Decizia nr. 512/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 278/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.379D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal partea Paltin Gheorghe Sturdza. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 16 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 278/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu cu ocazia soluționării unei cauze penale, la momentul citirii actului de sesizare a instanței.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care reglementează compatibilitatea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată cu funcția de judecată, încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului român și principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că principala critică la adresa soluției privind compatibilitatea judecătorului de cameră preliminară și a judecătorilor care soluționează contestația împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de a participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac rezidă în aceea că garanția imparțialității judecătorilor aflați într-o asemenea situație este știrbită prin deliberările anterioare, măsurile dispuse și aspectele reținute în procedura camerei preliminare. Atât timp cât judecătorii de cameră preliminară verifică actele de urmărire penală, legalitatea rechizitoriului, dar și elementele esențiale în plan probator, legalitatea și veridicitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale, participarea acestora la judecata în fond a cauzei ridică o umbră de îndoială cu privire la imparțialitatea cerută de lege, întrucât, prin analiza pe care judecătorii de cameră preliminară o efectuează asupra materialului probator din dosarul de urmărire penală, aceștia ajung și la o apreciere cu privire la aspecte ce țin de vinovăția sau nevinovăția inculpatului, fiindu-le astfel afectată imparțialitatea. Imparțialitatea este calitatea fundamentală cerută unui judecător și reprezintă atributul esențial al justiției, alături de independență și inamovibilitate. Imparțialitatea trebuie să existe atât în realitate, cât și din perspectiva unui observator rezonabil. Dacă din afară judecătorul este perceput ca fiind părtinitor, această percepție este de natură să lase impresia că s-au cauzat un prejudiciu și o nedreptate, distrugând astfel încrederea în sistemul de justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil. Percepția conform căreia un judecător nu este imparțial poate apărea în mai multe moduri, de exemplu, prin perceperea unui conflict de interese sau participarea acestuia la judecata cauzei într-o altă fază procesuală. Curtea Europeană a explicat că există două aspecte ale cerinței de imparțialitate. În primul rând, instanța trebuie să fie imparțială din punct de vedere subiectiv, adică niciun membru al instanței nu ar trebui să aibă prejudecăți sau să fie părtinitor. Imparțialitatea personală trebuie prezumată, cu excepția cazului în care există dovezi ce indică contrariul. În al doilea rând, instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință. Ceea ce este în joc e încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populației, inclusiv acuzatului. Imparțialitatea nu se referă numai la absența actuală a înclinației (subiectivismului) și prejudecăților, ci și la percepția lipsei lor. Acest aspect dual este exprimat de mult repetata formulă conform căreia justiția nu trebuie numai înfăptuită, ci ea trebuie să și apară ca fiind înfăptuită. Or, percepția unui observator rezonabil în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la judecătorii care, în faza camerei preliminare, au analizat, din perspectiva legalității și veridicității probelor, materialul probator din cursul urmăririi penale, iar, în faza judecății în primă instanță, urmează să se pronunțe asupra fondului cauzei, făcând aprecieri asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, nu poate fi decât aceea că obligația de imparțialitate apare grav afectată, simplele cereri de abținere sau recuzare nefiind în măsură să restabilească garanția imparțialității, impunându-se admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest fel, se creează premise de ordin legislativ pentru o judecată imparțială, adică înfăptuită de alți judecători decât cei care s-au pronunțat în sensul că probatoriul a fost legal administrat la urmărire penală și că actele de urmărire penală au fost, de asemenea, legale. Menționează că, în cauza în care a fost ridicată excepția, judecătorul de cameră preliminară care a judecat cererile și excepțiile invocate de inculpat, precum și ceilalți doi membri ai completului care au judecat contestația inculpatului împotriva încheierii primului judecător fac parte din același complet de judecată care judecă această cauză în primă instanță.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. În acest sens, arată că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru cu privire la o serie de aspecte exclusiv de legalitate referitoare la cauza penală, filtru exercitat după trimiterea în judecată și până la momentul începerii judecății. În cadrul acestei proceduri sunt reglementate suficiente garanții procesuale pentru inculpat, inclusiv posibilitatea exercitării căii de atac împotriva soluțiilor dispuse, în concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte constată că art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul care exercită funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și a urmăririi penale și care decide începerea judecății exercită în continuare, în aceeași cauză, și funcția de judecată. Astfel, s-a renunțat la soluția inițial adoptată, care se baza pe incompatibilitatea între cele două funcții judiciare, deoarece aceasta ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi fost privat de posibilitatea, esențială în buna gestionare a cazului, de a aprecia el însuși și de a decide asupra întregului material probator, și nu doar asupra celui administrat în faza de judecată. Totodată, în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în art. 311 alin. (3), se prevede că judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză, în completul de judecată format din 3 judecători, din compunerea căruia face parte. Autorul excepției susține că dispozițiile actuale ale Codului de procedură penală, care permit ca judecătorii de cameră preliminară care au dispus, în urma finalizării procedurii de cameră preliminară, începerea judecății să participe la soluționarea în fond a cauzei, sunt neconstituționale, încălcându-se principiul separării funcțiilor judiciare în procesul penal și nefiind garantată o judecată imparțială care să răspundă cerințelor de echitate și legalitate ale procesului penal. Potrivit

art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004

(privind organizarea judiciară), în materie penală, în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 3 judecători. Contestațiile formulate în prezenta cauză împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară au fost soluționate de judecători care fac parte din compunerea completului învestit cu judecarea dosarului pe fond. Înalta Curte nu apreciază că există o stare de incompatibilitate în judecarea fondului cauzei, pentru aceleași considerente expuse mai sus, și anume că, în procedura de cameră preliminară, judecătorii fac verificări numai în ceea ce privește competența, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt, în forma lor actuală, în acord cu prevederile care reglementează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 din Constituție, respectiv în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu prevederile care reglementează înfăptuirea justiției, cuprinse în art. 124 din Legea fundamentală. În speță, au fost respectate drepturile procesuale ale inculpaților prin asigurarea accesului la dosar, posibilitatea de a lua cunoștință și de a combate punctele de vedere exprimate de parchet și prin comunicarea tuturor soluțiilor judecătorului de cameră preliminară, iar judecarea contestației exercitate împotriva încheierilor date în camera preliminară s-a desfășurat în condiții de oralitate și contradictorialitate.

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Invocă, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 552 din 16 iulie 2015 .

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, modificate prin

Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile alin. (3) al art. 3 din Codul de procedură penală au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată - în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor de lege criticate în redactarea anterioară modificării acestora prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Textul de lege criticat are următorul cuprins: "În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată." Art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: "În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: [...] c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată".

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului român și principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată - au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privința soluției legislative conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, reținând că dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separației funcțiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și funcția de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiași art. 3 că exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepție conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcția de judecată (paragraful 17). Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalității soluției de trimitere în judecată, a dispus începerea judecății, exercită funcția de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin

Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, și

Decizia nr. 353 din 7 mai 2015 , paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. S-a reținut, prin aceleași decizii, că o soluție contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esențială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere sunt întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație a excepției reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluția legislativă conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, atât considerentele, cât și soluția

deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014

și nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile și în prezenta cauză (paragrafele 19 și 20).

15. În același sens este și

Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16. Pentru motivele mai sus arătate, dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală - cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată - nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului român și principiul legalității și ale art. 124 alin. (1) și (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.

17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor-Alexandru Chiuariu în Dosarul nr. 278/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.