Decizie · Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații

Decizia nr. 88/2004

privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
8 aprilie 2004
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 355 din 22 aprilie 2004
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 15 iunie 2004, ultima la 18 decembrie 2008
Citat de
4 acte
Citează
7 acte
Structură
27 de articole · 28.370 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • Decizia nr. 153/2004 15 iunie 2004 pentru modificarea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunic…
  • Decizia nr. 1228/2008 18 decembrie 2008 pentru modificarea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunic…

Ce face acest act

abroga-mentiune 1

  • Decizia nr. 118/2003 19 martie 2003 (prevederi anume) privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii poștale

Modifică 1

  • Decizia nr. 1351/2003 27 noiembrie 2003 (prevederi anume) privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domen…

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 1351/2003 27 noiembrie 2003 (prevederi anume) privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domen…

În temeiul prevederilor

art. 38 alin. (1), (3) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002

privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 591/2002 , ale art. 6 alin. (2), art. 7, art. 9 alin. (2), art. 12 alin. (1), art. 15 alin. (4), art. 22 alin. (2), (5) și (6), art. 24 alin. (4)-(6), art. 27 alin. (2) și (3), art. 30 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (2) și ale

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002

privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 642/2002 , precum și ale art. 9 alin. (2) din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 1.351/EN/2003 privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale,

având în vedere prevederile

Ordinului ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 225/2003

pentru aprobarea Documentului de politică și strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul serviciilor poștale,

având în vedere propunerile comisiei de evaluare a cererilor de desemnare ca furnizor de serviciu universal, stabilită prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 1.405/2003,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații emite prezenta decizie.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prin prezenta decizie Compania Națională "Poșta Română" - S.A., cu sediul în municipiul București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sectorul 4, înregistrată în Registrul comerțului al municipiului București cu codul unic de înregistrare 427410, denumită în continuare CNPR, este desemnată, pentru o perioadă de 5 ani, ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, astfel cum acesta este definit la

art. 2 lit. q) din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002

privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 642/2002 , denumită în continuare Ordonanța privind serviciile poștale.

(2)

CNPR are obligația să furnizeze, în condițiile stabilite de legislația din domeniul serviciilor poștale și de prezenta decizie, următoarele servicii poștale:

a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor de corespondență și a imprimatelor, interne și internaționale, în greutate de până la 2 kg;

b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale în greutate de până la 10 kg;

c) distribuirea coletelor poștale în greutate de până la 20 kg, expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;

d) serviciul de trimitere recomandată, indiferent dacă trimiterea este internă sau internațională;

e) serviciul de trimitere cu valoare declarată, indiferent dacă trimiterea este internă sau internațională.

Articolul 2

În cuprinsul prezentei decizii sunt aplicabile definițiile prevăzute la art. 2 din Ordonanța privind serviciile poștale, precum și la art. 2.2 din Licența individuală privind furnizarea de servicii poștale incluse în sfera serviciului universal, acordată CNPR, înregistrată la Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANRC, cu nr. 1.396 din 8 iulie 2003.

Articolul 3

În vederea furnizării serviciului universal pe teritoriul României, CNPR beneficiază de drepturile și are obligațiile specifice prevăzute de prezenta decizie, suplimentare față de cele stabilite prin regimul de autorizare generală și prin licența individuală.

Capitolul II Drepturile CNPR

Articolul 4

(1)

În vederea asigurării dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal, CNPR beneficiază de următoarele drepturi:

a) dreptul de prioritate la închirierea spațiilor necesare în vederea desfășurării activității de transport al trimiterilor poștale și mandatelor poștale, aflate în proprietatea societăților comerciale, societăților naționale, companiilor naționale și regiilor autonome cu obiect de activitate în domeniul transporturilor publice rutiere, feroviare, maritime, fluviale și aeriene;

b) dreptul de efectuare cu prioritate a transportului trimiterilor poștale și mandatelor poștale de către societățile comerciale, societățile naționale, companiile naționale și regiile autonome cu obiect de activitate în domeniul transporturilor publice rutiere, feroviare, maritime, fluviale și aeriene, precum și dreptul de acces cu prioritate în mijloacele de transport aflate în proprietatea sau în administrarea acestora;

c) dreptul de acces cu prioritate la punctele de frontieră și la organele vamale;

d) dreptul de a instala, întreține, înlocui și muta, cu titlu gratuit, cutii poștale pe imobilele, inclusiv căile de comunicație, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;

e) dreptul de a acționa în relațiile internaționale în calitate de furnizor de serviciu universal și de a încheia acorduri operaționale în această calitate;

f) dreptul de a utiliza formularele internaționale specifice, prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte;

g) dreptul de a beneficia de sumele sau de avantajele de orice altă natură care i se cuvin în temeiul unui mecanism de compensare a costurilor implicate de prestarea serviciilor poștale din sfera serviciului universal, în condițiile stabilite de lege și de ANRC, în situația în care ANRC consideră necesară instituirea unui asemenea mecanism;

h) dreptul exclusiv de a presta serviciile rezervate stabilite de ANRC;

i) dreptul exclusiv de a distribui și a comercializa timbre și efecte poștale, utilizate în scopul atestării plății contravalorii serviciilor poștale.

(2)

Drepturile prevăzute la alin. (1) se exercită în condițiile prevăzute de Ordonanța privind serviciile poștale și de legislația specială din domeniul serviciilor poștale sau din alte domenii.

(3)

ANRC va lua toate măsurile ce intră în competența sa pentru exercitarea efectivă a drepturilor prevăzute la alin. (1).

Articolul 5

(1)

CNPR beneficiază de dreptul exclusiv de a presta servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, a căror greutate este mai mică de 100 g și al căror tarif este mai mic de 12.000 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, constând în:

a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor de corespondență interne;

b) distribuirea trimiterilor de corespondență expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.

(2)

CNPR beneficiază de dreptul exclusiv de a presta serviciul de trimitere recomandată și serviciul de trimitere cu valoare declarată, în condițiile prevăzute la alin. (1).

(3)

Furnizorii de servicii poștale pot presta serviciile prevăzute la alin. (1) și (2), cu sau fără valoare adăugată, cu condiția stabilirii unui tarif cel puțin egal cu 12.000 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Capitolul III Obligațiile CNPR

Articolul 6

(1)

CNPR are obligația de a asigura, în fiecare localitate de pe teritoriul României, cel puțin o colectare de la fiecare punct de acces și cel puțin o livrare la locuința fiecărei persoane fizice și la sediul fiecărei persoane juridice, în fiecare zi lucrătoare, dar nu mai puțin de 5 zile pe săptămână.

(2)

Prin derogare de la prevederile alin. (1), CNPR are obligația de a asigura cel puțin două colectări de la fiecare punct de acces și cel puțin două livrări la locuința fiecărei persoane fizice și la sediul fiecărei persoane juridice, în fiecare săptămână, în cazul localităților situate în condiții geografice excepționale.

(3)

În cazul locuințelor sau al sediilor situate în extravilanul localităților, CNPR poate face livrarea, în condițiile alin. (1) sau (2), după caz, la punctele sale de contact situate în localitățile respective.

(4)

CNPR va prezenta ANRC, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, o propunere care va conține toate localitățile considerate de aceasta ca fiind situate în condiții geografice excepționale și numărul de colectări, respectiv livrări, pe care se obligă să îl asigure în fiecare dintre aceste localități.

(5)

În termen de 45 de zile de la prezentarea propunerii prevăzute la alin. (4), ANRC va elabora o listă care va cuprinde localitățile situate în condiții geografice excepționale și numărul de colectări, respectiv livrări, pe care CNPR are obligația să îl asigure în fiecare dintre aceste localități.

(6)

Lista prevăzută la alin. (5) poate fi revizuită de către ANRC la propunerea CNPR sau din oficiu.

Articolul 7

(1)

CNPR are obligația de a respecta în mod cumulativ următoarele condiții generale în îndeplinirea obligațiilor de furnizare a serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2):

a) să garanteze respectarea cerințelor esențiale, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. v) din Ordonanța privind serviciile poștale;

b) să ofere serviciile în condiții identice utilizatorilor care se află în condiții comparabile;

c) serviciile să fie disponibile în mod nediscriminatoriu;

d) să ofere serviciile în mod neîntrerupt, cu excepția cazurilor de forță majoră;

e) să asigure evoluția continuă a serviciilor, în funcție de cerințele tehnice, economice și sociale, precum și adaptarea acestora la cerințele utilizatorilor.

(2)

CNPR are obligația de a lua toate măsurile pentru asigurarea securității poștale, în special în ceea ce privește:

a) securitatea rețelei poștale;

b) securitatea instalațiilor poștale;

c) securitatea personalului;

d) securitatea și integritatea trimiterilor poștale.

Articolul 8

CNPR are obligația de a accepta și de a livra la destinatari trimiterile poștale generate de către expeditori cu respectarea prevederilor legale, chiar dacă acestea nu poartă inscripționat codul poștal.

Articolul 9

(1)

CNPR are obligația de a livra la locuința sau la sediul destinatarului ori la punctele de contact, în condițiile art. 6 alin. (3), toate trimiterile poștale care au o greutate cel mult egală cu 500 g.

(2)

Livrarea trimiterii poștale la destinatar se efectuează în unul dintre următoarele moduri:

a) la orice recipient în care destinatarul este de acord să îi fie depuse trimiterile poștale care îi sunt adresate;

b) către persoana considerată autorizată să primească trimiterea poștală;

c) la oficiul poștal, după transmiterea prealabilă a unui aviz destinatarului, care să anunțe sosirea trimiterii poștale cu o greutate mai mare de 500 g sau a trimiterilor poștale înregistrate.

Articolul 10

CNPR are obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura confidențialitatea operațiunilor desfășurate la punctele de acces deservite de personal.

Articolul 11

(1)

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, CNPR stabilește și supune spre aprobare ANRC regulile aplicabile serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2), cu respectarea regulilor minime obligatorii prevăzute la art. 8-10, precum și contractul-cadru de furnizare a acestor servicii.

(2)

În cazul în care apreciază că regulile propuse sau contractul-cadru sunt nesatisfăcătoare din punct de vedere tehnic ori al protecției utilizatorilor sau contravin prevederilor legale, acordurilor internaționale la care România este parte ori regulilor minime obligatorii prevăzute la art. 8-10, ANRC poate solicita modificarea corespunzătoare a acestor reguli sau a contractului-cadru, CNPR fiind obligată să opereze modificările cerute.

(3)

Orice modificare a regulilor aplicabile serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a clauzelor contractului-cadru de furnizare a acestor servicii se supune spre aprobare ANRC, dispozițiile alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Articolul 12

(1)

CNPR are obligația de a asigura următoarele norme de distribuire a trimiterilor interne de corespondență din cea mai rapidă categorie standard, ce fac obiectul serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a):

a) până la sfârșitul anului 2004: Z+1 pentru 70% din totalul trimiterilor poștale și Z+2 pentru 80% din totalul trimiterilor poștale;

b) până la sfârșitul anului 2005: Z+1 pentru 77% din totalul trimiterilor poștale și Z+2 pentru 90% din totalul trimiterilor poștale;

c) până la sfârșitul anului 2006: Z+1 pentru 85% din totalul trimiterilor poștale și Z+2 pentru 97% din totalul trimiterilor poștale.

(2)

CNPR are obligația de a asigura următoarele norme de distribuire a trimiterilor intraeuropene de corespondență din cea mai rapidă categorie standard ce fac obiectul serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a):

a) până la sfârșitul anului 2004: Z+3 pentru 75% din totalul trimiterilor poștale și Z+5 pentru 85% din totalul trimiterilor poștale;

b) până la sfârșitul anului 2005: Z+3 pentru 80% din totalul trimiterilor poștale și Z+5 pentru 90% din totalul trimiterilor poștale;

c) până la sfârșitul anului 2006: Z+3 pentru 85% din totalul trimiterilor poștale și Z+5 pentru 97% din totalul trimiterilor poștale.

(3)

Norma de distribuire prevăzută la alin. (2) va fi asigurată pentru traficul poștal cu fiecare stat.

(4)

În vederea asigurării îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), până la data de 1 septembrie 2004 CNPR este obligată să indice pe fiecare cutie poștală și la fiecare alt punct de acces zilele și orele la care se realizează colectarea.

Articolul 13

(1)

Respectarea de către CNPR a standardelor de calitate impuse va face anual obiectul unei evaluări de către un organism independent, în condițiile și conform procedurii stabilite prin decizie a președintelui ANRC.

(2)

Raportul rezultat în urma evaluării prevăzute la alin. (1) se publică anual pe cheltuiala CNPR pe pagina de Internet a acesteia, precum și, integral sau în extras, în două cotidiane naționale de mare tiraj, în termen de 10 zile de la aprobarea sa.

(3)

O dată cu publicarea raportului prevăzut la alin. (2), CNPR va publică pe pagina sa de Internet informații privind statistica reclamațiilor primite, detaliate în funcție de serviciul poștal la care se referă, de obiectul reclamațiilor, precum și de modul în care acestea au fost soluționate.

Articolul 14

(1)

CNPR are obligația de a asigura un program cu publicul de 8 ore zilnic la fiecare punct de acces deservit de personal.

(2)

CNPR va prezenta ANRC spre aprobare, o dată cu propunerea prevăzută la art. 6 alin. (4), lista punctelor de acces deservite de personal pentru care consideră că traficul poștal nu justifică un program cu publicul de 8 ore zilnic.

(3)

ANRC va stabili lista punctelor de acces deservite de personal și programul redus, dar nu mai puțin de 2 ore zilnic, pe care CNPR este obligat să îl asigure la acestea.

(4)

CNPR va lua toate măsurile în vederea eliminării complete, la data de 31 decembrie 2006, a programelor reduse. CNPR va raporta ANRC anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor, măsurile luate în acest sens.

Articolul 15

(1)

CNPR are obligația de a lua toate măsurile în vederea amplasării treptate, până la data de 31 decembrie 2005, a cel puțin unei cutii poștale sau a unui alt punct de acces permanent, precum și a cel puțin unui punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.

(2)

CNPR are obligația de a mări treptat numărul de cutii poștale amplasate, astfel încât la data de 31 decembrie 2006 să existe:

a) minimum o cutie poștală la 3.000 de locuitori în mediul rural;

b) minimum o cutie poștală la 5.000 de locuitori în mediul urban; și

c) minimum o cutie poștală la 10.000 de locuitori în municipiul București.

(3)

CNPR are obligația de a asigura gradual o densitate optimă a punctelor de acces în care se pot prezenta trimiteri de corespondență neînregistrată, astfel încât la data de 31 decembrie 2006 aceasta să permită ca:

a) în mediul urban, 95% dintre potențialii utilizatori ai serviciilor poștale să se afle la o distanță de cel mult 2 km de punctul de acces; și

b) în mediul rural, 95% dintre potențialii utilizatori ai serviciilor poștale să se afle la o distanță de cel mult 5 km de punctul de acces.

(4)

CNPR are obligația de a asigura gradual o densitate optimă a punctelor de acces deservite de personal în care se pot prezenta colete poștale și trimiteri poștale înregistrate, astfel încât la data de 31 decembrie 2006 aceasta să permită ca:

a) în mediul urban, 95% dintre potențialii utilizatori ai serviciilor poștale să se afle la o distanță de cel mult 5 km de punctul de acces; și

b) în mediul rural, 95% dintre potențialii utilizatori ai serviciilor poștale să se afle la o distanță de cel mult 20 km de punctul de acces.

Articolul 16

(1)

CNPR are obligația de a asigura accesul utilizatorilor la rețeaua poștală publică pe care o operează, în condiții de transparență, obiectivitate și nediscriminare.

(2)

CNPR are obligația să ia toate măsurile de amenajare a clădirilor în care desfășoară activități care au program cu publicul, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

Articolul 17

(1)

Tarifele practicate de CNPR pentru prestarea serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2) trebuie să fie accesibile, transparente, nediscriminatorii și fundamentate pe costuri.

(2)

Tarifele practicate de CNPR pentru prestarea fiecăruia dintre serviciile poștale prevăzute la art. 1 alin. (2) vor fi uniforme pe întreg teritoriul României.

(3)

Modificarea tarifelor prevăzute la alin. (1) poate fi realizată la propunerea CNPR, cu aprobarea ANRC.

(4)

Tarifele stabilite conform prevederilor alin. (3) vor fi aduse la cunoștință publicului prin afișare la toate punctele de acces deservite de personal ale CNPR, prin publicarea pe pagina de Internet a CNPR, precum și în două cotidiane naționale de mare tiraj.

(5)

Tarifele stabilite conform prevederilor alin. (3) pot fi percepute de CNPR numai după 30 de zile de la aducerea acestora la cunoștință publicului în condițiile alin. (4).

Articolul 18

(1)

CNPR poate acorda facilități tarifare fundamentate pe costuri în cazul unui volum mare de trimiteri de la același expeditor, care fac obiectul serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2), numai pe baza unui contract scris încheiat cu expeditorul.

(2)

CNPR va publică pe pagina sa de Internet și va afișa la punctele de acces deservite de personal informații referitoare la facilitățile tarifare, în ceea ce privește serviciul poștal pentru care se acordă, tariful preferențial, numărul și tipul trimiterilor poștale pentru care se acordă, modul de prezentare a trimiterilor și aria în care urmează să fie efectuată livrarea la destinatari, precum și orice alte aspecte relevante pentru acordarea facilităților.

(3)

CNPR are obligația de a aplica principiile transparenței și nediscriminării atât cu privire la tarife, cât și cu privire la condițiile asociate acestora.

Articolul 19

(1)

CNPR are obligația de a respecta la încheierea acordurilor privind cheltuielile terminale corespunzătoare trimiterilor poștale internaționale care fac obiectul serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (2), expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia, următoarele principii:

a) cheltuielile terminale să fie fixate în funcție de costurile prelucrării și livrării trimiterilor poștale internaționale;

b) nivelul tarifelor să fie corespunzător calității prestării serviciilor în cauză;

c) cheltuielile terminale să fie stabilite cu respectarea principiilor transparenței și nediscriminării.

(2)

În cazul în care nu are încheiate asemenea acorduri, CNPR are obligația de a aplica prevederile acordurilor internaționale în domeniu, la care România este parte.

Articolul 20

(1)

CNPR are obligația să implementeze și să dezvolte un sistem de evidență internă a costurilor suficient de detaliat, astfel încât să fie capabil să identifice costul furnizării individuale a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal.

(2)

Pe baza sistemului prevăzut la alin. (1), CNPR are obligația de a realiza, în cadrul contabilității interne de gestiune, separarea activităților din afara sferei serviciului universal de cele aflate în sfera serviciului universal, precum și separarea serviciilor rezervate de cele nerezervate.

(3)

La implementarea sistemului de evidență contabilă separată și la elaborarea evidențelor contabile pe baza acestui sistem vor fi respectate următoarele principii:

a) principiul cauzalității, conform căruia veniturile și costurile, activele și datoriile vor fi alocate pe componente de cost, servicii și segmente de afaceri (categorii de servicii), în funcție de activitățile sau serviciile care generează respectivele venituri ori costuri, achiziția activelor sau apariția datoriilor;

b) principiul obiectivității, conform căruia alocarea costurilor pe servicii și segmente de afaceri (categorii de servicii) va fi obiectivă și nu va urmări obținerea de beneficii pentru CNPR sau pentru un terț, pentru un produs ori serviciu sau pentru o categorie de produse ori servicii;

c) principiul consistenței tratamentului contabil, conform căruia, în măsura în care apar modificări ale principiilor contabile, ale metodologiei de alocare a costurilor sau ale politicilor contabile, de natură să genereze un efect semnificativ asupra informațiilor raportate în evidențele contabile curente elaborate pe baza sistemului de evidență contabilă separată, evidențele contabile ale anului precedent vor fi retratate în conformitate cu modificările respective. Efectul modificărilor menționate asupra informațiilor raportate în evidențele contabile este considerat a fi semnificativ dacă omisiunea prezentării sau prezentarea eronată a acestor modificări ar putea să influențeze deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza evidențelor contabile elaborate pe baza sistemului de evidență contabilă separată;

d) principiul transparenței, conform căruia principiile, politicile contabile și metodologia de alocare a costurilor vor permite o înțelegere clară a acestora și a efectelor acestor principii, politici și metodologii asupra evidențelor contabile separate.

Articolul 21

(1)

În scopul implementării sistemului de evidență contabilă separată prevăzut la art. 20 alin. (1), CNPR are obligația de a prezenta ANRC, până la data de 31 octombrie 2004, o metodologie care să descrie în detaliu principiile, ipotezele și metodele folosite în dezvoltarea sistemului de evidență contabilă separată și elaborarea evidențelor contabile pe baza acestui sistem, metodologie ce va respecta principiile mai sus menționate.

(2)

În cazul în care constată că metodologia prevăzută la alin. (1) încalcă prevederile legale sau principiile enunțate la art. 20 alin. (3), ANRC poate impune modificarea acesteia.

(3)

CNPR are obligația de a furniza evidențele contabile pe baza sistemului de evidență contabilă separată prevăzut la art. 20 alin. (1) până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul anterior. Primele evidențe contabile vor fi realizate până la data de 30 noiembrie 2005 pentru anul 2004.

(4)

Întocmirea evidențelor contabile separate de către CNPR, în conformitate cu prevederile legale și cu metodologia prevăzută la alin. (1), va face anual obiectul evaluării de către un organism independent, în condițiile și conform procedurii stabilite prin decizie a președintelui ANRC.

Articolul 22

(1)

CNPR are obligația să pună la dispoziție utilizatorilor, în mod regulat, informații precise, detaliate și actualizate cu privire la caracteristicile serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2), în special informații referitoare la condițiile generale de acces la aceste servicii, precum și la tarifele și nivelul standardelor de calitate ale acestor servicii.

(2)

CNPR are obligația de a aduce la cunoștință publicului numărul de colectări, respectiv de livrări, determinat în condițiile art. 6, pe care are obligația să îl efectueze de la fiecare punct de acces, respectiv la fiecare punct de contact.

(3)

CNPR va publică informațiile prevăzute la alin. (1) și (2), precum și clauzele contractului-cadru prevăzut la art. 11 alin. (1) pe pagina sa de Internet și le va pune la dispoziție publicului la toate punctele de acces deservite de personal, prin afișare sau prin alte mijloace.

(4)

Orice modificare a informațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) ori a clauzelor contractului-cadru va fi adusă la cunoștință publicului, în modalitățile prevăzute la alin. (3) anterior aplicării acesteia.

Capitolul IV Dispoziții finale

Articolul 23

(1)

Condițiile de asigurare a serviciului universal stabilite prin prezenta decizie pot fi modificate din inițiativa CNPR, în condițiile prevăzute la art. 11 din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 1.351/EN/2003 privind condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale.

(2)

ANRC va putea modifica prevederile prezentei decizii în cazul în care s-au schimbat în mod substanțial circumstanțele care au stat la baza emiterii acesteia.

Articolul 25

Pe lângă drepturile și obligațiile prevăzute de prezenta decizie, CNPR are drepturile și obligațiile rezultate din calitatea sa de furnizor de serviciu universal, prevăzute de Convenția Uniunii Poștale Universale, de regulamentele sale de aplicare, precum și de alte acorduri internaționale la care România este parte.

Articolul 27

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, cu excepția prevederilor art. 5 și 26, care intră în vigoare la 30 de zile de la această dată.

Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Comunicații,
Ion Smeeianu
București, 8 aprilie 2004.
Nr. 88/EN.
_____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.