Ordinul nr. 3611/2021
pentru aprobarea Calendarului activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , sesiunea 2020-2021
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020
privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
–
prevederile
art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile
Metodologiei
privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , cu modificările ulterioare;
în temeiul prevederilor
art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Calendarul activităților prevăzute în
Metodologia
privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , cu modificările ulterioare, sesiunea 2020-2021, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția generală învățământ preuniversitar, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 31 martie 2021. Nr. 3.611.
Anexa CALENDARUL
activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată,
realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență,
pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educației ,
cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , sesiunea 2020-2021
I.
În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, conform
Metodologiei
privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , cu modificările ulterioare, sesiunea 2020-2021, dosarele cu documentele justificative ale cadrelor didactice pentru care se aplică acest sistem de echivalare se depun la inspectoratele școlare.
Inspectorul școlar responsabil cu dezvoltarea resurselor umane verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor de echivalare prevăzute la
art. 3 din metodologia
aprobată prin
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , cu modificările ulterioare, pentru categoriile de cadre didactice prevăzute la art. 1 din aceeași metodologie, întocmește situația centralizată, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea și formulează observații cu privire la dosarele verificate.
II.
În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, conform
metodologiei
aprobate prin
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011 , cu modificările ulterioare, sesiunea 2020-2021, ordinea derulării activităților este următoarea:
1.
Depunerea și înregistrarea la inspectoratul școlar a dosarelor cuprinzând documentele justificative în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență; verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute la
art. 3 din metodologie
Termen: până la 12 aprilie 2021
2.
Afișarea listei cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc/nu îndeplinesc condițiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, cu precizarea motivului neîndeplinirii condițiilor de echivalare și, după caz, a termenului de completare a dosarului Termen: până la 13 aprilie 2021
3.
Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență; afișarea listelor finale Termen: până la 19 aprilie 2021
4.
Transmiterea la Ministerul Educației a situației statistice centralizate finale a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență și care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de metodologie în vederea echivalării, pe specializările pentru care se solicită echivalarea, cu precizarea specializării absolvite și a încadrării actuale Termen: până la 21 aprilie 2021
5.
Centralizarea la nivelul Ministerului Educației a situațiilor statistice transmise de inspectoratele școlare; stabilirea instituțiilor de învățământ superior care asigură formarea inițială și continuă a personalului didactic pentru aplicarea procedurii de echivalare; informarea de către Ministerul Educației a instituțiilor de învățământ desemnate și a inspectoratelor școlare Termen: până la 28 aprilie 2021
6.
Transmiterea dosarelor complete, însoțite de observațiile inspectorului responsabil cu dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituțiile de învățământ superior stabilite de Ministerul Educației, pentru evaluare, echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare Termen: până la 10 mai 2021
7.
Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare stabilite de Ministerul Educației pentru evaluare, echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare Perioada: mai-iulie 2021
8.
Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcții didactice de profesor în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal clasele a IX-a și a X-a, în palatele și cluburile copiilor și elevilor, precum și a funcției didactice de profesor de instruire practică în învățământul preuniversitar Termen: până la 31 august 2021
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.