HG nr. 1200/2021
pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Sală sport polivalentă 5.000 locuri", municipiul Constanța, județul Constanța
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sală sport polivalentă 5.000 locuri“, municipiul Constanța, județul Constanța, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Constanța, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu București, 10 noiembrie 2021. Nr. 1.200.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Sală sport polivalentă 5.000 locuri“, municipiul Constanța, județul Constanța
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: - Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
–
UAT Municipiul Constanța
Amplasament: bd. Aurel Vlaicu nr. 254, zona Badea Cârțan, municipiul Constanța
Indicatorii tehnico-economici:
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA
(în prețuri valabile la data de 21.04.2021, 1 euro = 4,9260 lei),
mii lei
113.906
din care: C + M
mii lei
77.779
Valoare rest de executat a investiției, inclusiv TVA,
mii lei
76.561
din care: rest de executat C + M
mii lei
54.282
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.,
mii lei
97.016
din care C + M
mii lei
65.070
Rest de executat finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.
mii lei
59.671
Valoarea finanțată de UAT municipiul Constanța,
mii lei
16.890
din care C + M
mii lei
12.709
Rest de executat finanțat de UAT municipiul Constanța
16.890
Eșalonarea rest de executat a investiției: INV/ C+M
- Anul I
INV
mii lei
22.000
C + M
mii lei
16.000
- Anul II
INV
mii lei
53.000
C + M
mii lei
37.000
- Anul III
INV
mii lei
1.561
C + M
mii lei
1.282
Capacități:
- Arie construită desfășurată totală
mp
18.500
Durata rest de executat a investiției:
luni
27
Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul UAT municipiul Constanța, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.