Decizia nr. 574/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă și Florin Burducea în Dosarul nr. 20.231/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.341D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 2.697 din 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 20.231/3/2016, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost invocată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă și Florin Burducea într-o cauză având ca obiect anularea unor decizii ce privea transferul într-o funcție publică, la cererea funcționarilor publici.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile legale criticate restricționează în mod nejustificat și inechitabil mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici, în cazul transferului la cererea funcționarului public. Astfel, se susține că, în acest din urmă caz, în care transferul este solicitat pentru dezvoltarea carierei acestuia în funcția publică, dreptul la mobilitate, prin modificarea raportului de serviciu, este limitat la autorități sau instituții publice de același nivel cu cea din care provine, deși îndeplinește aceleași condiții generale și specifice pentru realizarea mobilității în cadrul corpului funcționarilor publici, ca și în cazul transferului în interes de serviciu. În acest din urmă caz, funcționarul public poate fi transferat, pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, la o altă autoritate sau instituție publică, indiferent de nivelul acesteia în cadrul administrației publice. În acest mod este încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi, fiind creată o discriminare între cele două categorii de funcționari publici, în ceea ce privește mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici, în funcție de modalitatea de transfer.

6.

Se mai susține că prevederea legală criticată îngrădește dreptul la muncă al funcționarului public, prin restrângerea libertății de alegere a locului de muncă, în cazul modificării raporturilor de serviciu prin transferul la cerere. Atâta vreme cât corpul funcționarilor publici este constituit din totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația centrală și locală, este firesc și constituțional ca funcționarul public care îndeplinește condițiile generale și specifice pentru modificarea raporturilor de muncă prin transfer să aibă libertatea de a-și alege locul de muncă în oricare dintre autoritățile și instituțiile publice care alcătuiesc totalitatea corpului funcționarilor publici. Mai mult, se precizează că, în cazul transferului în interesul serviciului, funcționarul public are posibilitatea să-și manifeste acordul sau dezacordul cu privire la locul de muncă în care urmează să fie transferat. De asemenea, se susține că în cazul detașării funcționarului public, reglementată de

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 , legiuitorul nu a instituit condiția ca autoritatea sau instituția publică la care operează detașarea să fie de același nivel cu cea din care a fost detașat funcționarul public. Totodată, se susține că această restrângere a dreptului funcționarului public la mobilitate, în cadrul corpului funcționarilor publici, prin modalitatea modificării raporturilor de serviciu prin transferul la cerere, nu îndeplinește condițiile limitative instituite prin

art. 53

din Constituție, în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

7.

Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens apreciază că, chiar dacă transferul în interesul serviciului se dispune pentru eficientizarea activității autorității/instituției publice, la inițiativa acesteia, iar transferul la cerere se dispune în interesul funcționarului public, la inițiativa acestuia din urmă, trebuie să se aibă în vedere că în ambele situații interesul autorității/instituției publice și interesul funcționarului public trebuie să conveargă pentru realizarea transferului. În acest sens se apreciază că exprimarea acordului conducătorului autorității/instituției publice la care se solicită transferul presupune faptul că există și un interes al autorității/instituției publice pentru efectuarea transferului la cerere, că transferul răspunde și unei nevoi a acesteia, nu doar interesului funcționarului public. Pe de altă parte, instituția din care este transferat funcționarul public este afectată în același mod, funcția ocupată anterior de acesta devenind vacantă, indiferent dacă transferul se realizează în interesul funcționarului public sau al autorității/instituției publice în care acesta se transferă și indiferent de categoria autorității/instituției publice în care se transferă funcționarul public. Din acest punct de vedere, instanța de judecată apreciază că diferența de reglementare între transferul la cerere și transferul în interesul serviciului cu privire la categoria autorităților/instituțiilor publice între care se poate realiza transferul nu se justifică în mod obiectiv, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Constituție .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, potrivit cărora: „(5) Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică locală.“

12.

Curtea reține că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici a fost abrogată prin

art. 597 alin. (2) lit. b), partea IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, însă, având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că aceste dispoziții de lege constituie temeiul acțiunii în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999

pot constitui obiect al excepției de constituționalitate.

13.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (1)

referitoare la egalitatea în drepturi,

art. 41 alin. (1)

privind dreptul la muncă și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia critică modalitatea de realizare a transferului la cererea funcționarului public, arătând că acesta este discriminatoriu față de transferul în interesul serviciului, din perspectiva condiției suplimentare reglementate în ceea ce privește transferul la cerere, și anume ca acesta să se realizeze pe același palier al administrației publice, respectiv între autorități publice centrale, între autorități publice locale sau între autorități administrative autonome.

15.

Curtea reține că prevederile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate și cu o motivare similară cu cea formulată și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 117 din 14 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 31 mai 2018, paragrafele 17 și 18, Curtea a statuat, în esență, faptul că, sub aspectul tipului de transfer aplicabil raporturilor de serviciu, funcționarii publici transferați în interesul serviciului nu sunt în aceeași situație juridică cu cei care au inițiativa transferului, în cazul transferului la cerere. În legătură cu această ultimă ipoteză, Curtea a reținut că tratamentul juridic aplicabil celor două tipuri de transfer poate fi diferit, în funcție de opțiunea legiuitorului. Astfel, în această situație, legiuitorul a dat prevalență interesului public generat de exigențele de competență profesională, necesară în cadrul diverselor paliere ale autorităților sau instituțiilor publice, reprezentat de nevoia imediată și stringentă de a răspunde unei situații excepționale, apărută în realizarea unui serviciu public, pe de o parte, față de interesul personal al funcționarului public, referitor la dezvoltarea carierei profesionale, pe de altă parte. Așadar, Curtea a reținut că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate privind încălcarea principiului egalității în fața legii, invocând jurisprudența sa constantă în această materie, potrivit căreia situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional.

16.

Pentru aceleași considerente, prin decizia amintită, Curtea nu a reținut nici încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la muncă.

17.

Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a conduce la reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă și Florin Burducea în Dosarul nr. 20.231/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 iulie 2020.