Decizia nr. 347/2020
privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Elena Mihăilă a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
prezumat în vigoare
Având în vedere Adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 94.169 din 16 octombrie 2020, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/22.937/A.T. din 16 octombrie 2020, precum și Adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 34.695/2020,
în temeiul
art. 29 ,
art. 394 alin. (2) lit. d) ,
art. 397 lit. b) ,
art. 502 alin. (1) lit. f) ,
art. 509 alin. (3)
și
art. 530 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Elena Mihăilă, consilier superior în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru o perioadă de 6 luni.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase București, 20 octombrie 2020. Nr. 347.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.