Ordinul nr. 1487/2021
pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Ajutor de minimis pentru sprijinirea start-up-urilor și spinoff-urilor inovatoare" în cadrul acțiunii 1.2.1 "Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere", axa prioritară nr. 1 "Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor" din cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
prevederile Programului operațional Competitivitate 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare C (2014)10.233, cu modificările ulterioare;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Avizul Consiliului Concurenței nr. 8.593 din 6.10.2021,
ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale programe europene Competitivitate din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu nr. 126.189 din 23.12.2021,
în temeiul
art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018
privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 371/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările ulterioare,
ministrul investițiilor și proiectelor europene și ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar, emit prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
Schema de ajutor de minimis
„Ajutor de minimis pentru sprijinirea start-up-urilor și spinoff-urilor inovatoare“ în cadrul acțiunii 1.2.1 „Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere“, axa prioritară nr. 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor“ din cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumită în continuare schemă, al cărei conținut este prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Schema este finanțată din fonduri externe nerambursabile asigurate din Programul operațional Competitivitate, în condițiile legii.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Csilla Hegedüs, secretar de stat Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar, Virgil-Daniel Popescu
Anexa SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS
pentru sprijinirea start-up-urilor și spinoff-urilor inovatoare
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.