Ordinul nr. 5545/2003
privind aprobarea utilizării sigiliului și a matriței timbru sec cu titulatura "Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului" pe formularele/tipizatele actelor de studii cu titulatura "Ministerul Educației și Cercetării" de către instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 141 lit. a) din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 741/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului,
ministrul educației, cercetării și tineretului emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă utilizarea sigiliului și a matriței timbru sec care cuprind titulatura "Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului" pe formularele/tipizatele actelor de studii cu titulatura "Ministerul Educației și Cercetării" de către instituțiile de învățământ superior de stat, numai dacă au îndeplinit procedura legală referitoare la casarea sigiliilor și a matriței timbru sec cu vechea denumire a ministerului.
Articolul 2
Se aprobă utilizarea sigiliului și a matriței timbru sec care cuprind titulatura "Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului" pe formularele/tipizatele actelor de studii cu titulatura "Ministerul Educației și Cercetării" de către instituțiile de învățământ superior particular acreditate, pentru absolvenții din promoția 2002-2003 sau din promoții anterioare, pentru care respectivele instituții au avut dreptul de a susține examen de finalizare a studiilor.
Articolul 3
Direcția generală învățământ superior din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării și tineretului, Alexandru Athanasiu București, 26 noiembrie 2003. Nr. 5.545.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.