HG nr. 792/2021
privind aprobarea stemei comunei Crasna, județul Sălaj
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 10 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Crasna, județul Sălaj, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Crasna, județul Sălaj, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán București, 21 iulie 2021. Nr. 792.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Crasna, județul Sălaj
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Crasna,
județul Sălaj
Descrierea stemei
Stema comunei Crasna se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.
În cartierul 1, în câmp albastru (azur), se află un ciorchine de strugure natural cu două frunze verzi și trei spice de grâu de aur ieșind din ciorchine.
În cartierul 2, în câmp roșu, se află un deal verde alcătuit din trei coline. Pe colina din mijloc se află un porumbel de argint ținând în cioc o ramură de măslin de culoare naturală.
În cartierul 3, în câmp roșu, se află un leu rampant, de aur, adextrat, ținând o sabie în laba dreaptă.
În cartierul 4, în câmp albastru (azur), se află un turn de aur, crenelat cu două ferestre și o poartă.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Ciorchinul de strugure și spicele de grâu sunt simbolurile vechiului blazon al satului Crasna datat din 1736.
Porumbelul ținând în cioc o ramură de măslin reprezintă o parte a blazonului vechiului comitat Crasna.
Leul reproduce blazonul familiei baron Gyorffy de Lujerdea, familia care a trăit în Crasna între 1840-1948.
Bastionul de aur simbolizează cetatea veche a Crasnei, amintit în evul mediu timpuriu.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.