Decizia nr. 868/2020

Articolul 205

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: „(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.“;

–

Articolul 6

alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „(2) Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor

art. 7 alin. (1) , dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională.“

12.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

a fost abrogată prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile criticate.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție, ale

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale

art. 126 alin. (6)

referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la accesul liber la justiție, Curtea constată că semnificația

art. 21 din Constituție

este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nicio categorie sau niciun grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În consecință, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea dreptului de acces liber la justiție sau a căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 21

privind accesul liber la justiție, atât timp cât părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă (a se vedea

Decizia nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005).

15.

Prin urmare, accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, a căror stabilire este de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum reiese din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție . Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe ( Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005).

16.

Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 205 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , prin

Decizia nr. 1.224 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011,

Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, sau prin

Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a reținut că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale

administrativă, dându-se expresie principiului celerității. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. În același sens, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau

Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007.

17.

Față de această împrejurare, Curtea observă că dispozițiile criticate sunt o aplicare a prevederilor constituționale antereferite, potrivit cărora împotriva titlului de creanță și împotriva actelor administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, care este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Așadar, dispozițiile criticate nu sunt de natură a încălca accesul liber la justiție sau posibilitatea oferită de

Constituție

cu privire la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, ce este garantat, cu excepțiile prevăzute de

Legea fundamentală , întrucât deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

18.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 52 din Constituție , Curtea observă că acestea statuează cu privire la faptul că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, iar condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, iar la nivel infraconstituțional acestea sunt transpuse prin

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Acest act normativ circumscrie la

art. 7 alin. (1)

cadrul legal privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ și prevede că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termenul prevăzut de lege, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Prin urmare, nu se poate reține pretinsa încălcare a prevederilor

art. 52 din Constituție , întrucât normele constituționale sunt reflectate la nivel infralegal prin actele normative antereferite, care nu se aplică în mod disparat, ci se completează în măsura compatibilității și incidenței în materie, potrivit legii.

19.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , Curtea observă că aceste norme reglementează cu privire la jurisdicții speciale administrative care sunt prevăzute de

art. 21 alin. (4) din Constituție

și care au un regim juridic distinct de recursul prealabil sau grațios. Față de această împrejurare, Curtea reține că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În acest context, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

este inadmisibilă, aceste norme nefiind incidente în cauză. De altfel, prin critica de neconstituționalitate se urmărește ca normele supuse controlului de constituționalitate să primească o interpretare pe care să o realizeze instanța de contencios constituțional, interpretare care, practic, să conducă la o modificare a acestora în sensul aplicabilității la speța dedusă judecății. Or, Curtea constată că asemenea critici nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, întrucât singura autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, astfel cum dispune

art. 61 alin. (1) din Constituție . Ca atare, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihail Adrian Tudorancea, în calitate de reprezentant al Cabinetului de avocat Tudorancea Mihail, în Dosarul nr. 1.584/114/2013* al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 205 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2020.