Ordinul nr. 1003/2003
pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor situate în medii agresive", indicativ GM-017-03
prezumat în vigoare
În conformitate cu
art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995
privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 și ale
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 740/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,
având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 17 din 14 august 2003 al Comitetului tehnic de specialitate - CTS 12,
ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă reglementarea tehnică "Ghid privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor situate în medii agresive", indicativ GM-017-03, elaborată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor - INCERC București, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
__________
*) Anexa se publică în Buletinul Construcțiilor editat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor INCERC București.
Articolul 2
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin
Ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului nr. 26/N/1996
pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor situate în medii agresive", indicativ PC 1/3-96, își încetează aplicabilitatea.
Articolul 4
Direcția generală tehnică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Marius Sorin Ovidiu Bota, secretar de stat București, 10 decembrie 2003. Nr. 1.003. ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.