HG nr. 1290/1990
privind organizarea și funcționarea corpului de control comercial în cadrul primăriilor și prefecturilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Decretul-lege nr. 57/1990 7 februarie 1990 (prevederi anume) cu privire la salarizarea personalului din organele, instituțiile și organizațiile care și…
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Activitatea de inspecție cu privire la unitățile comerciale și de prestări către populație se realizează prin corpul de control comercial.
Articolul 2
Corpul de control comercial se organizează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor, al Primăriei municipiului București, primăriilor municipale, ale sectoarelor municipiului București și ale orașelor.
În comune, primarul, direct sau prin împuterniciți anume desemnați, va asigura ca activitatea de comerț și prestări de servicii să se desfășoare civilizat și cu respectarea legislației în vigoare.
Articolul 3
Numirea și eliberarea din funcție a șefului corpului de control comercial se fac de către prefecți, respectiv primarul general al municipiului București.
Controlorii comerciali sînt numiți de prefect sau primar, după caz, pe baza rezultatului obținut la concurs.
Articolul 4
Corpul de control comercial exercita controlul asupra activității comerciale și de prestări de servicii desfășurate de toți agenții economici, indiferent de forma de organizare și de caracterul proprietății, asigurind aplicarea dispozițiilor legale din actele normative care reglementează aceste domenii, precum și din orice alte dispoziții cu caracter normativ emise de prefecturi și primării pentru desfășurarea ordonată și civilizata a comerțului și prestărilor de servicii.
Articolul 5
În exercitarea atribuțiilor ce le revin, controlorii din corpul de control comercial, în cadrul dispozițiilor legale și în limita competentelor stabilite prin prezenta hotărîre, au următoarele drepturi și obligații:
a) verifica dacă comercianții efectuează acte de comerț cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și dacă desfășoară activități comerciale în locurile și cu respectarea obiectului activității lor comerciale, înscrise în autorizația de funcționare sau actul de înființare, ori a condițiilor cuprinse în licențe și brevete;
b) urmăresc dezvoltarea ordonată a comerțului și desfășurarea activităților comerciale în locurile autorizate de primării;
c) verifica corelarea între prețurile practicate pe piața și cele ale comercianților cu amănuntul, pentru a putea constata dacă prețurile practicate nu sînt rezultatul unei înțelegeri între comercianți pentru impunerea unor prețuri superioare;
d) controlează proveniență produselor din rețeaua comercială în vederea evitării cumpărării de produse în scop de revinzare, de la restaurante, cofetarii, baruri, cantine, unități de turism sau alte unități similare, sau de revinzare de produse care fac obiectul unei sarcini de livrare stabilite prin balanța, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
e) controlează depozitarea de către agenții economici, pentru a se evita stocarea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piața și revinzarii lor ulterioare cu un preț mai mare;
f) verifica actele și documentele de proveniență a produselor, înregistrarea mărfurilor, precum și modul de conducere a evidentei contabile, pentru a stabili dacă nu se urmărește ținerea unei duble evidente contabile în scopul sustragerii de la plata unor impozite sau taxe.
Constatările privind dubla evidența contabilă se comunică de îndată în scris inspecției financiare teritoriale;
g) interzic livrarea, preluarea sau punerea în vînzare a mărfurilor depreciate calitativ.
Pentru produsele alimentare care prezintă pericol pentru sănătatea publică, controlorii comerciali pot ridica probe și dispune efectuarea de analize și determinări ale calității produselor. De asemenea, se pot ridica probe pentru analize și determinări și pentru alte produse puse în vînzare;
h) dau dispoziții obligatorii, în scris, agenților economici controlati, pentru înlăturarea deficiențelor constatate;
i) propun măsuri de stabilire a răspunderii materiale și de aplicare a sancțiunilor disciplinare, potrivit legislației muncii;
j) constata contravenții la dispozițiile legale și aplica sancțiunile contravenționale date în competența lor prin lege, pentru nerespectarea regulilor generale de comerț, vînzarea, circulația și transportul produselor alimentare, a oricăror bunuri și produse care, în condițiile legii, constituie activități de comerț;
k) propun organelor competente suspendarea, pe o perioadă de pînă la cel mult 15 zile, a autorizației de funcționare sau, după caz, retragerea acesteia dacă se constata încălcarea prevederilor din autorizație sau a dispozițiilor legale privind desfășurarea activității respective;
l) îndeplinesc orice alte atribuții privind controlul comercial stabilite prin decizii ale prefectului sau primarului, după caz.
Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazul unităților de prestări de servicii.
Articolul 6
Împotriva măsurilor luate de către controlorii comerciali, cu excepția constatării contravențiilor, cei în cauza pot să facă plîngere în termen de 15 zile. Rezolvarea plingerii se face de către șeful corpului de control comercial din care face parte controlorul care a dispus măsura, iar la orașe, de către primar, în termen de 10 zile.
În cazul în care măsura a fost luată de către șeful corpului de control comercial, plîngerea se rezolva, după caz, de prefectul, subprefectul, primarul sau viceprimarul care coordonează activitatea corpului de control comercial respectiv, în termen de 10 zile.
Împotriva soluției date în condițiile alin. 1 și 2, cei în cauza pot face plîngere la instanțele judecătorești competente, potrivit legii contenciosului administrativ.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 7
În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 5, controlorii comerciali au drept de acces la toate documentele și în toate spațiile în care își desfășoară activitatea agenții economici controlati.
Articolul 8
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, corpul de control comercial colaborează cu organele de stat din domeniul comerțului și al prestărilor de servicii, cu organele de poliție și cu alte organe de control specializate.
Articolul 9
Controlul efectuat de corpurile de control comercial nu exclude controlul care, potrivit legii, cade în sarcina altor organe de specialitate.
Articolul 10
Toți agenții economici care desfășoară activități comerciale și de prestări de servicii către populație sînt obligați sa posede registrul de control.
În registrul de control se înscriu constatările și propunerile de inlaturare a deficiențelor rezultate din acțiunile de control efectuate asupra activităților desfășurate de agenții economici, precum și măsurile de protejare a populației împotriva unor activități ilicite.
Constatările și propunerile se aduc la cunoștința conducerii agentului economic controlat, precum și primăriei sau prefecturii pe lîngă care este organizat corpul de control comercial.
Articolul 11
Controlorii comerciali răspund disciplinar, material sau penal, după caz, atunci cînd:
a) înscriu în actele de control, cu buna-știința, date și fapte inexacte;
b) dispun măsuri neconforme cu prevederile legale în vigoare și care sînt de natura a produce prejudicii agentului economic;
c) nu iau măsuri de sancționare a celor vinovați, potrivit legii, atunci cînd constata încălcări ale dispozițiilor legale.
Articolul 12
Corpul de control comercial este încadrat cu controlori comerciali, potrivit anexei nr. 1.
Controlorii comerciali au competența de a constata și sanctiona contravențiile date prin lege inspectorilor comerciali de stat.
Articolul 13
Salarizarea corpului de control comercial se face potrivit anexei nr. 2 la prezenta hotărîre.
Articolul 14
Posturile necesare pentru organizarea corpului de control comercial se asigura de prefecturi și primării prin redistribuirea de posturi.
Concomitent cu organizarea corpului de control comercial își încetează activitatea compartimentul "Controlul activității comerciale și prestărilor de servicii", prevăzut în organigrama aprobată prin Hotărîrea guvernului nr. 365/1990, precum și inspecția comercială de stat, posturile și personalul acestora fiind preluate la corpul de control comercial.
Articolul 15
Personalul care trece de la compartimentul "Controlul activității comerciale și prestărilor de servicii" la corpul de control comercial se considera transferat în interesul serviciului. Personalul trecut în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, precum și personalul devenit disponibil, ca urmare a aplicării dispozițiilor prezentei hotărîri, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 2 și 4 din Decretul-lege nr. 57/1990.
Articolul 16
Ministerul Finanțelor, prefecturile și primăriile vor lua măsuri de modificare a indicatorilor financiari prevăzuți pe anul 1990.
Articolul 17
Prefecturile și primăriile vor stabili, prin decizie, măsuri pentru aplicarea, de îndată, a dispozițiilor prezentei hotărîri.
Articolul 18
Îndrumarea tehnica și metodologică de specialitate a controlorilor comerciali se asigura de către Ministerul Comerțului și Turismului.
Articolul 19
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri se abroga orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Anexa 1 NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI
la corpul de control comercial
Nr. crt.
Funcția
Municipiul București
Județe
Municipii și sectoarele municipiului București
Orașe
1.
Șef corp control
1
1
1
-
2.
Controlor comercial
10-12
3-6
2-4
1-3
Anexa 2 SALARIZAREA
corpului de control comercial
Nr. crt.
Funcția
Nivelul studiilor
Număr gradații
Clasa de salarizare
Municipiul București
Județe
Municipii
Orașe
1.
Șef corp control
S
6
30
27
25
-
2.
Controlor comercial principal
S
6
28
25
23
21
3.
Controlor comercial
S
6
25
23
22
20
M
6
21
19
18
17
----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.