Ordinul nr. 308/2020
pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 107/2017 24 aprilie 2017 (prevederi anume) privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în…
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 235.676 din 16.10.2020 întocmit de Direcția generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală și Avizul Consiliului Concurenței nr. 12.632 din 6.10.2020,
ținând seama de prevederile:
–
Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea
articolelor 107
și 1 08 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare;
–
Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
–
Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
–
Hotărârii Guvernului nr. 226/2015
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor:
–
art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare;
–
art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
–
art. 9 alin. (5)
și
(6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa la
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 107/2017
privind aprobarea
schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală“ , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 2 mai 2017, se modifică după cum urmează:
1.
Articolul 24
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 24
Prezenta schemă se aplică până la 31 decembrie 2023, în limita bugetului alocat, cu posibilitatea prelungirii, potrivit regulamentelor Uniunii Europene în materia ajutorului de stat, pentru perioada post 2014-2020.
2.
Articolul 25
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 25
Bugetul schemei, reprezentând valoarea totală estimată a ajutorului de minimis angajat pe durata de aplicare a acesteia, este de 345.519.724 euro (echivalent în lei), în limita alocării din cadrul PNDR a acestei submăsuri.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, George Scarlat, secretar de stat București, 26 octombrie 2020. Nr. 308.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.