Regulamentul din 22 noiembrie 2021
de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 3.725 din 22 noiembrie 2021 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1130 din 26 noiembrie 2021.
Aprobat prin
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește modul de organizare și de funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei.
Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, denumită în continuare Comisia, funcționează ca organism fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Culturii, denumit în continuare Ministerul.
Articolul 2
Comisia analizează și soluționează contestațiile formulate în termenul legal, referitoare la propunerile Comisiei Naționale de Arheologie cu privire la proiectele de cercetare arheologică, rapoartele de cercetare arheologică, planul anual al cercetărilor arheologice sistematice din România, finanțarea cercetării arheologice, aprobarea studiilor de fundamentare și a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea sa în Registrul arheologilor.
Comisia este numită prin ordin al ministrului culturii pentru o perioadă echivalentă mandatului Comisiei Naționale de Arheologie.
Mandatul membrilor poate fi reînnoit consecutiv o singură dată.
Capitolul II Componența și organizarea Comisiei
Articolul 3
Comisia este formată din șapte membri, dintre care:
a)
patru experți înscriși în Registrul arheologilor din România;
b)
un arhitect atestat în domeniul protejării monumentelor istorice de către Ministerul Culturii;
c)
doi funcționari din cadrul direcției de specialitate din minister.
La numirea membrilor Comisiei vor fi avute în vedere următoarele criterii:
a)
nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, și, după caz, nu au săvârșit abateri disciplinare pentru care s-au aplicat sancțiuni disciplinare, pentru care nu a intervenit radierea, în condițiile legii;
b)
nu fac parte din Comisia Națională de Arheologie, Comisia Națională a Monumentelor Istorice sau din comisiile zonale ale monumentelor istorice;
c)
se asigură o repartizare cât mai echilibrată a specializărilor pe epocile istorice: preistorie și protoistorie, antichitate, evul mediu și epoca modernă;
d)
membrii prevăzuți la
alin. (1) lit. a)
au activitate științifică concretizată în studii și lucrări de specialitate;
e)
membrul prevăzut la
alin. (1) lit. b)
are experiență în domeniul intervențiilor asupra siturilor arheologice;
f)
cel puțin un membru prevăzut la
alin. (1) lit. c)
are studii juridice.
În vederea identificării persoanelor care respectă criteriile prevăzute la
alin. (2) , Ministerul publică pe pagina de internet proprie un anunț, prin care solicită candidaturi însoțite de CV.
Prin ordinul prevăzut la
art. 2 alin. (2)
se desemnează și secretarul Comisiei și supleanții acestuia, din cadrul direcției de specialitate din minister.
Articolul 4
Comisia este condusă de un președinte numit prin ordinul ministrului culturii prevăzut la
art. 2 alin. (2) .
În caz de incompatibilitate, conflict de interese sau dacă se află în imposibilitatea exercitării sarcinilor, președintele Comisiei va fi înlocuit de un președinte de ședință, ales cu votul majorității simple a membrilor prezenți.
Articolul 5
Membrii Comisiei au obligația păstrării confidențialității pe toată durata mandatului și după încetarea acestuia, cu privire la date și/sau informații cu caracter personal ori care intră sub incidența protecției legale în temeiul
privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de care au luat cunoștință în timpul exercitării mandatului, cu excepția datelor și documentelor care, potrivit legii, constituie informație de interes public.
Obligația de confidențialitate incumbă și secretarului Comisiei și supleanților acestuia.
În cazul în care există incompatibilități, conflicte de interese sau alte motive care le pot afecta integritatea și imparțialitatea, membrii vor informa secretarul și nu vor participa la ședință.
Membrii Comisiei au obligația exercitării mandatului cu respectarea următoarelor principii:
a)
respectarea și aplicarea corectă a legii;
b)
prioritatea interesului public;
c)
asigurarea egalității de tratament al cetățenilor, prin aplicarea aceluiași regim juridic în situații identice sau similare;
d)
profesionalismul, prin îndeplinirea mandatului cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate;
e)
imparțialitatea și independența, care obligă la o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură în exercitarea mandatului.
Capitolul III Conflicte de interese și incompatibilități
Articolul 6
Pentru evitarea conflictelor de interese, pe perioada exercitării mandatului, membrii nu vor participa la analizarea/soluționarea contestațiilor care vizează documente la a căror pregătire, elaborare, verificare au participat sau participă aceștia, soțul/soția sau rudele de până la gradul III, precum și în cazul în care ar avea o relație contractuală, în desfășurare, inclusiv un raport de serviciu, cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator, comanditar sau beneficiar al respectivelor documente care fac obiectul contestării.
Membrii Comisiei nu vor participa la analizarea/ soluționarea contestațiilor privind atestarea în Registrul arheologilor din România, dacă provin din aceeași instituție cu contestatarul, dacă sunt soț/soție sau rude până la gradul III ale acestuia, dacă au un raport de serviciu cu acesta, precum și în cazul unor motive care le pot influența obiectivitatea și imparțialitatea deciziei.
Membrii Comisiei nu vor participa la analizarea/soluționarea contestațiilor privind Planul anual al cercetărilor arheologice sistematice din România, dacă provin din aceeași instituție cu contestatarul, dacă sunt responsabili științifici în cadrul cercetării arheologice sistematice care face obiectul contestației, dacă sunt soț/soție sau rude până la gradul III ale contestatarului, dacă au un raport de serviciu cu acesta, precum și în cazul unor motive care le pot influența obiectivitatea și imparțialitatea deciziei.
Membrii Comisiei nu vor participa la ședințele în cadrul cărora se analizează contestații privind Programul național de finanțare a cercetărilor arheologice din România, dacă provin din aceeași instituție cu contestatarul, dacă sunt responsabili științifici în cadrul cercetării arheologice care face obiectul contestației, dacă sunt soț/soție sau rude până la gradul III ale contestatarului, dacă au un raport de serviciu cu acesta, precum și în cazul unor motive care le pot influența obiectivitatea și imparțialitatea deciziei.
În scopul cunoașterii și asumării angajamentelor prevăzute în prezentul regulament, membrii Comisiei semnează, până cel târziu la prima ședință la care participă, declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 1 .
Nedepunerea declarațiilor prevăzute la
alin. (5)
atrage revocarea mandatului de membru al Comisiei.
Membrii aflați în situațiile prevăzute la
alin. (1)-(4)
menționează în fișa de vot motivul pentru care nu pot participa la ședința respectivă/analizarea contestației respective, acesta fiind menționat și în procesul-verbal de ședință de către secretar.
Articolul 7
Calitatea de membru al Comisiei încetează în următoarele cazuri:
a)
încheierea mandatului;
b)
renunțarea din proprie inițiativă la mandat, comunicată în scris ministrului culturii;
c)
încălcarea prevederilor prezentului regulament;
d)
constatarea nerespectării angajamentelor cuprinse în declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea;
e)
absențe nemotivate, potrivit prevederilor prezentului regulament, respectiv absențe la 2 ședințe consecutive sau 3 absențe cumulate într-o perioadă de 12 luni;
f)
necompletarea tuturor fișelor de vot sau netransmiterea acestora în termenul prevăzut la
art. 15 alin. (6) , la 2 ședințe la care a participat;
g)
în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la
art. 6 alin. (5) ;
h)
propunerea unor soluții la contestații, care încalcă prevederile legale, deși respectivele prevederi i-au fost aduse la cunoștință;
i)
când în urma unei hotărâri judecătorești definitive este condamnat penal pentru una din faptele prevăzute și sancționate în legătură cu exercitarea profesiei;
j)
alte situații prevăzute de lege.
Potrivit prezentului regulament, absențele membrilor pot fi motivate doar în situații legate de starea de sănătate, evenimente familiale deosebite sau în situația delegării membrilor de către ministrul culturii, pentru îndeplinirea unor obligații care nu permite acestora participarea la ședințele Comisiei.
Constatarea situațiilor prevăzute la
alin. (1)
este de competența secretarului Comisiei, situațiile astfel constatate urmând a fi aduse la cunoștința ministrului culturii.
Semnalarea situației prevăzute la
alin. (1) lit. c)
și
d)
poate fi făcută, în scris, ministrului culturii și de către membrii Comisiei, precum și de către orice persoană fizică și juridică interesată.
Articolul 8
În cazul în care unul dintre membrii Comisiei pierde această calitate, în locul acestuia va fi numit prin ordin al ministrului culturii un nou membru, din aceeași categorie prevăzută la
art. 3 alin. (1) , pentru perioada rămasă din respectivul mandat.
Capitolul IV Atribuțiile Comisiei
Articolul 9
Comisia are următoarele atribuții:
a)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la proiectele de cercetare arheologică;
b)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la rapoartele de cercetare arheologică;
c)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la planul anual al cercetărilor arheologice sistematice din România;
d)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la Programul național de finanțare a cercetării arheologice din România;
e)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la aprobarea studiilor de fundamentare și a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului;
f)
analizează și soluționează contestațiile privind propunerile Comisiei Naționale de Arheologie referitoare la atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice și înscrierea sa în Registrul arheologilor;
g)
îndeplinește și alte atribuții din domeniu la solicitarea motivată a ministrului, în condițiile legii.
Pentru fiecare contestație se întocmește în scris decizia motivată rezultată în urma votului și asumată prin semnătura membrilor, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 2 .
Comisia întocmește un raport privind activitatea sa, în fiecare an calendaristic, pe care îl prezintă ministrului culturii.
Articolul 10
Președintele Comisiei are următoarele atribuții:
a)
conduce activitatea Comisiei;
b)
conduce ședințele Comisiei;
c)
formulează concluziile/soluțiile Comisiei pentru fiecare subiect supus dezbaterii;
d)
supune la vot soluționarea contestației;
e)
formulează, în scris, decizia privind soluționarea contestației, pe baza votului membrilor Comisiei.
Articolul 11
Secretarul Comisiei are următoarele responsabilități:
a)
convoacă Comisia;
b)
ține evidența activității Comisiei și întocmește proceseleverbale ale ședințelor acesteia și asigură semnarea acestora de către membrii Comisiei prezenți la fiecare ședință;
c)
întocmește ordinea de zi;
d)
întocmește lista de prezență;
e)
constată și semnalează situațiile de încetare a mandatului membrilor;
f)
gestionează documentele și corespondența adresate Comisiei;
g)
gestionează și ține evidența declarațiilor privind confidențialitatea și imparțialitatea;
h)
convoacă contestatarii pentru a susține documentațiile depuse, conform solicitării membrilor Comisiei;
i)
întocmește contractul civil încheiat cu fiecare membru al Comisiei și îl transmite spre semnare;
j)
asigură transmiterea contestațiilor către Comisie și a deciziei Comisiei către contestatar;
k)
prezintă Comisiei contestațiile depuse spre soluționare;
l)
prezintă documentațiile în cadrul ședințelor Comisiei, dacă este cazul;
m)
face demersuri privind deplasarea Comisiei pentru analizarea în teren a unor aspecte referitoare la contestație, după caz.
Articolul 12
Membrii Comisiei au următoarele obligații:
a)
participă la ședințele Comisiei, având drept de vot în adoptarea propunerilor/deciziilor acesteia;
b)
completează și depun la secretarul Comisiei declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea;
c)
analizează și soluționează contestațiile cuprinse pe ordinea de zi, fac observații, propuneri și recomandări;
d)
întocmesc și semnează fișele de vot în cadrul fiecărei ședințe la care sunt prezenți;
e)
semnează decizia Comisiei privind soluționarea contestației;
f)
solicită consemnarea în procesele-verbale ale ședințelor de lucru a opiniilor și punctelor de vedere exprimate;
g)
informează, în timp util, secretarul Comisiei despre imposibilitatea participării la ședință, în situații deosebite ce motivează absența;
h)
comunică ministrului culturii, în scris, renunțarea la mandat.
Capitolul V Funcționarea Comisiei
Articolul 13
Funcționarea Comisiei este asigurată de Ministerul Culturii.
Fondurile necesare funcționării Comisiei se suportă din bugetul Ministerului, în condițiile legii.
Articolul 14
Cvorumul de ședință este întrunit în condițiile prezenței a cel puțin 5 membri.
În cazul neîntrunirii cvorumului menționat la
alin. (1) , ședința se reprogramează în cel mai scurt timp posibil.
Înaintea votului final ce va fi exprimat asupra fiecărui punct aflat pe ordinea de zi, în cazul în care există membri care se află în situația prevăzută la
art. 6
și care nu pot participa la vot sau dacă la momentul votului lipsesc, președintele va verifica întrunirea cvorumului legal. Dacă nu se întrunește cvorumul de ședință prevăzut la
alin. (1) , președintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal sau decide reprogramarea conform prevederilor
alin. (2) , cu asigurarea respectării termenului legal de soluționare a contestației, respectiv 30 de zile calendaristice de la înregistrare.
Articolul 15
Comisia își desfășoară activitatea în ședințe programate de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului.
Ședințele Comisiei se desfășoară la sediul Ministerului sau în alte locații, cu aprobarea ministrului culturii.
Ședințele Comisiei sunt conduse de către președinte sau, în lipsa acestuia, de către un președinte de ședință ales dintre membrii prezenți, situație care se consemnează în procesulverbal.
Participarea la ședințe a membrilor este obligatorie. Absențele motivate sau nemotivate se consemnează de către secretar în procesul-verbal.
În funcție de disponibilitățile tehnice, ședințele se pot desfășura fără participarea fizică, în același spațiu, a tuturor funcționarilor implicați, membrilor Comisiei și invitaților, cu asigurarea dezbaterilor din Comisie prin e-mail, telefon sau videoconferință și comunicarea fișelor de vot completate de membri, prin mijloace electronice.
În cazul ședințelor care se desfășoară prin mijloace electronice, transmiterea fișelor de vot de către membrii Comisiei, prin mijloacele electronice, se face în termenul stabilit de secretarul Comisiei, dar nu mai târziu de 2 zile calendaristice de la data finalizării ședinței.
Articolul 16
Ordinea de zi a Comisiei se întocmește de către secretarul Comisiei.
Secretarul întocmește lista de prezență și procesul-verbal al ședinței, la care anexează fișele de vot.
Procesul-verbal al ședinței cuprinde rezumatul discuțiilor cu privire la fiecare contestație și rezultatul votului și se înregistrează la direcția de specialitate din Minister.
Soluțiile din cadrul ședințelor Comisiei se consemnează în fișele de vot, care cuprind informațiile din
anexa nr. 3 , și în procesul-verbal întocmit, potrivit
anexei nr. 4 .
Procesul-verbal al ședinței poate fi consultat de membrii Comisiei sau de funcționarii direcției de specialitate din Minister și este pus la dispoziție conducerii Ministerului, demnitarilor, organelor și instituțiilor abilitate prin lege.
Articolul 17
În situația în care Comisia nu poate analiza toate contestațiile aflate pe ordinea de zi din cauza numărului mare sau a complexității acestora, prin decizia președintelui Comisiei cu consultarea membrilor, ședința poate continua în ziua următoare, cu asigurarea respectării termenului legal de soluționare a contestațiilor.
Capitolul VI Desfășurarea lucrărilor Comisiei
și analizarea contestațiilor
Articolul 18
Secretarul Comisiei asigură convocarea Comisiei în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data înregistrării contestațiilor la registratura Ministerului Culturii în format letric sau transmise prin mijloace electronice, dacă au semnătură electronică.
Contestațiile se pun la dispoziția membrilor Comisiei pentru analiză, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința Comisiei.
După prezentarea contestației de către secretar, președintele dă cuvântul membrilor, care pot cere precizări, pot face observații și recomandări sau pot propune soluții.
Articolul 19
Deciziile Comisiei se iau cu majoritatea simplă a voturilor.
În urma analizei contestației, Comisia adoptă, în mod motivat, o decizie cu una din următoarele soluții:
a)
admiterea contestației;
b)
respingerea contestației.
Președintele formulează concluzia motivată privind soluționarea contestației.
Concluzia privind soluționarea contestației, formulată de către președinte, este aprobată, prin vot, de membrii Comisiei și se menționează în procesul-verbal de ședință și în fișa de vot.
În cazul în care nu se întrunește majoritatea simplă a voturilor pentru una dintre soluțiile menționate la
alin. (2) , președintele supune din nou analizei contestația, până când se ia o decizie cu majoritatea simplă a voturilor, cu asigurarea respectării termenului legal de soluționare a contestațiilor.
În situația în care Comisia analizează contestații care vizează evaluarea unor punctaje, diferența dintre punctajele acordate de către membrii Comisiei nu poate fi mai mare de 1/10 din punctajul maxim.
Articolul 20
În urma rezultatului votului, președintele întocmește decizia și o asumă prin semnătură, alături de fiecare membru.
În cazul în care unul dintre membri face o opinie separată față de majoritate, aceasta se va consemna în scris în cuprinsul procesului-verbal.
Decizia motivată a Comisiei se transmite contestatarului de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data pronunțării acesteia.
Articolul 21
Comisia poate decide invitarea contestatarului la ședința Comisiei, pentru a-și susține contestația. Invitația la ședința Comisiei se transmite de către secretarul Comisiei.
După susținerea contestației, contestatarul nu poate participa la deliberările din cadrul ședințelor sau la vot, părăsind sala de ședință.
Secretarul Comisiei nu are drept de vot.
Comisia poate solicita în scris puncte de vedere, documente justificative, documente suplimentare în vederea soluționării contestației, cu asigurarea încadrării în termenul legal de soluționare a contestației.
Membrii Comisiei pot fi delegați de către ministrul culturii să evalueze/constate din punct de vedere științific, în teren, situații privind soluționarea contestației, cu decontarea cheltuielilor legate de deplasare, cazare și diurnă de către Minister, conform legii.
Ȋn urma evaluării prevăzute la
alin. (5) , membrii Comisiei au obligația redactării unui raport detaliat, în termenul stabilit de ministrul culturii.
Capitolul VII Aspecte organizatorice
Articolul 22
Pentru activitatea prestată în lunile în care Comisia se întrunește, membrii acesteia primesc o indemnizație lunară, stabilită prin ordin al ministrului culturii, indiferent de numărul ședințelor organizate într-o lună, la care se adaugă decontarea cheltuielilor efectuate în vederea participării la lucrări. Indemnizația lunară nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat. Decontarea cheltuielilor efectuate în vederea participării la ședințele convocate de Minister se face și în cazul în care ședințele nu se desfășoară.
Condițiile privind decontarea cheltuielilor cu transportul și cazarea se prevăd în contractul civil încheiat cu fiecare membru, potrivit legii.
Indemnizațiile și decontarea cheltuielilor de participare la ședințe se asigură de către Minister, pe baza documentelor justificative, conform legii.
Articolul 23
Documentele ședințelor sunt, în ordinea de arhivare, următoarele:
a)
lista de prezență;
b)
ordinea de zi;
c)
procesul-verbal cuprinzând și fișele de vot;
d)
decizia motivată privind soluționarea contestației;
e)
contestațiile.
Arhivarea documentelor se face, în original, la direcția de specialitate din Minister.
Articolul 24
Anexele nr. 1-4
fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la regulament
DECLARAȚIE
privind confidențialitatea și imparțialitatea
Subsemnatul(a) ,........................................, membru(ă) în Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, denumită în continuare Comisia, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații, prevăzut de
art. 326 din Codul penal , următoarele:
a)
în calitate de membru, pe durata mandatului, nu voi participa la analizarea/soluționarea contestațiilor și la votul Comisiei dacă voi constata că mă aflu în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1)-(4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, aprobat prin
Ordinul ministrului culturii nr. 3.725/2021 ;
b)
nu am niciun interes de natură să afecteze imparțialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei.
Mă angajez să păstrez confidențialitatea informațiilor și datelor cu caracter personal și a celor care intră sub incidența protecției date de
privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe care le voi obține sau le voi afla ca efect al calității mele de membru al Comisiei pe toată durata mandatului și după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legii.
Mă angajez ca pe perioada mandatului să nu fiu responsabil științific sau membru în colective care depun cereri de finanțare a cercetării arheologice sistematice.
Mă angajez că, în situația în care aș descoperi, pe durata exercitării mandatului, că mă aflu în una dintre situațiile arătate sau în afara angajamentelor de mai sus, voi declara imediat acest lucru și nu voi participa la discutarea subiectului în Comisie, inclusiv la vot.
Declar că am luat cunoștință de prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, aprobat prin
Ordinul ministrului culturii nr. 3.725/2021 .
Semnătură
Prenume, nume
Data
Anexa 2 la regulament
Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei
Instituției/Domnului .......................................
Adresa ...........................................................
DECIZIE
Având în vedere contestația ....................., înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. .............., cu privire la .........................., analizată de Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei în ședința din ................., ținând cont de următoarele:
1.
.........................................................,
2.
..........................................................,
.............................................................,
Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei a constatat următoarele: ................................................................................................................
................................................................................................................
Pentru următoarele motive: .....................................................................................,
Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei decide Admite contestația ..................................................................................... .
Respinge contestația ................................................................................. .
Decizia a fost luată cu majoritatea simplă a voturilor.
Au fost exprimate ................. voturi, dintre care ....... voturi de admitere, iar .................. voturi de respingere a contestației.
Președinte Comisie
Semnătură
Prenume, nume
Membru Comisie
Semnătură
Prenume, nume
Membru Comisie
Semnătură
Prenume, nume
........................
Data:
Formularul deciziei poate suferi modificări/adaptări în funcție de tipul de contestație și de soluția adoptată.
Anexa 3 la regulament
FIȘĂ DE VOT
Fișa de vot nr. .............
Anexă la procesul-verbal al ședinței Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, desfășurată în baza prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, aprobat prin
Ordinul ministrului culturii nr. 3.725/2021 , în data de ................ .
Contestația^1
Observații^2
Soluția propusă de membrul comisiei
1
......................................
.............................
...............................
2
......................................
.............................
...............................
3
......................................
.............................
...............................
......
......................................
.............................
...............................
^1 Se vor completa numărul de înregistrare al contestației de la structura de specialitate din cadrul Ministerului Culturii și denumirea documentației, cu precizarea subiectului/imobilului/persoanei la care aceasta se referă.
^2 Se vor completa aspecte relevante referitoare la documentație.
Semnătură membru Comisie,
Data
Prenume, nume
Anexa 4 la regulament
PROCES-VERBAL
Procesul-verbal al ședinței Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, desfășurată în baza prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei, aprobat prin
Ordinul ministrului culturii nr. 3.725/2021 , în data de ................ .
Contestația^1
Observații^2
Rezumatul ședinței și soluția adoptată de Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Arheologiei
1
......................
.......................
..........................
2
......................
......................
.........................
3
......................
.......................
..........................
......
......................................
.............................
...............................
^1 Se vor completa numărul de înregistrare al contestației de la structura de specialitate din cadrul Ministerului Culturii și denumirea documentației, cu precizarea imobilului la care aceasta se referă.
^2 Se vor completa aspecte relevante referitoare la documentație.
Președinte Comisie
Semnătură
Prenume, nume
Membru Comisie
Semnătură
Prenume, nume
Membru Comisie
Semnătură
Prenume, nume
..............................
Secretar/Supleant secretar Comisie
Semnătură
Prenume, nume
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.