Ordinul nr. 3/2004
privind constituirea comisiilor de soluționare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar
prezumat în vigoare
Văzând Referatul de aprobare nr. 130.458 din 24 decembrie 2003 al Direcției generale de implementare și reglementare,
în baza prevederilor art. 2 lit. b) și ale
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 454/2003
privind condițiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură și silvicultură,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 739/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, cu modificările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului emite următorul ordin:
Articolul 1
Se constituie în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului Comisia de soluționare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar, denumită în continuare comisie.
Articolul 2
Componența comisiei este:
1. directorul general al Direcției generale de implementare și reglementare, Vasile Băcilă - președinte;
2. directorul general al Agenției Naționale Sanitare Veterinare, Ion-Sorin Mitrea - membru;
3. directorul Direcției de producție animală și industrie alimentară, Petre Niculae - membru;
4. directorul Direcției de reglementări silvice, Viorel Marinescu - membru;
5. șeful Serviciului de fond funciar, îmbunătățiri funciare, antigrindină, Gheorghe Creineanu - membru;
6. consilier în cadrul Compartimentului alocări financiare, Adriana Chirea - membru;
7. consilier în cadrul Serviciului programe și alocări de capital, Boboc Simona - membru.
Articolul 3
La nivelul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București se vor constitui comisii de soluționare a cererilor de solicitare a sprijinului financiar, conform prevederilor
privind condițiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură și silvicultură, denumite în continuare comisii județene.
Componența comisiilor județene are următoarea structură:
1. directorul executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București - președinte;
2. 4 funcționari publici numiți prin decizie a directorului executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București - membri.
Articolul 4
Cererea de solicitare a sprijinului financiar se depune la Biroul unic al Direcției de informare și relații publice din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și/sau la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, după caz, și se consideră înregistrată dacă este însoțită de întreaga documentație prevăzută de legislația în vigoare pentru acordarea sprijinului financiar.
Articolul 5
Comisiile verifică documentațiile depuse de persoanele fizice sau juridice, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru acordarea sprijinului financiar.
Cererile pentru solicitarea sprijinului financiar sunt soluționate în ordinea înregistrării lor.
Articolul 6
Solicitanții sprijinului financiar vor fi înștiințați în scris despre rezultatul soluționării cererilor de solicitare depuse, în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Articolul 7
Comisia din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului întocmește regulamentul propriu de organizare și funcționare.
Comisia din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului întocmește și transmite comisiilor județene un regulament-cadru de organizare și funcționare.
Articolul 8
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, Petre Daea, secretar de stat București, 6 ianuarie 2004. Nr. 3.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.