Normele din 5 februarie 2004
privind întocmirea, verificarea și centralizarea situațiilor financiare anuale ale societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare, precum și ale brokerilor de asigurare, aferente exercițiului financiar 2003
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
I. Generalități Potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, societățile comerciale de asigurare, de asigurarereasigurare și de reasigurare (denumite în continuare asigurători), precum și societățile de intermediere în asigurare (denumite în continuare brokeri de asigurare), au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea în conformitate cu reglementările legale în domeniu, să întocmească și să depună situații financiare anuale. Situațiile financiare anuale vor fi întocmite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu Directivele europene și Standardele internaționale de contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 2.328/2.390/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 și nr. 34 bis din 18 ianuarie 2002. Asigurătorii și brokerii de asigurare aflați în curs de lichidare au obligația să întocmească și să depună situații financiare anuale aferente exercițiului financiar 2003 la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit art. 21 din Legea nr. 82/1991 , republicată, pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate se întocmește lunar balanța de verificare a conturilor sintetice de către persoanele juridice. II. Întocmirea, semnarea, aprobarea și auditul situațiilor financiare anuale Asigurătorii și brokerii de asigurare, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, vor întocmi situațiile financiare aferente exercițiului financiar care se încheie la 31 decembrie 2003, avându-se în vedere următoarele formate: a) bilanț (cod 01); b) contul de profit și pierdere, care se compune: ● pentru asigurători din: - contul tehnic al asigurării generale (cod 02); - contul tehnic al asigurării de viață (cod 03); - contul netehnic (cod 04); ● pentru brokerii de asigurare: - contul de profit și pierdere - brokeri de asigurare (cod 05); c) situația modificărilor capitalului propriu, conform formatului de la cap. III secțiunea 3 pct. 3.65 din Reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu Directivele europene și Standardele internaționale de contabilitate; d) situația fluxurilor de trezorerie, conform formatului de la cap. III secțiunea 3 pct. 3.63 sau 3.64 din reglementările prevăzute la lit. c); e) politici contabile și note explicative, conform prevederilor cap. III secțiunea 4 pct. 4.52-4.89 din reglementările prevăzute la lit. c). De asemenea, asigurătorii și brokerii de asigurare vor întocmi și următoarele situații: - Date informative (cod 06); - Situația activelor imobilizate (cod 07). Formularele "Date informative" (cod 30) și "Situația activelor imobilizate" (cod 40), prezentate la pct. 19 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.827/2003 privind modificarea și completarea unor reglementări în domeniul contabilității, au fost adaptate specificului domeniului asigurărilor, astfel încât asigurătorii și brokerii de asigurare vor anexa la situațiile financiare anuale depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice formularele "Date informative" (cod 06) și "Situația activelor imobilizate" (cod 07), așa cum sunt prezentate în formatul din prezentele norme metodologice. Asigurătorii și brokerii de asigurare vor înscrie datele de identificare (denumirea societății, adresa, telefonul și numărul de înregistrare la registrul comerțului), precum și cele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul fiscal/codul unic de înregistrare, citeț, fără a se folosi prescurtări sau inițiale. Potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 bis din 5 noiembrie 1997, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002, asigurătorii și brokerii de asigurare vor înscrie în formularele "Bilanț" și "Contul de profit și pierdere" codul activității desfășurate, la nivel de patru cifre (cod clasa CAEN). Necompletarea pe prima pagină a formularelor "Bilanț" și "Contul de profit și pierdere" a datelor prevăzute mai sus, precum și lipsa semnăturilor persoanelor în drept și nefurnizarea datelor referitoare la administrator și la persoanele care le-au întocmit, conduc la imposibilitatea identificării societății și, în consecință, se consideră că lucrarea nu a fost depusă, societatea fiind sancționată potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 82/1991 , republicată, și prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare. Conform prevederilor cap. III secțiunea 5 pct. 5.1 și 5.2 din Reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu Directivele europene și Standardele internaționale de contabilitate, situațiile financiare anuale se semnează de persoana responsabilă cu întocmirea acestora. Situațiile financiare anuale vor fi însușite de consiliul de administrație, semnate în numele consiliului de președintele acestuia și aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. Administratorii societăților și persoanele care întocmesc și semnează situațiile financiare anuale poartă răspunderea, potrivit legii, asupra realității și exactității datelor cuprinse în acestea. Persoanele care întocmesc și semnează situațiile financiare anuale au obligația să respecte prevederile prezentelor norme, să asigure respectarea corelațiilor dintre indicatorii din formulare, urmărind realitatea datelor care se raportează, precum și respectarea termenelor de întocmire și depunere la organele în drept. Potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 , republicată, și, respectiv, ale cap. III secțiunea 7 pct. 7.1 din Reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate cu Directivele europene și Standardele internaționale de contabilitate, situațiile financiare anuale ale asigurătorilor vor fi auditate de auditori financiari autorizați potrivit legii. Verificarea și certificarea situațiilor financiare anuale ale brokerilor de asigurare se vor efectua astfel: - de către cenzori, pentru brokerii de asigurare care au în actul constitutiv obligația numirii comisiei de cenzori; - de către un expert contabil (pentru brokerii de asigurare la care nu se aplică prevederile mai sus menționate), conform prevederilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și contabililor autorizați, aprobată prin Legea nr. 42/1995 , cu modificările și completările ulterioare. Auditorii financiari/cenzorii/experții contabili vor avea în vedere responsabilitățile ce le revin potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată și modificată prin Legea nr. 133/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și contabililor autorizați, cu modificările și completările ulterioare. Asigurătorii și brokerii de asigurare, care au în subordine sucursale sau subunități fără personalitate juridică, vor verifica și centraliza balanțele de verificare ale acestora, întocmind situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2003. Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, ale asigurătorilor și brokerilor de asigurare persoane juridice române, care aplică prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice și al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 2.328/2.390/2001, aplică prevederile ordinului menționat chiar dacă nu îndeplinesc condițiile cerute de acesta, în vederea asigurării unor informații comparabile. Situațiile financiare ale subunităților trebuie convertite în lei, în conformitate cu cerințele IAS 21 "Efectele variației cursurilor de schimb valutar". Informațiile cuprinse în situațiile financiare anuale sunt exprimate în mii lei. Situațiile financiare anuale se depun astfel: - un exemplar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar al doilea exemplar, vizat prin aplicarea ștampilei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, la registratura acestora sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către agenții economici și alți contribuabili, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995. De asemenea, la depunerea situațiilor financiare se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național. Asigurătorii și brokerii de asigurare au obligația depunerii, în termenul legal prevăzut de prezentele norme metodologice, situațiilor financiare anuale, împreună cu o copie de pe codul fiscal/codul unic de înregistrare, raportul de gestiune (raportul administratorilor), raportul de audit (pentru asigurători), raportul comisiei de cenzori sau al expertului contabil (pentru brokerii de asigurare), o copie de pe procesul-verbal al adunării generale a acționarilor sau asociaților, precum și o copie de pe balanța de verificare a conturilor sintetice la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și o copie de pe balanța de verificare a conturilor analitice și sintetice la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Asigurătorii care practică cele două categorii de asigurări (asigurări de viață și asigurări generale) vor depune la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atât balanțele analitice și sintetice aferente fiecărei categorii de asigurări, cât și cele centralizate. Asigurătorii și brokerii de asigurare au obligația de a-și ridica de la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice discheta cu normele metodologice, modelele formularelor și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă. În această situație asigurătorii și brokerii de asigurare întocmesc și depun la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice situațiile financiare anuale atât în formă scrisă (listate pe suport hârtie), semnate și ștampilate, cât și pe dischetă. Societățile comerciale care nu au desfășurat activitate de la data constituirii până la 31 decembrie 2003 vor depune o declarație pe propria răspundere la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, din care să rezulte toate datele de identificare: - denumirea completă (conform certificatului de înregistrare); - adresa și numărul de telefon; - numărul de înregistrare la registrul comerțului; - codul fiscal/codul unic de înregistrare; - capitalul social. III. Termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale Asigurătorii și brokerii de asigurare au obligația să depună în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar un exemplar din situațiile financiare anuale la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar al doilea exemplar, vizat prin aplicarea ștampilei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, după caz, la registratura acestora sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 . La depunerea situațiilor financiare se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 . Asigurătorii și brokerii de asigurare care de la constituire nu au desfășurat activitate vor depune o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Nedepunerea situațiilor financiare anuale sau, după caz, a declarațiilor la termenul prevăzut în prezentele norme metodologice, prezentarea unor situații financiare anuale pe alte formulare decât cele listate de pe dischetă, cele care conțin date eronate, necorelate sau dacă nu este respectată unitatea de măsură înscrisă la fiecare formular/rând se sancționează conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 82/1991 , republicată, și ale art. 39 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, un exemplar al acelorași situații însoțite de raportul auditorilor financiari și de procesul-verbal al adunării generale a acționarilor sau asociaților este trimis, în termenul prevăzut de lege, la oficiile teritoriale ale registrului comerțului. Bilanț (cod 01) Bilanțul se întocmește pe baza ultimei balanțe de verificare a conturilor sintetice, puse de acord cu soldurile din balanța conturilor analitice, încheiată după înregistrarea tuturor documentelor în care au fost consemnate operațiunile financiar-contabile aferente activității perioadei de raportare. Pentru completarea formularului pe rânduri se fac următoarele precizări: - rd. 01 la 03 - se completează cu valoarea cheltuielilor de constituire a persoanei juridice (taxele și alte cheltuieli de înscriere și înregistrare, cheltuielile privind emiterea și vânzarea de acțiuni, cheltuielile de prospectare a pieței și de publicitate și alte cheltuieli de această natură, legate de înființarea și dezvoltarea unității); valoarea cheltuielilor de dezvoltare, a concesiunilor, imobilizărilor necorporale de natura superficiei și a uzufructului, a brevetelor și altor drepturi și valori asimilate, diminuate cu valoarea amortizării și provizioanele aferente; - rd. 04 - se completează, de regulă, în bilanțul consolidat cu valoarea din costul de achiziție peste partea celui care achiziționează din valoarea justă a activelor și datoriilor identificabile achiziționate la data tranzacției de schimb, diminuată cu valoarea amortizării și a provizioanelor aferente; - rd. 05 - se completează cu valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție, diminuată cu valoarea amortizării și a provizioanelor aferente, precum și cu valoarea avansurilor acordate furnizorilor pentru livrări de bunuri, executări de lucrări și prestări de servicii pentru imobilizări necorporale; - rd. 06 - se completează cu valoarea altor imobilizări necorporale, inclusiv programe informatice create de persoanele juridice sau achiziționate de la terți, diminuată cu valoarea amortizării și a provizioanelor aferente; - rd. 08 și 09 - se completează cu valoarea plasamentelor în imobilizări corporale și în curs de execuție, de natura terenurilor și construcțiilor, precum și cu valoarea avansurilor și a plasamentelor în imobilizări corporale în curs de execuție, diminuată cu valoarea amortizării și a provizioanelor aferente; - rd. 11 la 15 - se completează cu valoarea plasamentelor deținute la societățile din cadrul grupului și sub forma intereselor de participare și a altor plasamente în imobilizări financiare, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 17 la 23 - se completează cu valoarea altor plasamente financiare (acțiuni, titluri cu venit variabil și unități la fondurile comune de plasament, obligațiuni și alte titluri cu venit fix, părți în fonduri comune de investiții, împrumuturi ipotecare, alte împrumuturi, depozite la instituțiile de credit și alte plasamente financiare, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 25 - se completează cu valoarea plasamentelor financiare de natura sumelor depuse de către reasigurător sau reținute de cedent de la reasigurător, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 26 - se completează cu valoarea plasamentelor aferente contractelor în unități de cont, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 28 la 30 - se completează cu valoarea rezervelor tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare; - rd. 32 și 33 - se completează cu valoarea sumelor de încasat de la societățile din cadrul grupului și a sumelor de încasat din interese de participare, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 35 la 37 - se completează cu valoarea creanțelor privind primele de asigurare brute subscrise, precum și cu valoarea creanțelor privind intermediarii în asigurări și a creanțelor provenite din operațiuni de coasigurare; - rd. 39. - se completează cu valoarea creanțelor provenite din operațiuni de reasigurare, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 40 - se completează cu valoarea altor creanțe, diminuată cu provizioanele aferente; - rd. 42 la 49 - se completează cu valoarea imobilizărilor corporale (la valoarea de intrare în societate) și a stocurilor, precum și cu valoarea avansurilor și a imobilizărilor corporale în curs de execuție, diminuată cu valoarea amortizării și a provizioanelor aferente; - rd. 51 - se completează cu valoarea disponibilităților bănești aflate în conturi la bănci și în casierie, acreditive și avansuri de trezorerie; - rd. 52 - se completează cu valoarea acțiunilor proprii; - rd. 53. - se completează cu valoarea altor elemente de activ; - rd. 54 la 56 - se completează cu valoarea cheltuielilor anticipate sau efectuate în avans și a cheltuielilor de achiziție reportate; - rd. 59 - se completează cu valoarea capitalului social subscris; - rd. 60 - se completează cu valoarea capitalului social subscris cu ocazia constituirii societății sau majorării capitalului social și vărsat la sfârșitul perioadei; - rd. 61 - se completează cu valoarea primelor de emisiune, fuziune, de aport la capital și cu cele de conversie a obligațiunilor în acțiuni; - rd. 62 la 66 - se completează cu sumele reprezentând diferențele din reevaluare, potrivit dispozițiilor legale, a elementelor de activ și de pasiv, dispuse prin acte normative, a rezervelor de capital constituite pe categorii de rezerve (rezerve legale, rezerve pentru acțiuni proprii, rezerve statutare sau contractuale și alte rezerve), precum și rezervele din conversie rezultate din conversia elementelor monetare legate de o investiție netă într-o entitate externă, conform IAS 21; - rd. 81 - se completează cu valoarea împrumuturilor primite pe baza emisiunilor de titluri sau a împrumuturilor subordonate la termen ori pe durată nedeterminată; - rd. 82 la 92 și 94 - se completează cu valoarea rezervelor tehnice constituite în baza prevederilor Legii nr. 32/2000 , cu modificările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia; - rd. 95 la 97 - se completează cu valoarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli; - rd. 98 - se completează cu valoarea depozitelor depuse de către reasigurător sau reținute de la acesta pe baza contractelor de reasigurare și a dobânzilor aferente acestora; - rd. 99 și 100 - se completează cu valoarea datoriilor față de societățile din cadrul grupului și a datoriilor privind interesele de participare; - rd. 101 - se completează cu valoarea datoriilor provenite din operațiuni de asigurare directă; - rd. 102 - se completează cu valoarea datoriilor provenite din operațiuni de reasigurare; - rd. 103 la 105 - se completează cu valoarea împrumuturilor din emisiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede convertibile diminuate cu valoarea primelor de rambursare a obligațiunilor și a altor sume datorate instituțiilor de credit, precum și a altor datorii fiscale, inclusiv datoriile pentru asigurările sociale; - rd. 106 - se completează cu valoarea veniturilor înregistrate în avans la sfârșitul perioadei de raportare. Contul de profit și pierdere Pentru prezentarea poziției financiare asigurătorii, în funcție de activitatea de asigurare pe care o desfășoară, vor completa formularul contului tehnic al asigurării generale (cod 02), formularul contului tehnic al asigurării de viață (cod 03) și formularul contului netehnic (cod 04). Brokerii de asigurare vor întocmi formularul "Contul de profit și pierdere (cod 05)". Pentru completarea formularelor contului de profit și pierdere, asigurătorii și brokerii de asigurare vor prelua datele din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului. Pentru situațiile în care au fost efectuate înregistrări în creditul conturilor de cheltuieli sau în debitul conturilor de venituri (operațiunile contabile privind reasigurarea, corectări prin înregistrări inverse etc.), datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri și cheltuieli, înainte de a fi transferate asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulate de la începutul anului. Contul tehnic al asigurării generale (cod 02) - rd. 01 - se completează cu rulajele creditoare ale conturilor 702 "Venituri din prime brute subscrise privind asigurările generale directe", 704 "Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurările generale", din care se va scădea rulajul debitor al contului 7082 "Prime brute subscrise anulate aferente asigurărilor generale"; - rd. 02 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor 7093 "Prime brute subscrise cedate aferente asigurărilor generale directe" și 7094 "Prime brute subscrise cedate aferente acceptărilor la asigurări generale"; - rd. 03 - se completează cu rulajul debitor al contului 615 "Cheltuieli privind rezerva de primă", iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva de primă reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului; - rd. 04 - se completează cu rulajul creditor al contului 6197 "Partea cedată reasigurătorului din rezerva de prime", iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în debitul contului 6197, reprezentând diminuarea sau anularea rezervei de prime aferente reasigurării, datele se preiau din soldul contului, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului; - rd. 06 - se completează cu cota din venitul net din plasamente, transferată din contul netehnic (cod 04) în contul tehnic al asigurării generale (cod 02). Această cotă transferată din contul netehnic se adaugă la contul tehnic al asigurării generale (rd. 06) și se scade din contul netehnic (rd. 17); - rd. 07 - datele se preiau din rulajele creditoare ale conturilor de venituri în legătură directă cu activitatea de asigurări generale (de exemplu, diferențele favorabile de curs valutar care apar între data subscrierii și data încasării primelor aferente contractelor de asigurări generale încheiate în valută), diminuate cu rulajele debitoare ale conturilor care reprezintă cedările în reasigurare, aferente; - rd. 09 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor 602 "Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările generale directe" și 605 "Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările generale acceptări"; - rd. 10 - se completează cu sumele reprezentând daunele care au intrat în sarcina reasigurătorului, care se preiau din rulajul creditor al contului 705 "Venituri din servicii prestate"; - rd. 11 - se completează cu rulajul debitor al contului 627 "Cheltuieli privind rezerva de daune aferentă asigurărilor generale" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva de daune reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului), diminuat cu rulajele creditoare ale conturilor 6297 "Partea cedată reasigurătorului din rezervele de daune avizate privind asigurările generale" și 6298 "Partea cedată reasigurătorului din rezervele de daune neavizate"; - rd. 13 - se completează cu rulajul debitor al contului 634 "Cheltuieli privind rezerva pentru riscuri neexpirate" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva pentru riscuri neexpirate, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 14 - se completează cu rulajul debitor al contului 633 "Cheltuieli privind rezerva de catastrofă" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva de catastrofă, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului), diminuat cu rulajul creditor al contului 6392 "Partea cedată reasigurătorului din rezerva de catastrofă"; - rd. 15 - se completează cu rulajul debitor al contului 635 "Cheltuieli privind alte rezerve tehnice" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind alte rezerve tehnice, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului), diminuat cu rulajul creditor al contului 6195 "Partea cedată reasigurătorului din alte rezerve tehnice privind asigurările generale"; - rd. 17 - se completează cu rulajul debitor al contului 632 "Cheltuieli privind rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului), diminuat cu rulajul creditor la contului 6193 "Partea cedată reasigurătorului din rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările generale"; - rd. 18 - cheltuielile de achiziție includ cheltuielile ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atât cheltuielile direct imputabile, cum sunt comisioanele de achiziții și cheltuielile de deschidere a dosarelor sau de admitere a contractelor de asigurare din portofoliu, cât și cheltuielile imputabile indirect, cum sunt comisioanele de încasare, cheltuielile de publicitate sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor și de întocmirea contractelor. În cazul asigurărilor generale, cheltuielile de achiziție vor include și comisionul de reînnoire a contractelor. Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură care includ cheltuielile de achiziție ale perioadei; - rd. 19 - datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură care au devenit scadente în perioada de raportare (sume care au fost înregistrate în perioada anterioară raportării în contul 472 "Cheltuieli de achiziție reportate" și care au devenit scadente în perioada de raportare); - rd. 20 - cheltuielile de administrare cuprind în special cheltuielile pentru încasarea primelor, de administrare a portofoliului, cheltuielile de gestionare a participărilor la beneficii și risturnuri, precum și cheltuielile de reasigurare acceptate și cedate. Ele cuprind de regulă și cheltuielile de personal și cele cu amortizarea imobilizărilor corporale, în măsura în care acestea nu trebuie contabilizate în cheltuieli de achiziție, cheltuieli cu daunele sau cu plasamentele. Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură; - rd. 21 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 705 "Venituri din servicii prestate"; - rd. 23 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli în legătură directă cu activitatea de asigurări generale (de exemplu, diferențele nefavorabile de curs valutar care apar între data subscrierii și data încasării primelor aferente contractelor de asigurări generale încheiate în valută), diminuate cu rulajele creditoare ale conturilor care reprezintă cedările în reasigurare aferente; - rd. 24 - se completează cu rulajul debitor al contului 638 "Cheltuieli privind rezerva de egalizare" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva de egalizare, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 25 - se completează cu rulajul creditor al contului 6391 "Partea cedată reasigurătorului din rezerva de egalizare". Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03) - rd. 01 - se completează cu rulajele creditoare ale conturilor 701 "Venituri din prime brute subscrise privind asigurările de viață directe", 703 "Venituri din prime brute subscrise aferente acceptărilor la asigurările de viață", din care se va scădea rulajul debitor al contului 7081 "Prime brute subscrise anulate aferente asigurărilor de viață"; - rd. 02 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor 7091 "Prime brute subscrise cedate aferente asigurărilor de viață directe" și 7092 "Prime brute subscrise cedate aferente acceptărilor la asigurări de viață"; - rd. 04 la 07 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 76 "Venituri din plasamente și alte venituri", care sunt aferente plasamentelor referitoare la asigurările de viață; - rd. 08 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 782 "Venituri din provizioane privind plasamentele"; - rd. 09 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 763 "Alte venituri privind plasamentele"; - rd. 11 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 763 "Alte venituri privind plasamentele"; - rd. 12 - sumele se preiau din rulajele creditoare ale conturilor de venituri în legătură directă cu activitatea de asigurări de viață (de exemplu, diferențele favorabile de curs valutar care apar între data subscrierii și data încasării primelor aferente contractelor de asigurări de viață încheiate în valută); - rd. 15 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor 601 "Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările de viață directe" și 604 "Cheltuieli privind daunele și prestațiile la asigurările de viață acceptări"; - rd. 16 - se completează cu sumele reprezentând daunele care au intrat în sarcina reasigurătorului, care se preiau din rulajul creditor al contului 705 "Venituri din servicii prestate"; - rd. 18 - se completează cu rulajul debitor al contului 626 "Cheltuieli privind rezerva de daune aferentă asigurărilor de viață" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva de daune reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 19 - se completează cu rulajul creditor al contului 6296 "Partea cedată reasigurătorului din rezervele de daune avizate privind asigurările de viață"; - rd. 22 - se completează cu rulajul debitor al contului 611 "Cheltuieli privind rezerva matematică" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva matematică, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 23 - se completează cu rulajul creditor al contului 6191 "Partea cedată reasigurătorului din rezervele matematice"; - rd. 25 - se completează cu rulajul debitor al contului 612 "Cheltuieli privind rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri aferentă asigurărilor de viață" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 26 - se completează cu rulajul creditor al contului 6192 "Partea cedată reasigurătorului din rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările de viață"; - rd. 28 - se completează cu rulajul debitor al contului 613 "Cheltuieli privind alte rezerve tehnice aferente asigurărilor de viață" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind alte rezerve tehnice, reprezentând diminuarea acesteia, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 29 - se completează cu rulajul creditor al contului 6194 "Partea cedată reasigurătorului din alte rezerve tehnice privind asigurările de viață"; - rd. 31 - se completează cu rulajul debitor al contului 614 "Cheltuieli privind rezervele tehnice aferente contractelor în unități de cont" (iar în situația în care au fost efectuate înregistrări în creditul contului de cheltuieli privind rezervele tehnice aferente contractelor în unități de cont, reprezentând diminuarea acestora, datele se preiau din soldul contului de cheltuială, înainte de a fi transferat asupra contului 121 "Profit și pierdere", cumulat de la începutul anului); - rd. 32 - se completează cu rulajul creditor al contului 6196 "Partea cedată reasigurătorului din rezervele tehnice pentru contractele în unități de cont"; - rd. 33 - cheltuielile de achiziție includ cheltuielile ocazionate de încheierea contractelor de asigurare. Ele cuprind atât cheltuielile direct imputabile, cum sunt comisioanele de achiziții și cheltuielile de deschidere a dosarelor sau de admitere a contractelor de asigurare din portofoliu, cât și cheltuielile imputabile indirect, cum sunt comisioanele de încasare, cheltuielile de publicitate sau cheltuielile administrative legate de prelucrarea cererilor și de întocmirea contractelor. În cazul asigurărilor de viață comisionul de reînnoire va fi inclus în cheltuielile de administrare. Sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură care includ cheltuielile de achiziție ale perioadei; - rd. 34 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură care au devenit scadente în perioada de raportare (sume care au fost înregistrate în perioada anterioară raportării în contul 472 "Cheltuieli de achiziție reportate" și care au devenit scadente în perioada de raportare); - rd. 35 - cheltuielile de administrare cuprind în special cheltuielile pentru încasarea primelor, de administrare a portofoliului, cheltuielile de gestionare a participărilor la beneficii și risturnuri, precum și cheltuielile de reasigurare acceptată și cedată. Ele cuprind de regulă și cheltuielile de personal și cele cu amortizarea imobilizărilor corporale, în măsura în care acestea nu trebuie contabilizate în cheltuieli de achiziție, cheltuieli cu daunele sau cu plasamentele. Sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli după natură, referitoare la aceste cheltuieli; - rd. 36 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 705 "Venituri din servicii prestate"; - rd. 38 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 66 "Cheltuieli cu plasamentele și alte cheltuieli"; - rd. 39 - se completează cu rulajul debitor al contului 682 "Cheltuieli cu provizioanele privind plasamentele"; - rd. 40 și 42 - sumele se preiau din rulajul debitor al contului 663 "Cheltuieli privind plasamentele"; - rd. 43 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli în legătură directă cu activitatea de asigurări de viață (de exemplu, diferențele nefavorabile de curs valutar care apar între data subscrierii și data încasării primelor aferente contractelor de asigurări de viață încheiate în valută); - rd. 44 - se determină cota din venitul net din plasamente aferentă contului tehnic al asigurării de viață, care se transferă în contul netehnic (cod 04). Această cotă transferată va fi scăzută din contul tehnic al asigurării de viață (cod 03), rd. 44 și adăugată la contul netehnic (cod 04), rd. 12. Contul netehnic (cod 04) - rd. 01 - se completează cu suma înscrisă la rd. 27 din Contul tehnic al asigurării generale, col. 1 și 2; - rd. 02 - se completează cu suma înscrisă la rd. 28 din Contul tehnic al asigurării generale, col. 1 și 2; - rd. 03 - se completează cu suma înscrisă la rd. 45 din Contul tehnic al asigurării de viață, col. 1 și 2; - rd. 04 - se completează cu suma înscrisă la rd. 46 din Contul tehnic al asigurării de viață, col. 1 și 2; - rd. 05 la 08 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 76 "Venituri din plasamente și alte venituri", care sunt aferente plasamentelor, altele decât cele aferente asigurărilor de viață; - rd. 09 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 782 "Venituri din provizioane privind plasamentele", altele decât cele aferente asigurărilor de viață; - rd. 10 - sumele se preiau din rulajul creditor al contului 763 "Alte venituri privind plasamentele"; - rd. 12 - se completează cu suma înscrisă la rd. 44 din Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03); - rd. 14 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 66 "Cheltuieli cu plasamentele și alte cheltuieli", altele decât cele aferente asigurărilor de viață; - rd. 15 - se completează cu rulajul debitor al contului 682 "Cheltuieli cu provizioanele privind plasamentele"; - rd. 16 - sumele se preiau din rulajul debitor al contului 663 "Cheltuieli privind plasamentele"; - rd. 17 - se completează cu cota din venitul net din plasamente, care se transferă din Contul netehnic (cod 04) în Contul tehnic al asigurării generale (cod 02), rd. 06; - rd. 18 - se completează cu rulajele creditoare ale conturilor de venituri care nu au fost evidențiate în Contul tehnic al asigurării generale, respectiv în Contul tehnic al asigurării de viață; - rd. 19 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli care nu au fost evidențiate în Contul tehnic al asigurării generale, respectiv în Contul tehnic al asigurării de viață, diminuate cu provizioanele aferente; - rd. 22 - se completează cu rulajele creditoare ale conturilor de venituri din grupa 77 "Venituri extraordinare"; - rd. 23 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli din grupa 67 "Cheltuieli extraordinare"; - rd. 26 și 27 - se vor prelua din balanța de verificare de la data de 31 decembrie 2001, respectiv 31 decembrie 2002, veniturile totale, respectiv cheltuielile totale înregistrate de societate la aceste date; - rd. 30 - se completează cu rulajul debitor al contului 6911 "Cheltuieli cu impozitul pe profit curent", calculat în conformitate cu legislația fiscală. Contul de profit și pierdere - brokeri de asigurare (cod 05) - rd. 01 la 05 - se completează cu sumele înscrise în rulajul creditor al contului 707 "Venituri din activitatea de brokeraj"; - rd. 07 și 08 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 76 "Venituri din plasamente și alte venituri"; - rd. 09 - sumele se completează cu rulajul creditor al contului 782 "Venituri din provizioane privind plasamentele"; - rd. 10 - sumele se completează cu rulajul creditor al contului 763 "Alte venituri privind plasamentele"; - rd. 12 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale grupei 66 "Cheltuieli cu plasamentele și alte cheltuieli"; - rd. 13 - se completează cu rulajul debitor al contului 682 "Cheltuieli cu provizioanele privind plasamentele"; - rd. 14 - sumele se preiau din rulajul debitor al contului 663 "Cheltuieli privind plasamentele"; - rd. 16 - sumele se preiau din rulajele creditoare ale conturilor de venituri din grupele 72 "Venituri din producția de imobilizări", 73 "Venituri din subvenții de exploatare", 75 "Alte venituri din exploatare", 76 "Venituri din plasamente și alte venituri" și contul 781 "Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare"; - rd. 17 - sumele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli din grupele 64 "Cheltuieli cu personalul, impozite, taxe și vărsăminte asimilate", 65 "Alte cheltuieli de exploatare", 66 "Cheltuieli cu plasamentele și alte cheltuieli" și 68 "Cheltuieli cu amortizările și provizioanele"; - rd. 20 - se completează cu rulajele creditoare ale conturilor de venituri din grupa 77 "Venituri extraordinare"; - rd. 21 - se completează cu rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli din grupa 67 "Cheltuieli extraordinare"; - rd. 28 - se completează cu rulajul debitor al contului 6911 "Cheltuieli cu impozitul pe profit curent", calculat în conformitate cu legislația fiscală. Date informative (cod 06) Pe rânduri formularul se completează astfel: - rd. 03 la 10 - se completează cu soldul creanțelor care se preiau din soldurile conturilor menționate pe rândurile respective; - rd. 12 la 19 - se completează cu soldul datoriilor care se preiau din soldurile conturilor menționate pe rândurile respective; - rd. 23 la 25 și 27 la 36 - se completează cu sumele care se vor prelua din soldurile creditoare ale conturilor de datorii menționate pe rândurile respective; - rd. 37 - se completează cu numărul mediu de salariați, care reprezintă o medie aritmetică simplă, calculată prin împărțirea sumei efectivelor zilnice de salariați din an inclusiv din zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare - la numărul total al zilelor calendaristice (365 de zile). În zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare se ia în calcul ca efectiv numărul salariaților din ziua precedentă, cu excepția celor al căror contract a încetat în acea zi. În cazul când societatea a fost înființată sau și-a încetat activitatea în cursul anului, se iau în calcul efectivele zilnice numai pe perioada în care a funcționat, iar suma rezultată se împarte la numărul total al zilelor calendaristice din an. Salariații care nu sunt angajați cu normă întreagă vor fi incluși în numărul mediu proporțional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă (de exemplu, cel care lucrează jumătate din norma întreagă se ia în calculul efectivului zilnic cu 0,5; norma didactică se consideră egală cu programul normal de lucru: 40 de ore/săptămână). Salariații detașați se iau în calculul numărului mediu la unitatea de la care își încasează drepturile salariale. Situația activelor imobilizate (cod 07) Formularul reflectă existentul și mișcările de imobilizări, precum și elementele corectoare aferente acestora (amortizări și provizioane pentru depreciere). Este structurat în trei părți, după cum urmează: "Valori brute" reflectă plasamentele în imobilizări corporale (grupa 21), plasamentele în imobilizări corporale în curs (grupa 23), plasamentele aferente contractelor în unități de cont (grupa 24), plasamentele în imobilizări financiare (grupa 26), imobilizările necorporale (grupa 50), imobilizări corporale de exploatare (grupa 51), imobilizări în curs (grupa 52). Pentru completarea pe coloane se fac următoarele precizări: - col. 1 - se înscrie valoarea plasamentelor și imobilizărilor existente la începutul anului, reflectată de soldurile debitoare ale conturilor respective; - col. 2 - se înscrie valoarea totală a creșterilor de plasamente și imobilizări în cursul anului 2003, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor respective; - col. 3 - se înscrie valoarea totală a descreșterilor de plasamente și imobilizări în cursul anului 2003, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor de imobilizări; - col. 5 - se înscrie existentul plasamentelor și imobilizărilor la sfârșitul anului. "Amortizări" se completează pe coloane astfel: - col. 6 - se înscrie valoarea amortizării la 1 ianuarie 2003, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 281 "Amortizarea plasamentelor în imobilizări corporale", 580 "Amortizări privind imobilizările necorporale" și 581 "Amortizări privind imobilizările corporale de exploatare"; - col. 7 - se înscrie amortizarea înregistrată în cursul anului 2003, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor 281 "Amortizarea plasamentelor în imobilizări corporale", 580 "Amortizări privind imobilizările necorporale" și 581 "Amortizări privind imobilizările corporale de exploatare"; - col. 8 - se înscrie amortizarea aferentă imobilizărilor scoase din evidență în cursul anului 2003, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor 281 "Amortizarea plasamentelor în imobilizări corporale", 580 "Amortizări privind imobilizările necorporale" și 581 "Amortizări privind imobilizările corporale de exploatare"; - col. 9 - se înscrie amortizarea cumulată până la 31 decembrie 2003, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 281 "Amortizarea plasamentelor în imobilizări corporale", 580 "Amortizări privind imobilizările necorporale" și 581 "Amortizări privind imobilizările corporale de exploatare". "Provizioane pentru depreciere" se completează pe coloane astfel: - col. 10 - se înscrie valoarea provizioanelor pentru depreciere la 1 ianuarie 2003, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 291 "Provizioane pentru deprecierea plasamentelor în imobilizări corporale", 293 "Provizioane pentru deprecierea plasamentelor în imobilizări corporale în curs", 294 "Provizioane pentru deprecierea plasamentelor aferente contractelor în unități de cont", 296 "Provizioane pentru deprecierea plasamentelor în imobilizări financiare", 297 "Provizioane pentru deprecierea altor plasamente financiare pe termen scurt", 590 "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale", 591 "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale de exploatare" și 592 "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs"; - col. 11 - se înscrie valoarea provizioanelor constituite în cursul anului 2003, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea plasamentelor și imobilizărilor; - col. 12 - se înscrie valoarea provizioanelor reluate la venituri, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea plasamentelor și imobilizărilor; - col. 13 - se înscrie valoarea provizioanelor pentru deprecierea plasamentelor și imobilizărilor, înregistrată până la 31 decembrie 2003 și reflectată de soldurile creditoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea plasamentelor și imobilizărilor. Corelațiile prevăzute în normele metodologice se referă la numărul coloanelor înscrise în paranteză, pentru fiecare dintre cele trei părți ale formularului, corelații care sunt preluate în programele de validare a datelor în vederea centralizării. A. CORELAȚII ÎN CADRUL FORMULARELOR 1. Bilanț (cod 01) - se verifică pentru asigurători și brokerii de asigurare 1. rd. 07 col. 1 și 2 = rd. 01 la 06 col. 1 și 2 2. rd. 10 col. 1 și 2 = rd. 08+09 col. 1 și 2 3. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 11 la 15 col. 1 și 2 4. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 17 la 23 col. 1 și 2 5. rd. 27 col. 1 și 2 = rd. 10+16+24+25+26 col. 1 și 2 6. rd. 31 col. 1 și 2 = rd. 28 la 30 col. 1 și 2 7. rd. 34 col. 1 și 2 = rd. 32+33 col. 1 și 2 8. rd. 38 col. 1 și 2 = rd. 35 la 37 col. 1 și 2 9. rd. 47 col. 1 și 2 = rd. 42 la 46 col. 1 și 2 10. rd. 50 col. 1 și 2 = rd. 48+49 col. 1 și 2 11. rd. 57 col. 1 și 2 = rd. 54 la 56 col. 1 și 2 12. rd. 58 col. 1 și 2 = rd. 07+27+31+34+38+39+40+ +41+47+50+51+52+53+57 col 1 și 2 13. rd. 59 col. 1 și 2 > = rd. 60 col. 1 și 2 14. rd. 67 col. 1 și 2 = rd. 63 la 66 col. 1 și 2 15. rd. 93 col. 1 și 2 = rd. 82 la 92 col. 1 și 2 16. rd. 107 col. 1 și 2 = rd. 59+61+62+67+68-69+70- -71+72-73+74-75+76-77+78- -79-80+81+93+94+95 la 106 col. 1 și 2 17. rd. 58 col. 1 și 2 = rd. 107 col 1 și 2 2. Contul de profit și pierdere 2.1. Contul tehnic al asigurării generale (cod 02) - se verifică numai pentru asigurători 1. rd. 05 col. 1 și 2 = rd. 01-02-03+04 col. 1 și 2 2. rd. 12 col. 1 și 2 = rd. 09-10+11 col. 1 și 2 3. rd. 16 col. 1 și 2 = rd. 13+14+15 col. 1 și 2 4. rd. 22 col. 1 și 2 = rd. 18+19+20-21 col. 1 și 2 5. rd. 26 col. 1 și 2 = rd. 24-25 col. 1 și 2 6. rd. 27 col. 1 și 2 = rd. 05+06+07-12-16-17-22-23-26 col. 1 și 2 dacă rd. 05+06+07 col. 1 și 2 > = rd. 12+16+17+22+23+26 col. 1 și 2 7. rd. 27 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 28 = 0 col. 1 și 2 8. rd. 28 col. 1 și 2 = rd. 12+16+17+22+23+26-05-06-07 col. 1 și 2 dacă rd. 05+06+07 col. 1 și 2 < = rd. 12+16+17+22+23+26 col. 1 și 2 9. rd. 28 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 27 = 0 col. 1 și 2 2.2. Contul tehnic al asigurării de viață (cod 03) - se verifică numai pentru asigurători 1. rd. 03 col. 1 și 2 = rd. 01-02 col. 1 și 2 2. rd. 10 col. 1 și 2 = rd. 04+05+08+09 col. 1 și 2 3. rd. 13 col. 1 și 2 = rd. 15-16+18-19 col. 1 și 2 4. rd. 20 col. 1 și 2 = rd. 22-23+25-26+28-29 col. 1 și 2 5. rd. 30 col. 1 și 2 = rd. 31-32 col. 1 și 2 6. rd. 37 col. 1 și 2 = rd. 33+34+35-36 col. 1 și 2 7. rd. 41 col. 1 și 2 = rd. 38+39+40 col. 1 și 2 8. rd. 45 col. 1 și 2 = rd. 03+10+11+12-13-20-30-37- -41-42-43-44 col. 1 și 2 dacă rd. 03+10+11+12 col. 1 și 2 > = rd. 13+20+30+ +37+41+42+43+44 col. 1 și 2 9. rd. 45 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 46 = 0 col. 1 și 2 10. rd. 46 col. 1 și 2 = rd.13+20+30+37+41+42+43+44- -03-10-11-12 col. 1 și 2 dacă rd. 03+10+11+12 col. 1 și 2 < = rd. 13+20+30+ +37+41+42+43+44 col. 1 și 2 11. rd. 46 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 45 = 0 col. 1 și 2 2.3. Contul netehnic (cod 04) - se verifică numai pentru asigurători 1. rd. 11 col. 1 și 2 = rd. 05+06+09+10 col. 1 și 2 2. rd. 13 col. 1 și 2 = rd. 14+15+16 col. 1 și 2 3. rd. 20-21 col. 1 și 2 = rd. 01-02+03-04+11+12- -13-17+18-19 col. 1 și 2 4. rd. 20 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 21 = 0 col. 1 și 2 5. rd. 21 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 20=0 col. 1 și 2 6. rd. 24-25 col. 1 și 2 = rd. 22-23 col. 1 și 2 7. rd. 24 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 25=0 col. 1 și 2 8. rd. 25 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 24=0 col. 1 și 2 9. rd. 28-29 col. 1 și 2 = rd. 26-27 col. 1 și 2 10. rd. 28-29 col. 1 și 2 = rd. 20+24-21-25 col. 1 și 2 11. rd. 28 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 29=0 col. 1 și 2 12. rd. 29 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 28=0 col. 1 și 2 13. rd. 32-33 col. 1 și 2 = rd. 28-29-30-31 col. 1 și 2 14. rd. 32 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 33=0 col. 1 și 2 15. rd. 33 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 32=0 col. 1 și 2 2.4. Contul de profit și pierdere - brokeri de asigurare (cod 05) - se verifică numai pentru brokerii de asigurare 1. rd. 06 col. 1 și 2 = rd. 01+02+03+04+05 col. 1 și 2 2. rd. 11 col. 1 și 2 = rd. 07+08+09+10 col. 1 și 2 3. rd. 15 col. 1 și 2 = rd. 12+13+14 col. 1 și 2 4. rd. 18-19 col. 1 și 2 = rd. 06+11-15+16-17 col. 1 și 2 5. rd. 18 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 19=0 col. 1 și 2 6. rd. 19 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 18=0 col. 1 și 2 7. rd. 22-23 col. 1 și 2 = rd. 20-21 col. 1 și 2 8. rd. 22 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 23=0 col. 1 și 2 9. rd. 23 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 22=0 col. 1 și 2 10. rd. 24 col. 1 și 2 = rd. 06+11+16+20 col. 1 și 2 11. rd. 25 col. 1 și 2 = rd. 15+17+21 col. 1 și 2 12. rd. 26-27 col. 1 și 2 = rd. 24-25 col. 1 și 2 13. rd. 26 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 27=0 col. 1 și 2 14. rd. 27 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 26=0 col. 1 și 2 15. rd. 30-31 col. 1 și 2 = rd. 26-27-28-29 col. 1 și 2 16. rd. 30 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 31=0 col. 1 și 2 17. rd. 31 > = 0 col. 1 și 2 dacă rd. 30=0 col. 1 și 2 3. Date informative (cod 06) - se verifică pentru asigurători și brokerii de asigurare 1. rd. 01+02 col. 1 = 1 2. rd. 11 col. 1 la 3 = rd. 03 la 10 col. 1 la 3 3. rd. 20 col. 1 la 3 = rd. 12 la 19 col. 1 la 3 4. rd. 03*) col. 1 = rd. 03*) col. 2+3 ___________ 6. rd. 22 = rd. 23+24+25 col. 1 7. rd. 26 = rd. 27 la 30 col. 1 4. Situația activelor imobilizate (cod 07) - se verifică pentru asigurători și brokerii de asigurare Rd. 04 col. 1, 2, 3 și 5 = Rd. 01 la 03 col. 1, 2, 3 și 5 Rd. 11 col. 1, 2, 3 și 5 = Rd. 05 la 10 col. 1, 2, 3 și 5 Rd. 11 col. 4 = Rd. 06+08+09 col. 4 Rd. 13 col. 1, 2, 3 și 5 = Rd. 04+11+12 col. 1, 2, 3 și 5 Rd. 13 col. 4 = Rd. 11 col. 4 Rd. 01*) col. 5 = Rd. 01*) col. 1+2-3 ____________ Rd. 21 col. 1 la 4 = Rd. 17 la 20 col. 1 la 4 Rd. 22 col. 1 la 4 = Rd. 16+21 col. 1 la 4 Rd. 14*) col. 4 = Rd. 14*) col. 1+2-3 ___________ Rd. 33 col. 1 la 4 = Rd. 27 la 32 col. 1 la 4 Rd. 35 col. 1 la 4 = Rd. 26+33+34 col. 1 la 4 Rd. 23*) col. 4 = Rd. 23*) col. 1+2-3 ___________ Nr. crt. Indicatorii din formular Corespund cu indicatorii din formular Cod formular Nr. rând Coloana Cod formular Nr. rând Coloana 1. 02 27 1 și 2 04 01 1 și 2 2. 02 28 1 și 2 04 02 1 și 2 3. 03 45 1 și 2 04 03 1 și 2 4. 03 46 1 și 2 04 04 1 și 2 5. 05 30 1 și 2 01 78 1 și 2 6. 05 31 1 și 2 01 79 1 și 2 7. 01 78 1 și 2 04 32 1 și 2 8. 01 79 1 și 2 04 33 1 și 2 9. 01 07+27+47 1 și 2 07 13- 1 și 5 22- 1 și 4 35 1 și 4 10. 01 78 2 06 01 2 11. 01 79 2 06 02 2 1. Corelațiile de la nr. crt. 5 și 6 se verifică numai pentru brokeri. 2. Corelațiile de la nr. crt. 1-4 și 7-8 se verifică numai pentru asigurători. 3. Corelațiile de la nr. crt. 9-11 se verifică atât pentru asigurători, cât și pentru brokerii de asigurare. NOMENCLATOR - FORME DE PROPRIETATE Cod Denumire 20 PROPRIETATE MIXTĂ (CU CAPITAL DE STAT ȘI PRIVAT) PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) 21 Societăți comerciale cu capital de stat autohton și de stat străin 22 Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton și străin 23 Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton 24 Societăți comerciale cu capital de stat și privat străin PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% și peste 50%) 25 Societăți comerciale cu capital de stat autohton și de stat străin 26 Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton și străin 27 Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton 28 Societăți comerciale cu capital de stat și privat străin 30 PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton și străin, privat străin) 34 Societăți comerciale pe acțiuni 35 Societăți comerciale cu răspundere limitată 37 Societăți comerciale cu capital de stat, privatizate în cursul anului 2003 JUDEȚUL______________|_|_| FORMA DE PROPRIETATE_______|_|_| UNITATEA__________________ ACTIVITATEA PREPONDERENTA ADRESA loc._______, sector____ (denumire clasa CAEN) str.___________nr.____ _______________________________ bl._____ap. _____ sc. ____ COD CLASA CAEN_________|_||_|_| TEL _______FAX___________ NUMĂRUL DIN REGISTRUL CODUL FISCAL / COD UNIC COMERȚULUI________________ DE ÎNREGISTRARE |_|_|_|_|_|_|_|_|_| BILANȚ la data de 31 decembrie 2003 01 - mii lei - ACTIV Nr rd. _______Sold la ________ inceputul sfârșitul anului anului A B 1 2 A ACTIVE NECORPORALE I Imobilizări necorporale Cheltuieli de constituire (501-58011-58021) 01 Cheltuielile de dezvoltare (503-58013-58023- 59013-59023) 02 Concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi și valori similare și alte imobilizări necorporale, dacă au fost: (505-58015-58025-59015-59025) 03 Fondul comercial, în cazul în care a fost achiziționat(507-58017-58027-59017-59027) 04 Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție (523+524-59213-59223) 05 Alte imobilizări necorporale (508-58018-58028-59018-59028) 06 TOTAL (rd.01 la 06) 07 B PLASAMENTE I Plasamente în imobilizări corporale și în curs Terenuri și construcții (211-281-291) 08 Avansuri și plasamente în imobilizări corporale în curs de execuție (231+232-293) 09 TOTAL (rd.08 + 09) 10 II Plasamente deținute la societățile din cadrul grupului și sub forma de interese de participare și alte plasamente în imobilizări financiare Titluri de participare deținute la filiale din cadrul grupului (261-29611-29621) 11 Titluri de creanța și împrumuturi acordate societăților din cadrul grupului (26711+26721+26731+26741-29615-29625) 12 Participări la societățile în care exista interese de participare (263-29613-29623) 13 Titluri de creanța și împrumuturi acordate societăților în care exista interese de participare (26713+26723+26733+26743-29617- 29627) 14 Alte plasamente în imobilizări financiare (262+264+265+26712+26714+26722+26724+26732 +26734+26742+26744-29612-29622-29614-29624- 29616-29626-29619-29629) 15 TOTAL (rd.11 la 15) 16 III Alte plasamente financiare. Acțiuni, alte titluri cu venit variabil și unități la fondurile comune de plasament (2711+2712-29711-29721) 17 Obligațiuni și alte titluri cu venit fix. (2721+2722-29712-29722) 18 Părți în fonduri comune de investiții (273+274) 19 Împrumuturi ipotecare (26715+26725-29631) 20 Alte împrumuturi (26716+26726-29632) 21 Depozite la instituțiile de credit (26717+26727+26737+26747-29641-29651) 22 Alte plasamente financiare (278-297) 23 TOTAL (rd.17 la 23) 24 IV Depozite la societăți cedente (268-29642-29652) 25 C PLASAMENTE AFERENTE CONTRACTELOR IN UNITĂȚI DE CONT (241-294) 26 TOTAL PLASAMENTE (rd.10+16+24+25+26) 27 D PARTEA DIN REZERVELE TEHNICE AFERENTE CONTRACTELOR CEDATE IN REASIGURARE Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare la asigurări generale(3922+3935+395+397+398+399) 28 Partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare la asigurări de viată (391+3921+3931+396) 29 Partea din rezervele tehnice aferente contractelor în unități de cont cedate reasiguratorului (3941+3942) 30 TOTAL (rd.28 la 30) 31 E CREANȚE Sume de incasat de la societățile din cadrul grupului(4511+4518-4951) 32 Sume de incasat din interese de participare (4521+4528-4952) 33 TOTAL (rd.32+33) 34 I Creanțe provenite din operațiuni de asigurare directa Asigurați (401*) 35 Intermediari în asigurări (404) 36 Alte creanțe provenite din operațiuni de asigurare directa (4051+4052) 37 TOTAL (rd.35 la 37) 38 II Creanțe provenite din operațiuni de reasigurare (411*+412*-491) 39 III Alte creanțe (425+428*+431*+437*+438*+441*+4424+4428*+443* +444*+445+446*+447*+448*+4581+461-496+54512+ 54522+464+475*) 40 IV Creanțe privind capitalul subscris și nevarsat (456-495) 41 F I ALTE ELEMENTE DE ACTIV Imobilizări corporale și stocuri Echipamente tehnologice (51112+51122-58112-58122-59112-59122) 42 Aparate și instalații de măsurare, control și reglare (51113+51123-58113-58123-59113-59123) 43 Mijloace de transport (51114+51124-58114-58124-59114-59124) 44 Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (51116+51126-58116-58126-59116-59126) 45 Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție (52112+52113+52118+52122+52123+52128+52212+ 52213+52214+52218+52222+52223+52224+52228- 59211-59221) 46 TOTAL (rd.42 la 46) 47 Stocuri Materiale consumabile (531-593) 48 Materiale de natura obiectelor de inventar (532-594) 49 TOTAL (rd.48+49) 50 II Casa și conturi la bănci (542+543+544+547+551+552) 51 III Acțiuni proprii (541) 52 IV Alte elemente de activ (548) 53 G CHELTUIELI IN AVANS I Dobânzi și chirii înregistrate în avans (471) 54 II Cheltuieli de achiziție reportate (472) 55 III Alte cheltuieli înregistrate în avans (473) 56 TOTAL (rd.54 la 56) 57 TOTAL ACTIV (rd.07+27+31+34+38+39+40+41+47 +50+51+52+53+57) 58 PASIV A CAPITAL ȘI REZERVE I Capital Capital social (1011+1012+1013) din care: 59 - capital subscris vărsat(10112+10122+10132) 60 II Prime de capital (1041+1042) 61 III Rezerve din reevaluare (1051+1052) 62 IV Rezerve Rezerve legale (10611+10621) 63 Rezerve pentru acțiuni proprii(10612+10622) 64 Rezerve statutare sau contractuale (10613+10623) 65 Alte rezerve (10618+10628)+/-(1071+1072) 66 TOTAL (rd.63 la 66) 67 V Rezultatul reportat Profitul nerepartizat(sold creditor 11711+ 11721) 68 Pierdere neacoperita (sold debitor 11711+ 11721) 69 Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS mai puțin IAS29 (sold creditor 11712+11722) 70 Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS mai puțin IAS29 (sold debitor 11712+11722) 71 Rezultatul reportat provenit din modificarea politicilor contabile (sold creditor 11713+ 11723) 72 Rezultatul reportat provenit din modificarea politicilor contabile (sold debitor 11713+ 11723) 73 Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale (sold creditor 11714+ 11724) 74 Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale (sold debitor 11714+ 11724) 75 Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (sold creditor 11715+11725) 76 Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (sold debitor 11715+11725) 77 VI Rezultatul exercițiului Profit(121) 78 Pierdere (121) 79 VII Repartizarea profitului(129) 80 B DATORII SUBORDONATE (1631+1632) 81 C REZERVE TEHNICE Rezerva de prime(315) 82 Rezerve matematice (311) 83 Rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările de viața (312) 84 Alte rezerve tehnice (313) 85 Rezerva pentru participare la beneficii și risturnuri privind asigurările generale (332) 86 Rezerva de daune privind asigurările generale (327) 87 Rezerva de daune privind asigurările de viată (326) 88 Rezerva de egalizare (338) 89 Rezerva pentru riscuri neexpirate (334) 90 Rezerva de catastrofa (333) 91 Alte rezerve tehnice (335) 92 TOTAL (rd.82 la 92) 93 D REZERVE TEHNICE AFERENTE CONTRACTELOR IN UNITĂȚI DE CONT (314) 94 E PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI Provizioane pentru pensii și alte obligații similare (15115+15125) 95 Provizioane pentru impozite( 15116+15126) 96 Alte provizioane (15111+15113+15114+15118+15121+15123+15124 +15128) 97 F DEPOZITE PRIMITE DE LA REASIGURATORI (1651+1652+16818+16828) 98 G DATORII Sume datorate societăților din cadrul grupului (16411+16421+16815+16825+26911+26921+4511** +4518**) 99 Sume datorate privind interesele de participare (16412+16422+16816+16826+26912+ 26922+4521**+4528**) 100 I Datorii provenite din operațiuni de asigurare directă (402+404+405**) 101 II Datorii provenite din operațiuni de reasigurare (411**+412**) 102 III Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni, (16111+16114+16115+16117+16118+16121+16124 +16125+16127+16128+16811+16821-1691-1692) 103 IV Sume datorate instituțiilor de credit (16211+16212+16214+16215+16217+16218+16221+ 16222+16224+16225+16227+16228+16812+16822) 104 V Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale (16213+16216+16223+16226+1671+1672+16817+ 16827+421+422+423+424+426+427+428l**+431+ 437+4381+441**+4423+443+4428**+444**+446**+ 447**+448**+4511**+4518**+4521**+4528**+4551+ 4558+456**+457+4582**+462+463+475**+249+ 26913+26923+279+549+54511+54521+5461+5462) 105 H VENITURI IN AVANS Venituri înregistrate în avans(131+4741+4742) 106 TOTAL PASIV rd.59+61+62+67+68-69+70-71+72-73+ 74-75+76-77+78-79-80+81+93+94+95 la 106) 107 ___________ * soldurile debitoare ale conturilor respective ** soldurile creditoare ale conturilor respective ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT, Numele, prenumele Numele, prenumele semnătura și și semnătura stampila unității JUDETUL ________________________│_│_│ FORMA DE PROPRIETATE ____________│_│_│ UNITATEA ____________________________ ACTIVITATEA PREPONDERENTA ADRESA loc. _____________, sector. __ (denumire clasa CAEN) str. _____________________ nr. ______ ______________________________________ bl. ____ ap. _____ sc. ______________ COD CLASA CAEN ________________│_│_│_│ TEL. _____________ FAX ______________ CODUL FISCAL/COD UNIC NUMARUL DIN DE INREGISTRARE_│_│_│_│_│_│_│_│_ REGISTRUL COMERTULUI ________________ CONTUL TEHNIC AL ASIGURARII GENERALE la data de 31 decembrie 2003 02 - mii lei - Denumirea indicatorilor Nr. rd. Exercitiul financiar prece- dent incheiat 1. Venituri din prime, nete de reasigurare a) venituri din prime brute subscrise (+) 01 b) prime cedate în reasigurare (-) 02 c) variatia rezervei de prime (+/-) 03 d) variatia rezervei de prime, cedate în reasigurare (+/-) 04 TOTAL (rd. 01-02-03+04) 05 2. Cota din venitul net (diferența între veniturile și cheltuielile din plasamente) al plasamentelor transferata din contul netehnic (+) 06 3. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare (+) 07 4. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare a) daune platite: 08 sume brute 09 partea reasiguratorilor (-) 10 b) variatia rezervei de daune, neta de reasigurare: (+/-) 11 TOTAL (rd. 09-10+11) 12 5. Variatia altor rezerve tehnice, nete de reasigurare, din care: a) Variatia rezervei pentru riscuri neexpirate (+/-) 13 b) Variatia rezervei de catastrofa (+/-) 14 c) Variatia altor rezerve tehnice (+/-) 15 TOTAL (rd. 13+14+15) 16 6. Variatia rezervei pentru participare la beneficii și risturnuri (+/-) 17 7. Cheltuieli de exploatare nete a) cheltuieli de achizitie 18 b) variatia sumei cheltuielilor de achizitie reportate (+/-) 19 c) cheltuieli de administrare 20 d) comisioane primite de la reasiguratori și participari la beneficii (-) 21 TOTAL (rd. 18+19+20-21) 22 8. Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare 23 9. Variatia rezervei de egalizare (+/-) suma bruta 24 partea reasiguratorilor (-) 25 TOTAL (rd. 24-25) 26 10. Rezultat tehnic al asigurarii generale Profit (rd. 05+06+07-12-16-17-22-23-26) 27 Pierdere (rd. 12+16+17+22+23+26-05-06-07) 28 ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele, prenumele Numele, prenumele semnatura și și semnatura stampila unității JUDETUL ________________________│_│_│ FORMA DE PROPRIETATE ____________│_│_│ UNITATEA ____________________________ ACTIVITATEA PREPONDERENTA ADRESA loc. _____________, sector. __ (denumire clasa CAEN) str. _____________________ nr. ______ ______________________________________ bl. ____ ap. _____ sc. ______________ COD CLASA CAEN ________________│_│_│_│ TEL. _____________ FAX ______________ CODUL FISCAL/COD UNIC NUMARUL DIN DE INREGISTRARE_│_│_│_│_│_│_│_│_ REGISTRUL COMERTULUI ________________ CONTUL TEHNIC AL ASIGURARII DE VIATA la data de 31 decembrie 2003 03 - mii lei - Nr. Exercitiul financiar Denumirea indicatorilor rd. precedent incheiat A 0 1 2 1. Venituri din prime, nete de reasigurare a) venituri din prime brute subscrise (+) 01 b) prime cedate în reasigurare (-) 02 TOTAL (rd. 01-02) 03 2. Venituri din plasamente a) Venituri din participari la societățile în care exista interese de participare, cu prezentarea distinctă a veniturilor din plasamente la societățile din cadrul grupului 04 b) Venituri din alte plasamente cu prezentarea distincta a veniturilor din plasamente la societățile din cadrul grupului: 05 venituri provenind din terenuri și constructii 06 venituri provenind din alte plasamente 07 c) Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor cu plasamentele 08 d) Venit provenit din realizarea plasamentelor 09 TOTAL (rd. 04+05+08+09) 10 3. Plusvalori nerealizate din plasamente 11 4. Alte venituri tehnice, nete de reasigurare 12 5. Cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare TOTAL (rd. 15-16+18-19) 13 a) sume platite: 14 - sume brute 15 - partea reasiguratorilor (-) 16 b) variatia rezervei de daune (+/-) 17 - suma bruta 18 - partea reasiguratorilor (-) 19 6. Variatia rezervelor tehnice privind asigurarile de viața TOTAL (rd. 22-23+25-26+28-29) 20 a) variatia rezervei matematice 21 - suma bruta 22 - partea reasiguratorilor (-) 23 b) variatia rezervei pentru participare la beneficii și risturnuri 24 - suma bruta 25 - partea reasiguratorilor (-) 26 c) variatia altor rezerve tehnice 27 - suma bruta 28 - partea reasiguratorilor (-) 29 7. Variatia rezervelor tehnice privind contractele în unități de cont (+/-) TOTAL (rd. 31-32) 30 - suma bruta 31 - partea reasiguratorilor 32 8. Cheltuieli de exploatare nete: a) cheltuieli de achizitii 33 b) variatia sumei cheltuielilor de achizitii reportate 34 c) cheltuieli de administrare 35 d) comisioane primite de la reasiguratori și participari la beneficii (-) 36 TOTAL (rd. 33+34+35-36) 37 9. Cheltuieli cu plasamente: a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor, inclusiv cheltuielile cu dobanzile 38 b) cheltuieli privind constituirea provizioanelor pentru plasamente 39 c) pierderi provenind din realizarea plasamentelor 40 TOTAL (rd. 38+39+40) 41 10. Minusvalori nerealizate din plasamente 42 11. Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare 43 12. Cota din venitul net al plasamentelor transferata în contul netehnic 44 13. Rezultatul tehnic al asigurarii de viața Profit (rd. 03+10+11+12-13-20-30-37-41-42-43-44) 45 Pierdere (rd. 13+20+30+37+41+42+43+44-03-10-11-12) 46 ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele, prenumele Numele, prenumele semnatura și și semnatura stampila unității JUDETUL ________________________│_│_│ FORMA DE PROPRIETATE ____________│_│_│ UNITATEA ____________________________ ACTIVITATEA PREPONDERENTA ADRESA loc. _____________, sector. __ (denumire clasa CAEN) str. _____________________ nr. ______ ______________________________________ bl. ____ ap. _____ sc. ______________ COD CLASA CAEN ________________│_│_│_│ TEL. _____________ FAX ______________ CODUL FISCAL/COD UNIC NUMARUL DIN DE INREGISTRARE_│_│_│_│_│_│_│_│_ REGISTRUL COMERTULUI ________________ CONTUL NETEHNIC la data de 31 decembrie 2003 04 - mii lei - ┌─────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────────────┐ │ │Nr.│Exercitiul financiar│ │ Denumirea indicatorilor │rd.├─────────┬──────────┤ │ │ │precedent│ incheiat │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │1. Rezultatul tehnic al asigurarii generale │ │ │ │ │Profit │01 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere │02 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │2. Rezultatul tehnic al asigurarii de viața │ │ │ │ │Profit │03 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere │04 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │3. Venituri din plasamente │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │a) Venituri din participari la societățile în care │05 │ │ │ │ exista interese de participare, cu prezentarea │ │ │ │ │ distincta a veniturilor din plasamente la │ │ │ │ │ societățile din cadrul grupului │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │b) Venituri din alte plasamente cu prezentarea │06 │ │ │ │distincta a veniturilor din plasamente la societățile│ │ │ │ │din cadrul grupului: │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │venituri provenind din terenuri și constructii │07 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │venituri provenind din alte plasamente │08 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │c) Venituri din diminuarea sau anularea │09 │ │ │ │ provizioanelor cu plasamentele │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │d) Venituri provenind din realizarea plasamentelor │10 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │TOTAL (rd. 05+06+09+10) │11 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │4. Cota din venitul net al plasamentelor transferata │12 │ │ │ │ din contul tehnic al asigurarii de viața │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │5. Cheltuieli cu plasamentele │ │ │ │ │ TOTAL (rd. 14+15+16) │13 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │a) cheltuieli de gestionare a plasamentelor, inclusiv│14 │ │ │ │cheltuielile cu dobanzile │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │b) cheltuieli privind constituirea provizioanelor │ │ │ │ │pentru plasamente │15 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │c) pierderi provenind din realizarea plasamentelor │16 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │6. Cota din venitul net al plasamentelor transferata │17 │ │ │ │în contul tehnic al asigurarilor generale │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │7. Alte venituri netehnice │18 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │8. Alte cheltuieli netehnice, inclusiv provizioanele │19 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │9. Rezultatul curent - │ │ │ │ │Profit (rd. 01-02+03-04+11+12-13-17+18-19) │20 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 13+17+19-01+02-03+04-11-12-18) │21 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │10. Venituri extraordinare │22 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │11. Cheltuieli extraordinare │23 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │12. Rezultatul extraordinar │ │ │ │ │Profit (rd. 22-23) │24 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 23-22) │25 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │13. Venituri totale │26 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │14. Cheltuieli totale │27 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │15. Rezultatul brut │ │ │ │ │Profit (rd. 26-27); (20-21+24-25); │28 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 27-26); (rd. 21-20+25-24); │29 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │16. Impozit pe profit │30 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │17. Alte impozite (care nu figurează la pozitiile │ │ │ │ │precedente) │31 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │18. Rezultatul net al exercitiului │ │ │ │ │Profit (rd. 28-30-31) │32 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 29+30+31) │33 │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────────┴──────────┘ ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele, prenumele Numele, prenumele semnatura și și semnatura stampila unității JUDETUL ______________________│_│_│ FORMA DE PROPRIETATE ___________│_│_│ UNITATEA __________________________ ACTIVITATEA PREPONDERENTA ADRESA loc. _______ sector ________ (denumire clasa CAEN) str. _____________ nr. ____________ ____________________________ bl. ________ ap. ____ sc. _________ COD CLASA CAEN _______________│_│_│_│ TEL _____________ FAX _____________ NUMARUL DIN CODUL FISCAL/COD UNIC REGISTRUL COMERTULUI ______________ DE INREGISTRARE ___│_│_│_│_│_│_│_│_│ CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE la data de 31 decembrie 2003 BROKERI DE ASIGURARE 05 - mii lei - ┌─────────────────────────────────────────────────────┬───┬────────────────────┐ │ │Nr.│Exercitiul financiar│ │ Denumirea indicatorilor │rd.├─────────┬──────────┤ │ │ │precedent│ incheiat │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │1. Venituri din activitatea de brokeraj: │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │a) negocierea contractelor de asigurare și │ │ │ │ │reasigurare │01 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │b) efectuarea inspecțiilor de risc │02 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │c) regularizări în caz de daune │03 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │d) comisariat de avarii │04 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │e) alte activități în legătură cu obiectul de │ │ │ │ │activitate │05 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │TOTAL (rd. 01+02+03+04+05) │06 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │2. Venituri din plasamente: │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │a) Venituri din participari la societățile în care │07 │ │ │ │exista interes de participare, cu prezentarea │ │ │ │ │distincta a veniturilor din plasamente la │ │ │ │ │societățile din cadrul grupului │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │b) Venituri din alte plasamente, cu prezentarea │08 │ │ │ │distincta a veniturilor din plasamente la societățile│ │ │ │ │din cadrul grupului │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │c) Venituri din diminuarea sau anularea │09 │ │ │ │provizioanelor cu plasamentele │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │d) Venituri provenind din realizarea plasamentelor │10 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │TOTAL (rd. 07+08+09+10) │11 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │3. Cheltuieli cu plasamentele: │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │a) Cheltuieli de gestionare a plasamentelor, inclusiv│12 │ │ │ │cheltuielile cu dobanzile │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │b) Cheltuieli privind constituirea de provizioane │ │ │ │ │pentru plasamente │13 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │c) Pierderi provenind din realizarea plasamentelor │14 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │TOTAL (rd. 12+13+14) │15 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │4. Alte venituri │16 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │5. Alte cheltuieli │17 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │6. Rezultatul curent │18 │ │ │ │Profit (rd. 06+11-15+16-17) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 15+17-06-11-16) │19 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │7. Venituri extraordinare │20 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │8. Cheltuieli extraordinare │21 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │9. Rezultatul extraordinar │22 │ │ │ │Profit (rd. 20-21) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 21-20) │23 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │10. Venituri totale (rd. 06+11+16+20) │24 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │11. Cheltuieli totale (rd. 15+17+21) │25 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │12. Rezultatul brut │26 │ │ │ │Profit (rd. 24-25) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 25-24) │27 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │13. Impozitul pe profit │28 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │14. Alte impozite (care nu figurează la pozitiile │ │ │ │ │precedente) │29 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │15. Rezultatul net al exercitiului │30 │ │ │ │Profit (rd. 26-28-29) │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────┤ │Pierdere (rd. 27+28+29) │31 │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────────┴──────────┘ ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele, prenumele Numele, prenumele semnatura și și semnatura stampila unității DATE INFORMATIVE 06 - mii lei - ┌──────────────────────────────────────┬───┬───────────────────────────────────┐ │ │ │ Nr. unități Sume │ │I. Date privind rezultatul │Nr.├─────────────────┬─────────────────┤ │înregistrat │rd.│ 1 │ 2 │ ├──────────────────────────────────────┼───┼─────────────────┼─────────────────┤ │Societăți care au înregistrat profit │01 │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼─────────────────┼─────────────────┤ │Societăți care au înregistrat │02 │ │ │ │pierdere │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼─────────────────┴─────────────────┤ │ │ │ Termen de lichiditate a activului │ │ │ ├───────────┬───────────┬───────────┤ │II. Date informative privind │ │ Sold │ sub 1 an │peste 1 an │ │situația creanțelor și datoriilor │ │(col. 2+3) │ │ │ │ │ ├───────────┼───────────┼───────────┤ │ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Creante │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Creante imobilizate (267+268) │03 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Sume de incasat de la societățile │ │ │ │ │ │din cadrul grupului (4511+4518) │04 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Sume de incasat din interese de │ │ │ │ │ │participare (4521+4528) │05 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Creante provenite din operațiuni de │ │ │ │ │ │asigurare directa (401*+404+405) │06 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Creante provenite din operațiuni de │ │ │ │ │ │reasigurare (411*+412*) │07 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Creante față de bugetul de stat │ │ │ │ │ │(441*+4424+4428*+444*+446*+448*) │08 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Alte creante (425+428*+431*+437* │ │ │ │ │ │438*+443+445+447*+ │09 │ │ │ │ │4581+461+54512+54522+464+475*) │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Cheltuieli înregistrate în avans │ │ │ │ │ │(471+472+473) │10 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │ TOTAL CREANTE (rd. 03 la 10) │11 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┴───────────┴───────────┤ │ │ │Termen de exigibilitate a pasivului│ │ │ ├───────────┬───────────┬───────────┤ │ Datorii │ │ Sold │ sub 1 an │peste 1 an │ │ │ │(col. 2+3) │ │ │ │ │ ├───────────┼───────────┼───────────┤ │ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Imprumuturi din emisiuni de │ │ │ │ │ │obligațiuni │ │ │ │ │ │(16111+16114+16115+16117+ │ │ │ │ │ │16118+16121+16124+16125+16127 │ │ │ │ │ │+16128+16811+16821) │12 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Sume datorate societatilor din │ │ │ │ │ │cadrul grupului și sume datorate │ │ │ │ │ │privind interesele de participare │ │ │ │ │ │(16411+16412+16421+16422+16815+ │ │ │ │ │ │16816+16825+16826+26911+26912+ │ │ │ │ │ │26921+26922+4511**+4521**+ │ │ │ │ │ │+4518**+4528**) │13 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Sume datorate instituțiilor de credit │ │ │ │ │ │(16211+16212+16214+16215+16217+ │ │ │ │ │ │+16218+16221+16222+16224+16225+ │ │ │ │ │ │+16227+16228+16812+16822) │14 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Datorii provenite din operațiuni de │ │ │ │ │ │asigurare directa (402+404+405**) │15 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Datorii provenite din operațiuni de │ │ │ │ │ │reasigurare (411**+412**) │16 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Datorii față de bugetul statului │ │ │ │ │ │(441**+4423+4428**+444**+446**+448**) │17 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Alte datorii, inclusiv datorii fiscale│ │ │ │ │ │și datorii pentru asigurarile sociale │ │ │ │ │ │(16213+16216+16223+16226+1671+1672+ │ │ │ │ │ │+16817+16827+421+422+423+424+426+ │ │ │ │ │ │+427+4281**+431+437+4381+443+447**+ │ │ │ │ │ │+4511**+4518**+4521**+4528**+4551+ │ │ │ │ │ │+4558+456**+457+4582**+462+463+ │ │ │ │ │ │+475**+249+26913+26923+279+549+ │ │ │ │ │ │+54511+54521+5461+5482) │18 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Venituri înregistrate în avans │ │ │ │ │ │(131+4741+4742) │19 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┼───────────┼───────────┤ │TOTAL DATORII (rd. 12 la 19) │20 │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────┴───────────┴───────────┤ │III. Date privind plățile restante │ │ SUME │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Plati restante - total │ │ │ │(rd. 22+26+31 la 36) din care: │21 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Obligații restante provenite din │ │ │ │operațiuni de asigurare directa și │ │ │ │reasigurare │ │ │ │(402+404+405**+411**+412**) │ │ │ │Total (rd. 23+24+25) │22 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │ peste 30 zile │23 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │ peste 90 zile │24 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │ peste un an │25 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Obligații restante față de bugetul │ │ │ │asigurarilor sociale │ │ │ │total (rd. 27 la 30) din care: │26 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Contribuții pentru asigurări sociale │ │ │ │de stat datorate de angajatori, │ │ │ │salariati și alte persoane asimilate │ │ │ │(4311+4312) │27 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Contribuții pentru fondul asigurarilor│ │ │ │sociale de sănătate datorate de │ │ │ │angajatori și de │ │ │ │persoanele asigurate (4313+4314) │28 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Contribuții pentru ajutorul de șomaj │ │ │ │datorate de angajatori și de │ │ │ │persoanele asigurate (4371+4372) │29 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Alte datorii sociale (4381) │30 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Obligații restante față de bugetele │ │ │ │fondurilor speciale (443+447) │31 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Obligații restante față de alti │ │ │ │creditori (161+164+167+168+269+279+421│ │ │ │+423+424+426+427+4281+451+457+4582 │ │ │ │+462) │32 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Impozite și taxe neplatite la termenul│ │ │ │stabilit la bugetul de stat │ │ │ │(441+442+444+446+448) │33 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Impozite și taxe neplatite la termenul│ │ │ │stabilit la bugetele locale │ │ │ │(441+442+444+446+448) │34 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Credite bancare nerambursate la │ │ │ │scadenta (162+546) │35 │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │Dobanzi restante │36 │ │ │(16812+16822+54617+54627) │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼───┼───────────────────────────────────┤ │ IV. Numar mediu de salariati │37 │ │ └──────────────────────────────────────┴───┴───────────────────────────────────┘ ------ *) soldurile debitoare ale conturilor respective **) soldurile creditoare ale conturilor respective Administrator Întocmit Situația activelor imobilizate Cod 07 - mii lei - Valori brute Elemente de imobilizari Nr. rd. Sold initial Cresteri Reduceri Sold final (col. 5 = 1+2-3) Total Din care: dezmembrari și casări A B 1(1) 2(2) 3(3) 4(4) 5(5) Imobilizari necorporale Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (501+503) 01 X Alte imobilizari necorporale (505+507+508) 02 X Avansuri și imobilizari necorporale în curs de execuție (523+524) 03 X TOTAL (rd. 01 la 03) 04 X Plasamente în imobilizari corporale Terenuri (21111+21121) 05 X Constructii (21112+21122) 06 Plasamente în imobilizari corporale în curs (231+232) 07 X Imobilizari corporale de exploatare Echipamente tehnologice și aparate și instalații de masurare, control și reglare (51112+51113+51122+ +51123) 08 Mijloace de transport, mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (51114+51116+ +51124+51126) 09 Avansuri și imobilizari corporale în curs de execuție (521+522) 10 X TOTAL (rd. 05 la 10) 11 Plasamente în imobilizari financiare și plasamente aferente contractelor în unități de cont (241+261+ +262+263+264+265+267+268 +271+272+273+274+278) 12 X ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04+11+12) 13 Amortizari Elemente de imobilizari Nr. rd. Sold initial Amortizare în cursul anului Amortizare aferenta imobilizarilor scoase din evidenta Amortizare la sfârșitul anului (col. 9 = 6+7-8) A B 6(1) 7(2) 8(3) 9(4) Imobilizari necorporale Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (58011+58013+58021+58023) 14 Alte imobilizari necorporale (58015+58017+ +58018+58025+58027+58028) 15 TOTAL (rd. 14 + 15) 16 Plasamente în imobilizari corporale Terenuri (28111+28121) 17 Constructii (28112+28122) 18 Imobilizari corporale de exploatare Echipamente tehnologice și aparate și instalații de masurare, control și reglare (58112+58113+ +58122+58123) 19 Mijloace de transport, mobilier aparatura birotica echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (58114+58116+ +58124+58126) 20 TOTAL (rd. 17 la 20) 21 AMORTIZARI - TOTAL (rd. 16+21) 22 Provizioane pentru depreciere Elemente de imobilizari Nr. Rd. Sold initial Provizioane constituite în cursul anului Provizioane reluate la venituri Sold final (col. 13 = 10+11-12) A B 10(1) 11(2) 12(3) 13(4) Imobilizari necorporale Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare (59013+59023) 23 Alte imobilizari necorporale (59015+59017+ +59018+59025+59027+59028) 24 Avansuri și imobilizari necorporale în curs de execuție (59213+59223) 25 TOTAL (rd. 23 la 25) 26 Plasamente în imobilizari corporale Terenuri (29111+29121) 27 Constructii (29112+29122) 28 Plasamente în imobilizari corporale în curs (293) 29 Imobilizari corporale de exploatare Echipamente tehnologice și aparate și instalații de masurare, control și reglare (59112+59113+ +59122+59123) 30 Mijloace de transport, mobilier, aparatura birotica, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale (59114+59116+59124+59126) 31 Avansuri și imobilizari corporale în curs (59211+59221) 32 TOTAL (rd. 27 la 32) 33 Plasamente în imobilizari financiare și plasamente aferente contractelor în unități de cont (294+296+297) 34 PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 26+33+34) 35 ADMINISTRATOR, INTOCMIT, Numele și prenumele .......... Numele și prenumele ......... Semnatura .................... Semnatura ................... Stampila unității
*) se repetă de la rd. 04 la rd. 20
5. rd. 21 = rd. 22+26+31 la 36 col. 1
*) se repetă de la rd. 02 la rd. 13
Rd. 16 col. 1 la 4 = Rd. 14+15 col. 1 la 4
*) se repetă de la rd. 15 la rd. 22
Rd. 26 col. 1 la 4 = Rd. 23 la 25 col. 1 la 4
*) se repetă de la rd. 24 la rd. 35
B. CORELAȚII ÎNTRE FORMULARE
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.