Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 831/2021

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 459/2004 privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de telecomunicații necesare sistemului informatic unic integrat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și furnizorilor săi de servicii medicale

prezumat în vigoare

Data actului
11 august 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 780 din 12 august 2021
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 3.711 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 459/2004 1 aprilie 2004 privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de tele…

Are ca temei 2

  • HG nr. 459/2004 1 aprilie 2004 (prevederi anume) privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de tele…
  • Legea nr. 98/2016 19 mai 2016 privind achizițiile publice

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 459/2004

privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de telecomunicații necesare sistemului informatic unic integrat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și furnizorilor săi de servicii medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 16 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

Articolul 1^1

Serviciul de Telecomunicații Speciale achiziționează de pe piața publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, servicii de comunicații de buclă locală sau alte tipuri de servicii de comunicații pe care Serviciul de Telecomunicații Speciale nu le poate asigura cu resurse proprii și gestionează rețeaua constituită conform cerințelor beneficiarului.

2.

Articolul 2

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

(1)

Modalitatea de decontare a sumelor reprezentând costul serviciilor prevăzute la art. 1^1, precum și orice alte detalii se stabilesc prin protocol de colaborare, încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

(2)

Clauzele protocolului prevăzut la alin. (1) se pot renegocia, la cererea oricăreia dintre părți.

(3)

Sumele încasate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale în baza protocolului prevăzut la alin. (1), reprezentând contravaloarea serviciilor achiziționate potrivit art. 1^1, se utilizează pentru plata acestora.

3.

După articolul 2

se introduce un nou articol, articolul 3, cu următorul cuprins:

Articolul 3

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale pot derula în parteneriat proiecte în domeniul digitalizării și informatizării sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Articolul II

Protocolul de colaborare prevăzut la art. 2 alin. (1) din

Hotărârea Guvernului nr. 459/2004

privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca furnizor de servicii de telecomunicații necesare sistemului informatic unic integrat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și furnizorilor săi de servicii medicale, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta hotărâre, se încheie între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Serviciul de Telecomunicații Speciale în termen maxim de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Elena Tudose,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
Adrian Gheorghe
p. Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale,
Corina Băluță
Ministrul finanțelor, interimar,
Florin-Vasile Cîțu
București, 11 august 2021.
Nr. 831.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.