Raportul nr. 5357/2021
privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale Partidului Oamenilor Liberi, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
- extras -
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (1) ,
(4)
și
(6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 18.01.2021-29.01.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Oamenilor Liberi, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020.
Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020:
–
contribuțiile electorale au fost în cuantum de 211.676,21 lei, reprezentând contribuții ale candidaților și ale partidului politic;
–
cheltuielile electorale au fost în cuantum de 202.103,98 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 91.499,54 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 202.103,98 lei.
În conformitate cu prevederile
art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 38.912,01 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral, și a invalidat suma totală de 52.587,53 lei, conform prevederilor
art. 48 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile
art. 28 alin. (1) lit. a)
și
alin. (9)
și ale
art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 2 martie 2021. Nr. 5.357.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.