Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 572/2021

pentru stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuința de serviciu și al cheltuielilor de cazare și deplasare a prefecților și a subprefecților, aferente anului 2021

prezumat în vigoare

Data actului
19 mai 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 552 din 28 mai 2021
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 2.011 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 271 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

În anul 2021, pentru fiecare funcție de prefect, respectiv de subprefect, plafonul maxim privind cheltuielile pentru locuința de serviciu, cheltuielile pentru cazare și cheltuielile pentru deplasarea dus-întors între municipiul în care are sediul instituția prefectului și localitatea în care își au domiciliul prefectul și subprefectul este de 18.000 lei, respectiv 1.500 lei lunar.

(2)

Plafonul maxim prevăzut la

alin. (1)

se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la sfârșitul anului 2021.

Articolul 2

(1)

În situația în care chiria este stabilită în contractul de închiriere la un nivel superior plafonului maxim prevăzut la

art. 1 alin. (1) , chiria decontată nu va depăși valoarea plafonului maxim.

(2)

În situația în care chiria este stabilită în contractul de închiriere în valută, decontarea se va efectua în lei la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data stipulată în contractul de închiriere pentru plata chiriei, iar în lipsa acestei mențiuni, în data de 15 a lunii respective, fără a se depăși valoarea lunară a plafonului maxim prevăzut la

art. 1 alin. (1) .

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 19 mai 2021.
Nr. 572.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.