Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 633/2021

privind aprobarea stemei comunei Mihai Viteazu, județul Constanța

prezumat în vigoare

Data actului
3 iunie 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 655 din 2 iulie 2021
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 2.287 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 10 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Mihai Viteazu, județul Constanța, prevăzută în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Mihai Viteazu, județul Constanța, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 3 iunie 2021.
Nr. 633.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă de facsimil.

STEMA

comunei Mihai Viteazu, județul Constanța

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Mihai Viteazu, județul Constanța

Descrierea stemei Stema comunei Mihai Viteazu se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat în bandă de un brâu undat de argint încărcat cu doi pești albaștri.

În partea superioară, în câmp albastru, se află efigia unui bărbat cu barbă și mustață, purtând pe cap o cușmă cu pană în partea dreaptă, îmbrăcat cu o tunică, pe umeri purtând o pelerină.

În partea inferioară, în câmp roșu, se află două spice de grâu de aur.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Efigia lui Mihai Viteazu de argint constituie arma vorbitoare, făcând aluzie la denumirea localității.

Brâul undat reprezintă hidrografia localității, Lacul Sinoe.

Spicele de grâu și peștii semnifică activitatea specifică zonei, agricultura și pescuitul, iar numărul lor reprezentând satele ce alcătuiesc comuna.

Coroana murală cu un singur turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.