HG nr. 764/2021
privind aprobarea plății contribuțiilor financiare voluntare ale României la unele proiecte ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016
privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, pentru cofinanțarea proiectului ce vizează sprijinirea transformării digitale a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din țările Parteneriatului Estic (PaE), în sumă de 110.000 euro.
Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României către OCDE pentru finanțarea proiectului ce vizează stimularea investițiilor pentru dezvoltare în statele Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), în sumă de 159.450 euro.
Articolul 2
Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la
art. 1
se calculează pe baza cursului de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plăților, și se suportă din bugetul alocat în anul 2021 Ministerului Afacerilor Externe pentru promovarea candidaturii României la OCDE.
Articolul 3
Îndeplinirea formalităților și procedurilor referitoare la finanțarea proiectelor prevăzute la
art. 1
revine Ministerului Afacerilor Externe, care va coopera în acest scop cu structurile specializate ale OCDE, precum și cu instituțiile publice competente din România.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun Ministrul finanțelor, interimar, Florin-Vasile Cîțu București, 14 iulie 2021. Nr. 764.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.