Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1205/2021

privind aprobarea stemei comunei Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara

prezumat în vigoare

Data actului
10 noiembrie 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1109 din 22 noiembrie 2021
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 2.607 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 10 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara, prevăzută în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice
și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 10 noiembrie 2021.
Nr. 1.205.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei

comunei Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara

Descrierea stemei

Stema comunei Sântămăria-Orlea se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.

În prima partiție, pe fond albastru, se află un castel de argint, zidit negru, având poarta boltită închisă și trei turnuri cu trei metereze, fiecare turn având câte o gură de tragere neagră.

În a doua partiție, pe fond purpuriu, se află bustul unui personaj feminin aureolat, ținând mâinile ridicate pentru binecuvântare. Veșmintele și acoperitoarea capului sunt drapate, totul de aur.

În vârful scutului, pe fond roșu, se află un grifon rampant, poziționat spre dreapta, de aur.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Castelul reprezintă tradiția heraldică a comunei, fiind monument istoric și în prezent punct de atracție turistică.

Bustul Fecioarei Maria constituie armă vorbitoare, făcând aluzie la denumirea localității.

Grifonul este o mobilă heraldică prezentă în istoria comunei din secolul al XVIII-lea, având la bază un vechi simbol greco-roman. El reprezintă ideea de prosperitate și de protecție.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.