Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 245/2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
20 aprilie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 700 din 15 iulie 2021
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 15.991 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
  • Decizia nr. 485/2018 12 iulie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 7 și ale art…

Are ca temei 2

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
  • Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 239D/2018.

2.

La apelul nominal se prezintă avocatul Teodor Popescu, în calitate de curator, pentru a asigura reprezentarea intereselor părții Ilic Ljubisa, cu privire la care procedura de citare a fost îndeplinită prin afișarea citației la ușa Curții Constituționale și pe pagina de internet a acesteia. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul curatorului, care invocă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , lăsând la aprecierea instanței de contencios constituțional soluționarea excepției.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 12 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 04.652/221/2008*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) cu ocazia soluționării apelurilor formulate într-o cauză penală în care a fost respinsă o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

încalcă prevederile din

Legea fundamentală

privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate și caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală consacrat de

Protocolul nr. 7

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, întrucât inculpatul este împiedicat să exercite o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța de apel respinge o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

7.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, inclusiv căile de atac și condițiile exercitării acestora.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Arată, astfel, că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 ).

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. 102 pct. 285 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 475 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 475 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

privind dreptul la apărare, ale

art. 146 lit. d)

referitor la atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate și ale

art. 147 alin. (4)

privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și a prevederilor

art. 2

referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 21

și ale

art. 24 din Constituție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

15.

Astfel, prin

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 13 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În acest sens, prin decizia mai sus citată, paragrafele 24 și 25, Curtea a reținut că

noul Cod de procedură penală

instituie competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța, la sesizarea instanțelor de judecată care soluționează cauzele în ultimă instanță, hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în scopul realizării obiectivului de unificare a practicii judiciare. Spre deosebire de recursul în interesul legii, care urmărește același scop, hotărârile preliminare nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea acestora. Astfel, procedura de sesizare a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea legii de către instanțele judecătorești, mecanism asemănător cu cel instituit prin prevederile

art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

referitor la cererea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene de către instanțele naționale cu privire la modul de interpretare a dreptului Uniunii.

16.

Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 26-28, Curtea Constituțională a constatat că obiectul sesizării instanței supreme cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Ca atare, părțile procesului penal și persoana vătămată pot solicita instanței de judecată să sesizeze Înalta Curte în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă instanța are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea cererii. Rațiunea soluției de nerecunoaștere a calității procesuale active a părților și a persoanei vătămate, în această procedură, este aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - nu este la dispoziția părților și a persoanei vătămate, care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată,

întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme. Pentru acest motiv, instanța în fața căreia se solicită de către părți/persoana vătămată formularea unei astfel de sesizări poate arăta că respectiva chestiune de drept nu este una susceptibilă de interpretări diferite, fără să fie obligată să dezvolte motivarea, având în vedere că va motiva acest aspect în hotărârea pe care o va pronunța. În cazul în care completul de judecată apreciază însă ca fiind necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta se face, în temeiul dispozițiilor

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac și care cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 475 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

17.

Prin

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 , citată anterior, paragrafele 29 și 30, Curtea Constituțională a reținut că, în cazul acestei proceduri speciale de asigurare a unei practici judiciare unitare, este aplicabilă teoria actului clar sau a actului clarificat, teorie dezvoltată în dreptul francez, care a fost adoptată și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. Potrivit acestei teorii, instanța poate să nu formuleze o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în cazul în care soluția chestiunii de drept poate fi desprinsă din jurisprudența anterioară sau atunci când aceasta este clară. Teoria actului clar (clarificat) poate sta atât la baza deciziei instanței de a nu sesiza instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cât și la baza deciziei celorlalte instanțe de a nu suspenda judecarea cauzei, dacă s-a formulat deja o sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri, suspendare permisă de prevederile

art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală .

18.

Având în vedere cele mai sus arătate, prin decizia anterior citată, paragrafele 31 și 32, Curtea Constituțională nu a reținut critica autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

ar încălca, printre altele, atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare, pe motiv că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este definitivă. Astfel, Curtea Constituțională a statuat că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care este respinsă o astfel de cerere de sesizare a Înaltei Curți nu este de natură a afecta constituționalitatea dispozițiilor

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În acest sens, atât prevederile

art. 129 , cât și cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.

19.

Astfel, prin

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 , mai sus menționată, paragraful 33, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție , întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Textul de lege criticat nu contravine, totodată, nici prevederilor constituționale ale

art. 24

privind dreptul la apărare, deoarece asigură garanțiile procesuale specifice exercitării acestui drept, care semnifică posibilitatea părților procesului penal și a persoanei vătămate de a-și formula apărările pe care le consideră necesare, personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu. Nicio prevedere din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză și, cu atât mai puțin, cu privire la un incident procedural prin care se soluționează o chestiune de drept ivită într-un proces penal, chiar dacă de aceasta depinde dezlegarea pe fond a cauzei. În acest sens, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia anterior citată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.