HG nr. 152/2004
privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea de Vest din Timișoara
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea imobilului, proprietate publică a statului, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea de Vest din Timișoara.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Ioan Mircea Pașcu Ministrul educației, cercetării și tineretului, Alexandru Athanasiu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 12 februarie 2004. Nr. 152.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului proprietate publică a statului, situat în municipiul
Timișoara, care se transmite din administrarea Ministerului Apărării
Naționale în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și
Tineretului, pentru Universitatea de Vest din Timișoara
Locul unde este situat imobilul care se transmite
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care alcătuiesc domeniul public al statului
Caracteristicile tehnice ale imobilului
Municipiul Timișoara, str. Popa Șapcă nr. 5, județul Timiș
Ministerul Apărării Naționale
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea de Vest din Timișoara
Imobil 1.079 (parțial)
Pavilionul E1 - magazie
- suprafața construită = 662 m2
Cod 8.29.09
- suprafața desfășurată = 662 m2 1/2 Pavilionul F1 - magazie
Nr. M.F. 106.612
- suprafața construită = 232 m2
- suprafața desfășurată = 232 m2 Pavilionul J1 - baracă metalică
- suprafața construită = 270 m2
- suprafața desfășurată = 270 m2
Suprafața terenului, inclusiv construcțiile = 4.500 m2
----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.