Decizia nr. 117/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 274 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Clara Ilinca Bica în Dosarul nr. 25.440/300/2017/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 București, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 46 D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât a fost invocată în procedura de cameră preliminară, în care nu au fost stabilite cheltuieli judiciare în sarcina părții, și, în subsidiar, ca neîntemeiată. În susținerea acestei din urmă soluții se arată că prevederile

art. 274 din Codul de procedură penală

trebuie coroborate cu cele ale

art. 272

și

273

din același cod, iar în privința acestora Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 , paragrafele 17-18.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 19 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 25.440/300/2017/a1, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 274 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Clara Ilinca Bica într-o cauză în care autoarea excepției de neconstituționalitate a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută la

art. 379 alin. (2) din Codul penal , fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate nu fac nicio referire la modalitățile prin care organele de urmărire penală stabilesc cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat, ce trebuie plătite de inculpat, respectiv la modalitățile și criteriile de stabilire a sumelor în cauză și la maniera lor de repartizare. Se arată că orice cheltuială reținută în seama unei părți dintr-un proces trebuie constatată ca fiind reală, necesară și rezonabilă, precum și faptul că aceasta trebuie să poată fi recalculată de către instanța de judecată. În acest context se susține că, spre deosebire de onorariile avocaților și de sumele plătite experților, care pot fi limitate de către instanțele de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat nu pot face obiectul unei astfel de cenzurări. Se mai arată că textul criticat nu prevede o cale de atac împotriva dispoziției referitoare la cuantumul acestor sume. Pentru aceste motive se susține că prevederile

art. 274 din Codul de procedură penală

sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și, totodată, că acestea încalcă principiul legalității. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 26 aprilie 1979 și

4 mai 2000

pronunțate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit și Rotaru împotriva României.

6.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 274 din Codul de procedură penală

este neîntemeiată. Se susține că instanța de judecată nu este ținută de valoarea cheltuielilor judiciare calculate de către organele de urmărire penală și că aceasta poate stabili, în mod suveran, cuantumul acestor cheltuieli și părțile obligate la plata lor, pe baza materialului probatoriu administrat pe parcursul urmăririi penale și a propriilor aprecieri cu privire la cheltuielile judiciare efectuate pe tot parcursul procesului penal. Se arată, de asemenea, că instanța se pronunță asupra cheltuielilor judiciare prin hotărârea prin care soluționează fondul cauzei, hotărâre care este supusă căilor legale de atac; se precizează faptul că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, împotriva hotărârii prin care s-a dispus asupra fondului cauzei și asupra cheltuielilor judiciare a existat calea de atac a apelului. Se susține, de asemenea, că lipsa unor criterii legale de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de stat, ce trebuie plătite de către inculpat, nu atrage neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 274 din Codul de procedură penală .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 274 din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Se arată că, indiferent de starea materială sau de solvabilitatea sa, inculpatul este obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat, în măsura în care a determinat respectivele cheltuieli, și că, printre acestea, nu sunt incluse onorariile avocaților din oficiu și ale interpreților, care sunt considerate cheltuieli generale de asigurare a funcționării justiției. Se susține că, întrucât cheltuielile judiciare avansate de stat trebuie recuperate în raport cu felul în care se rezolvă cauza, textul criticat nu încalcă dreptul la apărare al părților procesului penal, care beneficiază de toate garanțiile procesuale necesare apărării intereselor procesuale pe care le au.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(1)

În caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, suspectul sau, după caz, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

(2)

Când sunt mai mulți suspecți sau, după caz, inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se ține seama, pentru fiecare dintre suspecți sau, după caz, inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.

(3)

Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

12.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și

(5)

cu privire la statul de drept și la calitatea legii și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și dispozițiilor

art. 6

și

7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

cu privire la dreptul la un proces echitabil și la principiul legalității incriminării și a pedepsei.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14.

Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 15-19, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală

reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei. În toate situațiile anterior enumerate, prin finalizarea acțiunii penale se stabilește că fapta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, culpa sa infracțională fiind temeiul obligării la restituirea către stat a cheltuielilor judiciare efectuate de acesta. Conform

art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală , când sunt mai mulți suspecți sau, după caz, inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, iar, în situația în care partea responsabilă civilmente este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, potrivit

alin. (3)

al aceluiași

art. 274 , este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

15.

În acest context, Curtea a reținut că expresia „cheltuieli judiciare avansate de stat“ din cuprinsul textului criticat semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfășurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate în acest scop, conform

art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală , din bugetul Ministerului Justiției, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfășurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul

art. 272

și

273 din Codul de procedură penală . În acest sens,

art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor

art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală , sumele cuvenite martorului, expertului și interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor în fața organelor judiciare. Referitor la acestea din urmă,

art. 273 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală

reglementează modul de stabilire a respectivelor sume, martorul, expertul și interpretul care sunt salariați având dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanță. Pentru cazul în care persoanele anterior enumerate nu sunt salariate, aceleași dispoziții legale prevăd că martorul, care are venit din muncă, este îndreptățit să primească o compensare, iar expertul și interpretul au dreptul la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și în condițiile prevăzute prin dispoziții legale.

16.

Curtea a reținut că, în ipoteza juridică prevăzută prin textul criticat, din sumele mai sus arătate urmează a fi scăzute, conform

art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală , cheltuielile privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

17.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că dispozițiile procesual penale prevăzute la

art. 272-274 din Codul de procedură penală

stabilesc cu claritate care sunt părțile obligate la plata cheltuielilor judiciare, precum și un algoritm pentru determinarea cheltuielilor judiciare pe care acestea urmează să le suporte, în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei. Pentru aceste motive, Curtea a reținut că sintagma „cheltuieli judiciare avansate de stat“ din cuprinsul

art. 274 din Codul de procedură penală

este clară, precisă și previzibilă, nefiind de natură a contraveni prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

18.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispozițiilor constituționale ale

art. 21 , Curtea a reținut că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanții ce nu sunt vizate de dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală , întrucât acestea reglementează modalitatea de stabilire și de plată a cheltuielilor judiciare în situația renunțării la urmărirea penală, a condamnării, a amânării aplicării pedepsei sau în cea a renunțării la aplicarea pedepsei.

19.

Distinct de cele reținute prin decizia mai sus analizată, Curtea constată că stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de către stat ce urmează să fie suportate de către inculpat este de competența organului de urmărire penală sau a instanței de judecată care soluționează cauza în care au fost făcute respectivele cheltuieli. Organele judiciare au obligația să se pronunțe din oficiu asupra cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

20.

Astfel, potrivit

art. 315 alin. (2) lit. f) ,

art. 318 alin. (8)

și

art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală , atât prin ordonanța de clasare, cât și prin ordonanța de renunțare la urmărire penală și prin rechizitoriu, procurorul trebuie să se pronunțe cu privire la cheltuielile judiciare. De asemenea, conform

art. 398

și

422 din Codul de procedură penală , instanța de judecată, atât în primă instanță, cât și în apel, se pronunță prin hotărârea prin care soluționează latura penală a cauzei și asupra cheltuielilor judiciare. În acest din urmă caz, regulile aplicabile în vederea stabilirii cheltuielilor judiciare sunt cele prevăzute la

art. 272-276 din Codul de procedură penală , iar, conform

art. 404 alin. (4) lit. e)

din același cod, cheltuielile judiciare trebuie arătate în dispozitivul hotărârii.

21.

Așa fiind, instanța de judecată nu este ținută de cuantumul cheltuielilor judiciare și de modalitatea repartizării acestora dispuse prin rechizitoriu. Dimpotrivă, aceasta are libertatea ca, în aplicarea dispozițiilor

art. 272-276 din Codul de procedură penală

și, desigur, pe baza documentelor care atestă efectuarea respectivelor cheltuieli, să aprecieze cu privire la întinderea lor și la modul în care ele se impun a fi suportate de către părțile procesului penal. De altfel, spre deosebire de procuror, care, cu ocazia emiterii rechizitoriului se pronunță doar cu privire la cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul întregului proces penal, până la momentul pronunțării soluției.

22.

Mai mult, împotriva hotărârii pronunțate potrivit

art. 396 din Codul de procedură penală , oricare dintre persoanele prevăzute la

art. 409 din Codul de procedură penală , inclusiv inculpatul nemulțumit de cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat stabilite în sarcina sa, poate formula apel cu privire la aspectul analizat, astfel, cheltuielile judiciare dispuse conform

art. 398 din Codul de procedură penală

putând fi recalculate de către instanța de control judiciar.

23.

Având în vedere aceste considerente, nu poate fi reținută critica formulată de autoarea excepției, potrivit căreia prevederile

art. 274 din Codul de procedură penală , prin neprevederea unor criterii obiective de calculare a cuantumului cheltuielilor judiciare, obligă instanța de fond să mențină aceste cheltuieli astfel cum ele au fost stabilite prin rechizitoriu.

24.

De asemenea, prin felul în care sunt reglementate, dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală , interpretate sistematic în contextul prevederilor

art. 272-276 din Codul de procedură penală

referitoare la cheltuielile judiciare, asigură toate garanțiile specifice statului de drept și îndeplinesc cerințele de calitate a legii, fiind în acord cu prevederile

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție .

25.

Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dispozițiilor

art. 7 din Convenție , Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât sunt norme procesual penale, iar garanțiile principiului legalității incriminării și a pedepsei sunt asigurate prin norme de drept penal substanțial.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Clara Ilinca Bica în Dosarul nr. 25.440/300/2017/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 București și constată că dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2020.