Decizia nr. 258/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Simona Cristina Gavrilă în Dosarul nr. 35.797/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.219D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că principala critică formulată, prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală , nu reprezintă o problemă de claritate a legii, ci constituie împrejurări de fapt la care se ajunge prin întârzierea dosarului de către autoritățile competente. Cu privire la invocarea dispozițiilor constituționale ale

art. 47 alin. (1)

și ale

art. 53 , se afirmă că aceste critici sunt nemotivate și se solicită respingerea acestora ca inadmisibile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 5.520 din 21 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 35.797/3/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de Simona Cristina Gavrilă în calea de atac a recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 687 din 7 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că, potrivit textului de lege criticat, cererile de acordare a indemnizației de creștere a copilului urmează a fi onorate de la data depunerii acestora și nu de la data încetării concediului de creștere a copilului, atunci când cererea este depusă peste termenele reglementate la

art. 15 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , fără să existe o distincție cu privire la cauza care ar fi putut genera întârzierea în depunerea dosarului. Rezultă, așadar, faptul că solicitanții pot ajunge în situația de a fi penalizați prin neacordarea indemnizației pentru o perioadă anume, chiar și atunci când întârzierea în depunerea dosarului nu le este imputabilă în mod direct.

6.

Se apreciază că din analiza coroborată a prevederilor

art. 13

și

14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

rezultă că cererile pentru obținerea indemnizației pentru creșterea copilului trebuie însoțite în mod obligatoriu de diverse documente a căror eliberare cade în sarcina unor terțe autorități. Aceste documente sunt, în multe cazuri, la discreția respectivelor terțe autorități, nefiind prevăzută o sancțiune clară pentru neeliberarea lor într-un anumit termen.

7.

Așadar, prin această reglementare lipsită de predictibilitate a prevederilor

art. 15 alin. (1) lit. d)

coroborate cu cele ale

art. 13

și

14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , dreptul constituțional la protecție socială, recunoscut în mod expres de

art. 47 alin. (2) din Constituție , devine un drept iluzoriu, a cărui realizare efectivă nu mai depinde de conduita subiectului de drept vizat de reglementare, ci, într-o bună măsură, de conduita unor terți.

8.

În consecință, sancționarea beneficiarului pentru nedepunerea dosarului de indemnizație într-un anumit termen, în condițiile în care această procedură nu este sub controlul său exclusiv, reprezintă o soluție inechitabilă și arbitrară. Ca atare, se apreciază că textul de lege criticat nu îndeplinește cerințele de claritate și predictibilitate impuse de standardele constituționale și convenționale. În acest sens, se menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 .

9.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate îndeplinesc condițiile de claritate și predictibilitate, nefiind încălcate dispozițiile

art. 1 alin. (5) , ale

art. 20 alin. (1)

coroborat cu

art. 8 paragraful 2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 47 alin. (1)

și ale

art. 53 alin. (2) din Constituția României .

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

(1)

Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență reprezentând indemnizații și stimulent de inserție se stabilesc după cum urmează: [...]

d)

de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).“.

14.

În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale

art. 20 alin. (1)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 47

privind nivelul de trai și cele ale

art. 53 alin. (2)

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă

art. 8 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin prevederile

art. 15 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , legiuitorul a stabilit condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reprezentând indemnizații și stimulent de inserție, printre care este și aceea că cererea trebuie depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la: data la care încetează, conform legii, concediul de maternitate, data nașterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente, și data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului, respectiv de la data adopției, a instituirii tutelei, a plasamentului sau a încredințării. Totodată, în cazul în care cererea este depusă peste termenul de 60 de zile lucrătoare,

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , criticat prin prezenta excepție, prevede că dreptul în discuție se acordă începând cu data depunerii cererii. De asemenea, prin

Decizia nr. 132 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din

13

mai 2015, paragraful 15, Curtea a statuat că, în general, drepturile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

se acordă la cerere, însoțită în mod obligatoriu de o serie de acte și documente având rolul de a dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute în acest sens de lege, potrivit

art. 12

și

13 .

16.

Referindu-se la indemnizația pentru creșterea copilului, prin

Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, Curtea a reținut că aceasta este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune

art. 49 alin. (1) din Constituție . Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituție, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului prevăzut de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun. Totodată, prin

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reținut că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor

art. 53 din Constituție , întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

17.

În ceea ce privește lipsa de claritate și previzibilitate a textului legal criticat, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

18.

Aplicând această jurisprudență la prezenta cauză, Curtea constată că prevederile

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

întrunesc exigențele de claritate și previzibilitate ale legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot și trebuie interpretate și raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 . Așadar, drepturile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , reprezentând indemnizații și stimulent de inserție, se stabilesc de la data depunerii cererii, dacă aceasta nu a fost depusă în termenul de 60 de zile lucrătoare, calculat de la data la care încetează, conform legii, concediul de maternitate, de la data nașterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente, și de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului, respectiv de la data adopției, a instituirii tutelei, a plasamentului sau a încredințării. Ca atare, în situația în care destinatarul normei nu se conformează termenului de 60 de zile lucrătoare, prevăzut de

art. 15 alin. (1) lit. a)-c) , înăuntrul căruia trebuie depusă cererea pentru a beneficia de drepturile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , reprezentând indemnizații și stimulent de inserție, devin incidente prevederile legale criticate, potrivit cărora aceste drepturi se stabilesc de la data depunerii cererii.

19.

Prin urmare, Curtea constată că textul criticat este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat, astfel încât se respectă cerințele privind calitatea legii, critica de neconstituționalitate raportată la

art. 1 alin. (5) din Constituție

fiind neîntemeiată.

20.

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale privind nivelul de trai, Curtea constată netemeinicia acestei critici, de vreme ce, potrivit

art. 47 alin. (2) din Constituție , cetățenii au dreptul la „concediu de maternitate plătit“ și, prin urmare, numai concediul de maternitate (cu indemnizația aferentă) reprezintă un drept fundamental, nefiind consacrat ca atare și concediul pentru creșterea copilului.

21.

Curtea observă că dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală

nu au incidență, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. De asemenea,

art. 8 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, nu are incidență în cauză.

22.

În final, cât privește susținerile referitoare la documentele ce trebuie anexate cererii pentru obținerea indemnizației pentru creșterea copilului, a căror eliberare cade în sarcina unor terțe autorități, acestea reprezintă aspecte ale situației de fapt ce țin de resortul instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei, fără a face obiectul contenciosului constituțional.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Cristina Gavrilă în Dosarul nr. 35.797/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 aprilie 2021.