Ordinul nr. 332/2003
pentru autorizarea Agenției Române pentru Conservarea Energiei de a emite facturi către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru dezvoltarea sistemului energetic
prezumat în vigoare
În vederea plăților aferente evaluării tehnice și avizării, în condiții de respectare a realității, regularității și legalității, precum și monitorizării proiectelor în domeniul eficienței energetice de către Agenția Română pentru Conservarea Energiei, ca instituție de specialitate la nivel național, cu personalitate juridică, autonomie funcțională, organizatorică și financiară din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului,
în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului industriei și resurselor nr. 578/2002
pentru aprobarea Prescripțiilor tehnice de stabilire a tarifelor percepute de Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) pentru activitățile proprii de autorizare, avizare, certificare, atestare, ce decurg din atribuțiile și responsabilitățile acesteia, în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 941/2002
și ale Ordinului ministrului finanțelor publice și al ministrului economiei și comerțului nr. 1.236/154/2003 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind constituirea și utilizarea veniturilor cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tarifele pentru energie electrică și termică,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 738/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului,
ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:
Articolul 1
În vederea încasării taxei de evaluare și avizare a documentațiilor cuprinse în dosarele de deschidere a finanțării proiectelor de investiții, prin transfer de la bugetul de stat către bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic, Agenția Română pentru Conservarea Energiei este autorizată să emită facturi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, către beneficiarii acestor lucrări de investiții.
Articolul 2
În situația neachitării facturilor de către beneficiarii proiectelor de investiții, Agenția Română pentru Conservarea Energiei este împuternicită să nu procedeze la deschiderea de finanțare pentru acordarea transferurilor.
Articolul 3
Direcția generală buget, economico-financiară și administrativ și Agenția Română pentru Conservarea Energiei vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
Ministrul economiei și comerțului, Dan Ioan Popescu București, 17 decembrie 2003. Nr. 332.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.