilului. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015. De asemenea, arată că, prin Hotărârea din 28 martie 2000, pronunțată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei (paragraful 56), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că practica prin care, datorită unei lacune legislative, o persoană este deținută pentru o perioadă nedeterminată este în contradicție cu principiul securității raporturilor juridice.

7. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că autorul excepției tinde la legalizarea unei interpretări cu privire la includerea sau nu a procedurii de cameră preliminară în termenul generic de "judecată" a cauzei și la completarea dispozițiilor de lege criticate prin instituirea unei durate maxime a arestării preventive pentru faza camerei preliminare. Asemenea solicitări nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Invocă, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 397 din 28 mai 2015 și nr. 490 din 25 septembrie 2014.

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, arată că autorul excepției nu critică textele menționate pentru ceea ce conțin acestea, ci pentru ceea ce nu conțin - și anume durata maximă a arestării preventive în procedura de cameră preliminară -, solicitând, practic, o completare a dispozițiilor art. 207 din Codul de procedură penală. În subsidiar, apreciază că excepția este neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că procedura în camera preliminară reprezintă o fază preliminară judecății, care are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, precum și a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, durata acestei proceduri este limitată de art. 343 din Codul de procedură penală la cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Ulterior, în cursul judecății în primă instanță, durata totală a arestării preventive a inculpatului este limitată, potrivit art. 239 din Codul de procedură penală, la un termen rezonabil care nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, iar, în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani. În plus, libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, precum și dreptul la muncă, consacrate constituțional prin art. 23, art. 25, art. 26 și, respectiv, art. 41, nu fac parte din categoria drepturilor absolute, putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Totodată, apreciază că, în speță, se pune în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate, aplicarea și interpretarea legii excedând competenței Curții Constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală. Alin. (6) al art. 207 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2015

pentru modificarea

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, iar alin. (7) al art. 207 din Codul de procedură penală a fost introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 75/2016

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Ulterior sesizării Curții, art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Legea nr. 75/2016 , mai sus citată. Având în vedere însă că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziții prin

Legea nr. 75/2016 . Prin urmare, dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 207: "(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

(3) Dispozițiile art. 235 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 348: "(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207."

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 privind dreptul la integritate fizică și psihică, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, ale art. 25 privind libera circulație, ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, ale art. 41 privind dreptul la muncă și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 207 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 23, art. 25, art. 26 și ale art. 41 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 și a reținut că instituția camerei preliminare a fost concepută, în accepțiunea legiuitorului, "ca o instituție nouă și inovatoare" care are ca scop "înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind, în același timp, un remediu procesual menit "să răspundă exigențelor de legalitate, celeritate și echitate a procesului penal" (Expunerea de motive la Proiectul de lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul și durata, măsurile premergătoare, procedura, soluțiile ce pot fi pronunțate și contestația împotriva acestor soluții. Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată ( Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27 și 28). Așa fiind, deși procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală și faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, și anume cel al sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și cel al dispunerii începerii judecății pe fond (paragrafele 17 și 18 din

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 ).

16. Totodată, prin

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 , Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală - referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță -"durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani." Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea constată că susținerile invocate de autorul excepției sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă". Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar ulterior, de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță (paragrafele 19 și 20 din

Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 ).

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 348 din Codul de procedură penală față de care nu au fost formulate critici distincte.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Igor Tanașciuc în Dosarul nr. 5.358/3/2015/a7 (număr în format vechi 2.623/2015) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 207 și ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.