Decizia nr. 132/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 428 alin. (1) teza finală
și ale
art. 426 lit. a),
c)-h) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Călin Raita în Dosarul nr. 674/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 138D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 348D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 428 alin. (1) teza finală
și ale
art. 426 lit. a),
c)-h) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Alina Lăcrămioara Moș în Dosarul nr. 1.441/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secția penală.
4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 348D/2019 la Dosarul nr. 138D/2019, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței instanței de control constituțional în materie. În acest sens, invocă
Decizia Curții nr. 467 din 25 iunie 2020 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
7.
Prin Sentința penală nr. 3/CA din 19 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 674/111/2018, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 428 alin. (1) teza finală
și ale
art. 426 lit. a),
c)-h) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Călin Raita în soluționarea contestației în anulare formulate de acesta împotriva Încheierii penale nr. 174/Î/CP din 4 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.812/111/2017.
8.
Prin Sentința penală nr. 1/CA din 29 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.441/111/2018, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 428 alin. (1) teza finală
și ale
art. 426 lit. a),
c)-h) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Alina Lăcrămioara Moș în soluționarea contestației în anulare formulate de aceasta împotriva Încheierii penale nr. 16/Î/CP din 5 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.847/111/2017.
9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că se creează o inechitate între persoanele care, nemulțumite fiind de soluțiile pronunțate în apel și regăsindu-se într-unul dintre cazurile prevăzute la
art. 426 din Codul de procedură penală , au temeiul legal pentru a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare, pe de o parte, și persoanele nemulțumite de soluțiile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, care nu au temeiul legal pentru a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare, pe de altă parte.
10.
Tribunalul Bihor - Secția penală opinează că nu sunt încălcate principiile constituționale ale legalității, egalității în drepturi, liberului acces la justiție și la un proces echitabil, dreptului la apărare, limitării restrângerii unor drepturi sau libertăți și nediscriminării. Invocă considerentele
Deciziei Curții nr. 637 din 17 octombrie 2017 , potrivit cărora contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale
art. 426
și în termenul prevăzut de
art. 428 din Codul de procedură penală . Sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, arată că în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție . Reține că în teoria și practica judiciară procesual penală privind căile de atac s-a admis și se aplică regula potrivit căreia, în principiu, posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac este recunoscută și prevăzută de lege numai în cazul hotărârilor care au, potrivit legii, căi de atac ordinare și în cazurile în care persoana interesată a uzat de aceste căi ordinare de atac. În această concepție, contestația în anulare ar trebui să aibă ca obiect numai greșeli de judecată petrecute la judecata apelului, care nu ar mai putea fi invocate într-o altă cale ordinară de atac. Precizează că doar în situații deosebite - precum cele aferente motivelor de la lit. b) și i) ale
art. 426 din Codul de procedură penală
- posibilitatea exercitării contestației în anulare poate fi recunoscută și împotriva hotărârilor rămase definitive prin neapelare. Apreciază că, dacă am considera admisibilă contestația în anulare declarată împotriva hotărârilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului [cu excepția cazurilor de la
art. 426 lit. b)
și
i) din Codul de procedură penală ], ar însemna că împotriva hotărârii date ulterior admiterii căii extraordinare de atac și rejudecării cauzei să poată fi declarat apelul, deși este o cauză pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac. Invocă, totodată, faptul că, în jurisprudența instanței de control constituțional, s-a reținut că nu există un drept fundamental - prevăzut de Constituție sau de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - la exercitarea unor căi extraordinare de atac în materie penală. Unul dintre elementele principiului preeminenței dreptului îl constituie securitatea raporturilor juridice, aceasta impunând ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi rediscutată.
Articolul 2
din Protocolul nr. 7
la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede numai dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, ceea ce înseamnă judecarea cauzei în fond și în apel. Consideră că reglementarea limitativă a cazurilor în care se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare reflectă echilibrul între necesitatea respectării principiului de drept al autorității de lucru judecat (securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive) și necesitatea remedierii unor grave erori de procedură. Or, realizarea acestui echilibru constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului în a cărui competență se află instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 428 alin. (1) teza finală
și ale
art. 426 lit. a),
c)-h) din Codul de procedură penală . Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de autori prin notele scrise, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală , având următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: […]“.
15.
În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorii excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5),
potrivit cărora respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi, ale
art. 20
privind tratatele internaționale privind drepturile omului și ale
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul părților la un proces echitabil, ale
art. 24
privind dreptul la apărare, ale
art. 53
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale
art. 124 alin. (1) și (2)
referitoare la înfăptuirea justiției. Invocă, totodată, și dispozițiile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a pronunțat deciziile
nr. 804 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, și
nr. 467 din 25 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 8 octombrie 2020, prin care, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală .
17.
În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reținut, referitor la contestația în anulare, că vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor, având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte. Totodată, în
Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie
2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. Curtea a constatat, totodată, că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în
art. 426-432 din Codul de procedură penală , stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.
18.
Curtea a reținut, de asemenea, că
art. 21 alin. (3) din Constituție
garantează dreptul părților la acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor
art. 129 din Constituție , „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în
art. 21 din Constituție
privind liberul acces la justiție, conținând așadar o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în
art. 53 din Constituție . Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede
art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
19.
Dispozițiile constituționale ale
art. 21 alin. (3),
coroborate cu cele ale
art. 129,
nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său,
art. 6 din Convenție,
referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare,
art. 13 din Convenție
prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform
art. 35 paragraful 1 din Convenție .
20.
În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de
art. 126 alin. (2)
și
art. 129 din Legea fundamentală , poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și a principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, instanța de control constituțional fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală .
21.
Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Călin Raita în Dosarul nr. 674/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secția penală și de Alina Lăcrămioara Moș în Dosarul nr. 1.441/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.