HG nr. 594/2020
pentru aprobarea Acordului de garanție voluntară în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului - SURE - Instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a epidemiei de COVID-19, între Comisia Europeană și România, semnat la București la 22 iunie 2020 și la Bruxelles la 15 iulie 2020
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 4 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007
privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, și al art. 11 din Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului din 19 mai 2020 privind instituirea unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) ca urmare a epidemiei de COVID-19,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă
Acordul de garanție voluntară
în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului - SURE - Instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a epidemiei de COVID-19, între Comisia Europeană și România, semnat la București la 22 iunie 2020 și la Bruxelles la 15 iulie 2020, în valoare de 393.384.250 euro, denumit în continuare acord de garanție.
Articolul 2
Plata obligațiilor care revin României în calitate de garant, în cadrul acordului de garanție prevăzut la
art. 1 , se asigură conform
art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007
privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale.
Articolul 3
Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, să convină de comun acord cu Comisia Europeană amendamente la conținutul
acordului de garanție
prevăzut la
art. 1 , în funcție de condițiile de derulare a acestuia.
Amendamentele la acordul de garanție convenite cu Comisia Europeană conform
alin. (1)
se vor aproba prin hotărâre
a Guvernului.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 31 iulie 2020. Nr. 594. ACORD DE GARANȚIE VOLUNTARĂ din 22 iunie 2020 în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului - SURE - Instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a epidemiei de COVID-19
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.