Decizia nr. 357/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 191 alin. (1)
și
(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 15.604/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 13D/2018.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate și solicită menținerea jurisprudenței în materie, nefiind temeiuri pentru care instanța constituțională să-și modifice practica.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 23 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 15.604/3/2016, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 191 alin. (1)
și
(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ioana Sfârâială într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare aplicate pentru formularea cu rea-credință a unei cereri de recuzare.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este neconstituțională, deoarece singura cale de contestare a unei amenzi judiciare aplicate de instanță este introducerea unei cereri de reexaminare, iar încheierea de soluționare a reexaminării amenzii judiciare este definitivă, deși amenda contravențională are două căi de atac, fond și recurs.
6.
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție,
precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 191 alin. (1)
și
(4) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:
(1)
Împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.
[…]
(4)
Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă.
11.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 1
privind statul român, ale
art. 16
privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție astfel cum acesta se interpretează, potrivit
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se invocă
art. 13
privind dreptul la un recurs efectiv și
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată prevede doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale, iar faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei norme constituționale sau convenționale invocate, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Prin această măsură, legiuitorul nu a înțeles să limiteze accesul la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiții egale a acestor drepturi constituționale. De altfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 374 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 1 august 2017, sau
Decizia nr. 631 din 27 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 17 ianuarie 2017).
13.
Amenda judiciară nu reprezintă o sancțiune contravențională, ci o sancțiune de drept procesual civil care se aplică în cursul judecării unui proces, iar aplicarea acesteia reprezintă un incident procedural prin care se sancționează conduita abuzivă a părților din proces.
14.
Dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor
art. 2 din Protocolul nr. 7
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai mult, chiar și în materie penală pot fi instituite anumite excepții de la această regulă (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 549 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008).
15.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 15.604/3/2016 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile
art. 191 alin. (1)
și
(4) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.