Ordinul nr. 4926/2022
privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Astra" din municipiul Pitești, județul Argeș
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 24 alin. (3) lit. c)
și
d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005
privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile
art. 11 lit. a) , respectiv ale
art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
luând în considerare dispozițiile
Hotărârii Guvernului nr. 993/2020
privind aprobarea
Metodologiei
de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 994/2020
privind aprobarea
standardelor
de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.544/2017*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 30 martie-19 mai 2017, *) Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.544/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.217 din 29.07.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș,
în temeiul
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Astra“, cu sediul în municipiul Pitești, strada Nicolae Dobrin nr. 3, județul Argeș, pentru nivelul de învățământ „profesional“ (nivel 3, conform
Hotărârii Guvernului nr. 918/2013
privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „mecanică“, calificarea profesională „operator la mașini cu comandă numerică“, respectiv domeniul „electric“, calificarea profesională „electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform
anexei
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș, acreditată potrivit dispozițiilor
art. 1 , este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 3
Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș.
Articolul 4
Capacitatea maximă de școlarizare este de 66 de formațiuni de studiu în două schimburi, maximum 33 de formațiuni de studiu în schimbul 1 și 33 de formațiuni de studiu în schimbul 2.
Articolul 5
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Articolul 6
Unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Astra“ din municipiul Pitești, județul Argeș, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Argeș duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 30 august 2022. Nr. 4.926.
Anexa
Județul Argeș
Nr. crt.
Denumirea unității
de învățământ
Hotărârea ARACIP de evaluare/data
Denumirea persoanei juridice inițiatoare
Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/
Nivelul de calificare
Domeniul/ Profilul/
Domeniul pregătirii de bază
Calificarea profesională/
Specializarea
Limba de predare
Forma de învățământ
1.
Liceul Tehnologic „Astra“
1/20.05.2022
Municipiul Pitești,
str. Nicolae Dobrin nr. 3, tel./fax: 0248/251824, liceulastra@yahoo.com
Profesional/Nivel 3 (conform
Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare)
Mecanică
Operator la mașini cu comandă numerică
Română
Cu frecvență
Electric
Electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice
Capacitate maximă de școlarizare: 66 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 33 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 33 de formațiuni de studiu/schimbul 2)
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.