Decret · Președintele României

Decretul nr. 429/2020

privind conferirea Ordinului Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler

prezumat în vigoare

Data actului
30 iulie 2020
Emitent
Președintele României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 680 din 30 iulie 2020
Citează
4 acte
Structură
1 articol · 1.580 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 94 lit. a)

și ale

art. 100 din Constituția României, republicată , ale

art. 4 alin. (1)

și

alin. (2) lit. c),

ale

art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000

privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2000

privind reinstituirea Ordinului, Crucii și Medaliei naționale Serviciul Credincios, aprobată prin

Legea nr. 543/2001 , cu modificările ulterioare,

în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuția deosebită de care a dat dovadă în vederea aducerii la bun sfârșit a unor proiecte de durată dedicate susținerii și integrării sociale, familiale, școlare și profesionale a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate de pe teritoriul țării noastre,

Președintele

României d e c r e t e a z ă:

Articol unic

Se conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler doamnei Konrad Ulla, psiholog, președintele Consiliului de Administrație al Fundației Concordia, Viena (Republica Austria).

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul
art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată,
contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
București, 30 iulie 2020.
Nr. 429.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.