Decizia nr. 347/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 374/2006 5 octombrie 2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor …
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, județul Buzău, în Dosarul nr. 6.298/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.329D/2017.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Liviu Flușcă, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autoarei excepției de neconstituționalitate, care, după ce arată că excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În esență, susține că
nu este necesară și nici nu este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor, ceea ce contravine dispozițiilor
art. 53 din Constituție . Face referire, în acest sens, la o serie de răspunsuri ale gărzilor forestiere obținute la solicitarea Asociației Administratorilor de Păduri din România, cu privire la efectele concrete ale
Legii nr. 374/2006 . Susține că din răspunsurile gărzilor forestiere rezultă următoarele: nu s-au identificat tăieri la ras; nu s-a constatat reducerea ilegală a suprafeței forestiere; s-au constatat doar 9 cazuri de tăiere ilegale, din cele 97 de situații de suspendare a serviciului public cu specific silvic; nu s-a aplicat nicio sancțiune contravențională pentru tăiere ilegală; unele gărzi forestiere (cum sunt Timișoara și București) nu au dispus nicio suspendare a serviciului public cu specific silvic. Prin urmare, măsura suspendării serviciului public cu specific silvic este vădit disproporționată și nu este de natură să atingă scopul urmărit. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu există motive care să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Sentința civilă nr. 1.550 din 2 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.298/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, județul Buzău, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de anulare parțială a unui ordin al ministrului mediului și pădurilor prin care au fost aprobate Instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că
a omis să reglementeze dreptul de proprietate dobândit legal de cumpărătorul de masă lemnoasă, cum este în cauză societatea autoare a excepției. Aceasta arată că aplicarea
a dus, în cazul său, la îngrădirea dreptului de proprietate, fără ca legea să reglementeze acest lucru. Măsura emisă în baza
nu se impune, iar restrângerea exercițiului dreptului de proprietate privată asupra masei lemnoase achiziționate ar fi necesară doar în condițiile în care ar exista o tăiere ilegală sau cel puțin un risc concret de tăiere ilegală a arborilor. Or, în cauză nu a existat nici măcar vreun indiciu de ilegalitate în procesul de recoltare a masei lemnoase. Astfel, atât procedura prealabilă achiziționării și recoltării masei lemnoase, cât și recoltarea și transportul masei lemnoase s-au desfășurat cu respectarea prevederilor legale, societatea fiind privată de dreptul său de proprietate asupra masei lemnoase legal dobândite.
7.
În demonstrarea încălcării
art. 53 din Constituție , se mai arată că inițiatorul legii a justificat necesitatea acesteia pe observația că, în anumite cazuri în care situația juridică a unor terenuri forestiere este disputată, ar fi existat riscul unor tăieri rase. Însă luarea unei măsuri de limitare a dreptului de proprietate pentru toți proprietarii de terenuri retrocedate în litigiu, precum și pentru cumpărătorii masei lemnoase doar pe motiv că anumiți proprietari ar defrișa suprafețele forestiere pe care le dețin reprezintă o măsură care nu este necesară. Aceasta, deoarece, datorită sistemului de înregistrare a terenurilor forestiere, proprietarul unei păduri este cunoscut sau ușor identificabil pentru a fi supus rigorilor legii. Nu se justifică măsuri care să se aplice tuturor, în mod mecanic. Mai mult, se poate solicita instanței de judecată instituirea unei măsuri asigurătorii asupra terenurilor la care se referă
Legea nr. 374/2006 , și anume a terenurilor cu privire la care s-a introdus o cerere de constatare a nulității titlului de reconstituire a dreptului de proprietate. În speță, limitarea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase achiziționate reprezintă o măsură vădit disproporționată, întrucât Garda Forestieră Focșani, deși a efectuat un control amănunțit, nu a identificat nicio încălcare a legislației în vigoare în legătură cu această masă lemnoasă. Prin aplicarea
Legii nr. 374/2006 , cumpărătorul de masă lemnoasă este pus în situația de a fi privat de bunurile sale, deși a dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestora și indiferent de comportamentul proprietarului pădurii. Se susține că limitările drastice ale dreptului de proprietate aduse de
se aplică automat, fără o analiză a situației de la caz la caz.
8.
Autoarea acesteia mai susține, în esență, că legea criticată nu este suficient de accesibilă, precisă și previzibilă, lăsând loc aprecierii arbitrare a autorităților din domeniu cu privire la punerea sa în aplicare. Susține că lipsa preciziei rezultă din însuși obiectul legii, întrucât noțiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislație și nici nu se regăsește în vreun alt act normativ. Această noțiune se aseamănă doar aparent cu cea de „servicii silvice“ definită la
pct. 40
( 46 după modificare ) din
anexa la Codul silvic din 2008 . Cea de „servicii silvice“ se referă la totalitatea acțiunilor ce au ca scop asigurarea pazei, supravegherii stării de sănătate a pădurilor și stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic. Or, prin suspendarea acestor servicii se ajunge la un rezultat care este în contradicție cu interesul public de a proteja pădurile. Așadar, noțiunea de „servicii silvice“ nu poate fi corespondentul celei de „serviciu public cu specific silvic“, întrucât suspendarea acestuia ar trebui să reprezinte o măsură de conservare a mediului și a pădurii, pe când suspendarea serviciilor silvice este o măsură dăunătoare mediului.
9.
În ceea ce privește critica prin raportare la
art. 44 alin. (1) din Constituție , se arată că limitarea privește proprietarul masei lemnoase achiziționate de la proprietarul pădurii. Astfel, deși limitarea dreptului de proprietate este stabilită formal prin lege, conținutul efectiv al acesteia nu este cunoscut, întrucât legislația nu prevede în ce constă serviciul public cu specific silvic.
10.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv
deciziile nr. 642 din 1 noiembrie 2016 ,
nr. 1.153 din 13 septembrie 2011
și
nr. 451 din 12 aprilie 2011 .
13.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, precizând că își menține punctul de vedere exprimat anterior și reținut de Curtea Constituțională în
deciziile nr. 642 din 1 noiembrie 2016
și
nr. 451 din 12 aprilie 2011 .
14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autoarei excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
15.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006. Ulterior sesizării Curții Constituționale,
a fost modificată și completată prin
Legea nr. 252/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, care a introdus definiția noțiunii de „suspendare a serviciului public cu specific silvic“, a modificat și a completat procedura de suspendare a serviciului public cu specific silvic și a introdus solicitarea acordului scris al ocolului silvic pentru asigurarea pazei fondului forestier și supravegherea stării de sănătate a pădurii și pentru executarea, dacă este necesară, a lucrărilor tehnice specifice. Însă în cauza în cursul soluționării căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate își produc în continuare efectele juridice dispozițiile
Legii nr. 374/2006 , în forma anterioară intrării în vigoare a
Legii nr. 252/2018 . În consecință, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile
Legii nr. 374/2006 , în forma anterioară intrării în vigoare a
Legii nr. 252/2018 , dispoziții care aveau, la data sesizării Curții Constituționale, următorul cuprins:
Articolul 1
Serviciul public cu specific silvic la nivel național pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă în condițiile prezentei legi.
Articolul 2
Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și introduc la instanțele judecătorești competente acțiuni în constatarea nulității documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la
art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, care au obligația de a face cunoscut comisiilor introducerea acțiunii în constatarea nulității.
Articolul 3
Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unității administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanțele judecătorești.
Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic.
Inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1).
Articolul 4
Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare.
Hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoștință comisiilor județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari și de către autoritățile parte în procese.
Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat și se decontează în condițiile
art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005
privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 38/2006 , și ale
art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006
pentru aprobarea atribuțiilor ocoalelor silvice de stat și ale celor constituite ca structuri proprii, a obligațiilor ce revin deținătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum și a Regulamentului de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005
privind administrarea pădurilor din România.
Articolul 5
Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Articolul 6
Constatarea contravențiilor prevăzute la
art. 5
se face de către personalul silvic cu atribuții de control din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și de structurile subordonate.
Dispozițiile referitoare la contravenții, prevăzute la
art. 5 , se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
17.
Dispozițiile
art. III alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, la care fac referire prevederile legii criticate, au următorul conținut normativ:
(1)
Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 ,
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi: [...]
(2)
Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun.
18.
În opinia autoarei excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din
Constituție cuprinse la art. 1 alin. (5)
privind principiul legalității,
art. 44 alin. (1)
care garantează dreptul de proprietate privată,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți. De asemenea, prin raportare la
art. 20 din Constituție , invocă prevederile
art. 1 - Protecția proprietății din primul Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește dispozițiile
art. 5
și
art. 6 din Legea nr. 374/2006 , că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect anularea parțială, pe calea contenciosului administrativ, a unui ordin al ministrului mediului și pădurilor prin care au fost aprobate Instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos. Autoarea excepției critică în integralitatea sa
Legea nr. 374/2006 . Curtea observă însă că dispozițiile
art. 5
și
art. 6
din aceasta au în vedere sancționarea contravențională a activităților de prestare a serviciului public cu specific silvic, cu încălcarea prevederilor actului normativ criticat. Or, în cauză nu s-a pus în discuție nicio sancțiune contravențională, astfel că prevederile de lege menționate nu au legătură cu cauza în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5
și
art. 6 din Legea nr. 374/2006
este inadmisibilă, întrucât, potrivit
art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 , dispozițiile de lege care formează obiect al excepției de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
20.
Cu privire la neconstituționalitatea prevederilor
art. 1-4 din Legea nr. 374/2006
prin raportare la dispozițiile
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018 , analizând critici similare, referitoare la lipsa de precizie și previzibilitate a noțiunii de „serviciu public cu specific silvic“, care nu este definită nicăieri în legislație și nici nu se regăsește în vreun alt act normativ și care se aseamănă doar aparent cu cea de „servicii silvice“, definită la
pct. 46 din anexa la Codul silvic din 2008 , dar noțiunile rămân diferite. În considerarea jurisprudenței sale, Curtea a reținut că, prin
Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, a constatat că „serviciul public cu specific silvic“ implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport și valorificare, precum și paza pădurilor, în caz de solicitare, iar aceste acțiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcționează în cadrul ocoalelor silvice.
21.
Analizând legislația incidentă în materie, Curtea a reținut, totodată, că sfera de cuprindere a acestei noțiuni este mai largă decât cea menționată în
Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011
și presupune, pe lângă acțiunile ce premerg exploatării lemnului și, respectiv, pazei pădurilor, și alte activități cu caracter tehnic, în vederea asigurării ocrotirii, dezvoltării și integrității fondului forestier național. Astfel, potrivit
art. 11, cuprins în titlul II - Fondul forestier proprietate publică, cap. I - Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, „Regia Națională a Pădurilor exercită și atribuții de servicii publice cu specific silvic“, iar, potrivit
art. 15 , în pădurile proprietate privată ale altor deținători, precum și în vegetația forestieră din afara fondului forestier, serviciile de specialitate sunt prestate de Regia Națională a Pădurilor, la cerere, contra cost.
22.
În legătură cu aceste atribuții ale Regiei Naționale a Pădurilor, Curtea a observat, prin aceeași decizie, paragrafele 18-20, că, potrivit
art. 9 din Codul silvic din 1996 , regimul silvic constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice și juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere, iar elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, care exercită și controlul aplicării acestui regim.
23.
De asemenea,
art. 8^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998
privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, modificată și completată prin
Legea nr. 120/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 6 mai 2004, face referire la „structura silvică care asigură serviciul public cu specific silvic, în condițiile
Legii nr. 26/1996 - Codul silvic “, iar potrivit
art. 10 alin. (2)
din același act normativ, „Serviciul public cu specific silvic pentru proprietarii de păduri din fiecare localitate se asigură pe structura silvică autorizată ce administrează majoritatea fondului forestier din raza localității respective“.
24.
Din analiza acestor reglementări juridice, Curtea a desprins concluzia că noțiunea de „serviciu public cu specific silvic“ se referă la serviciile prestate de autoritatea publică cu atribuții în silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, reorganizată în Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 229/2009
privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, în vederea asigurării serviciilor silvice pentru fondul forestier național. Potrivit
art. 50
și
51 din Codul silvic din 1996 , ocrotirea, asigurarea integrității și dezvoltării fondului forestier național constituie o preocupare fundamentală, de interes național, a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor.
25.
În ceea ce privește noțiunea de „servicii silvice“, Curtea a constatat (paragrafele 21-24 din aceeași decizie) că aceasta este definită în mod expres în
anexa la Codul silvic din 2008 , aprobat prin
Legea nr. 46/2008, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, potrivit cărora acestea reprezintă „activitățile cu caracter tehnic desfășurate de ocoalele silvice de regim sau de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării pazei și supravegherii stării de sănătate a pădurilor și stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea regimului silvic; executarea lucrărilor silvice stabilite se face în regie proprie, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice ori prin prestări de servicii, în condițiile legii“.
26.
În ceea ce privește susținerile autoarei excepției referitoare la faptul că noțiunea de „servicii silvice“ utilizată de
Codul silvic din 2008
nu se suprapune cu noțiunea de „serviciu public cu specific silvic“ folosită în cadrul reglementărilor juridice anterioare privitoare la terenurile forestiere, inclusiv în
Codul silvic din 1996 , astfel cum s-a arătat anterior, Curtea a reținut că, deși nu a beneficiat de o definiție legală, din analiza reglementărilor legale în materie rezultă că, și înainte de intrarea în vigoare a
Codului silvic din 2008 , aceasta se referea la activitățile cu caracter tehnic desfășurate de Regia Națională a Pădurilor, prin structurile sale organizatorice și funcționale, în vederea asigurării respectării regimului silvic al fondului forestier național.
27.
Curtea a observat că voința legiuitorului în sensul unității terminologice a acestor două noțiuni rezultă în mod indirect și din modificările legislative intervenite în domeniul actelor normative din domeniul silvic. Astfel, potrivit
art. 4 lit. b) din Legea nr. 171/2010
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, constituie contravenție silvică neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligațiilor ce îi revin cu privire la asigurarea serviciului public cu specific silvic pentru pădurile situate în localitățile aflate în raza administrativă a acestuia. Acest text de lege a fost modificat prin
art. I pct. 8 din Legea nr. 134/2017
pentru modificarea și completarea
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, iar obligația ocolului silvic se referă în prezent la asigurarea administrării serviciilor silvice, tocmai în vederea realizării unei armonizări terminologice cu noțiunea utilizată în
Codul silvic din 2008 .
28.
Totodată, în ceea ce privește diferențierea dintre cele două noțiuni în discuție, în sensul că, înainte de intrarea în vigoare a
Codului silvic din 2008 , „serviciul cu specific silvic“ era „public“,
iar, în prezent,
definește în mod expres noțiunea de „servicii silvice“,
Curtea a observat că acest din urmă act normativ a modificat administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice, pentru întregul fond forestier național, indiferent de forma de proprietate. Potrivit
Codului silvic din 1996, art. 64 și următoarele, cuprinse în titlul III
- Fondul forestier proprietate privată, administrarea fondului forestier proprietate privată se realiza de către proprietarii acestuia, individual sau în asociații, care aveau obligația să respecte regimul silvic. De asemenea, Regia Națională a Pădurilor executa, prin ocolul silvic, pe contul proprietarului, lucrările de împădurire și de întreținere până la regenerarea definitivă, iar regenerarea pădurilor proprietate privată, după tăiere, se realiza de către proprietari, cu sprijinul tehnic al Regiei Naționale a Pădurilor.
29.
Curtea a reținut (paragraful 25) că, potrivit
art. 10 și următoarele din Codul silvic din 2008 , cuprinse în
titlul II
- Administrarea fondului forestier național, administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate. Acestea sunt de două tipuri: ocoale silvice de stat și ocoale silvice de regim, care sunt înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociații constituite de către acestea. De asemenea, potrivit
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005
privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 38/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 6 martie 2006, ocoalele silvice sunt, în funcție de forma de proprietate, ocoale silvice de stat și ocoale silvice private.
30.
Prin urmare, Curtea a reținut (paragraful 26) că, în prezent, serviciile silvice, în sensul activităților cu caracter tehnic desfășurate în scopul asigurării pazei și supravegherii stării de sănătate a pădurilor sau a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, nu mai reprezintă un monopol al autorității publice ce răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, astfel încât respectarea regimului silvic se face și prin intermediul ocoalelor silvice private, fiind pe deplin justificată noua terminologie utilizată în
Codul silvic din 2008 , respectiv „servicii silvice“,
iar nu „serviciu public cu specific silvic“.
31.
Curtea a conchis (paragraful 27) că prevederile
art. 1-4 din Legea nr. 374/2006
întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate deduse din dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (5) , întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, respectiv la întreaga legislație incidentă domeniului de reglementare (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 39 din 31 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 17).
32.
De altfel, Curtea observă că, ulterior sesizării sale,
a fost modificată și completată prin
Legea nr. 252/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, fiind stabilită o definiție legală pentru noțiunea criticată în cauza de față. Astfel, potrivit
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 374/2006 , „în sensul prezentei legi, prin suspendarea serviciului public cu specific silvic se înțelege suspendarea tuturor activităților care asigură realizarea și respectarea regimului silvic, așa cum este definit de
Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția asigurării pazei fondului forestier și a supravegherii stării de sănătate a pădurii, precum și a executării următoarelor lucrări tehnice specifice: a) prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor; b) prevenirea și stingerea incendiilor; c) regenerarea pădurii; d) îngrijirea regenerărilor și a arboretelor tinere aflate în stadiile de semințiș și desiș; e) punerea în valoare și recoltarea produselor accidentale“. Ca atare, critica referitoare la pretinsa neclaritate a textelor a rămas fără obiect.
33.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile
art. 44 alin. (1)
și
art. 53
din Legea fundamentală, în sensul că măsurile cuprinse în legea criticată aduc atingere dreptului de proprietate al proprietarului masei lemnoase dobândite legal de acesta de la proprietarul terenului forestier, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016 , paragrafele 19 și 20, anterior citată, Curtea a reținut că
nu instituie nicio ingerință în conținutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinței - jus utendi și jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate. Legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru terenurile forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situații speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 , dispoziții legale ce precizează o dată în plus sancțiunea nulității actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desființat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate (a se vedea
Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016 , anterior citată, paragraful 19).
34.
Sunt, de asemenea, pertinente cele reținute prin aceeași decizie menționată, paragraful 23, în legătură cu faptul că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune și asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 . Astfel, Curtea a reținut că această critică reprezintă, în fapt, o chestiune de interpretare și aplicare a textelor de lege în discuție la cazul concret dedus judecății instanței în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Astfel, așa cum a reținut Curtea în decizia menționată, aspectul invocat de autoarea excepției de neconstituționalitate, referitor la aplicarea dispozițiilor de lege criticate și proprietarului masei lemnoase dobândite de la proprietarul terenului forestier cu situație juridică problematică, este o chestiune ce ține de interpretarea și aplicarea legii la speță, iar nu o problemă de constituționalitate a textelor de lege criticate.
35.
De altfel, Curtea a mai observat, în legătură cu scopul actului normativ criticat, astfel cum acesta reiese din expunerea de motive a inițiatorului, că suspendarea serviciului public cu specific silvic a avut în vedere clarificarea situației juridice a terenurilor forestiere în privința cărora au fost emise titluri de proprietate susceptibile de a fi anulate, în temeiul
art. III din Legea nr. 169/1997 , în vederea stopării tăierii abuzive a pădurilor, realizată prin folosirea „mascată“ a serviciilor silvice. Așadar, motivul emiterii actului normativ a fost protejarea terenurilor forestiere sau cu vegetație forestieră, în considerarea situației juridice neclare a terenurilor în cauză, iar nu a deținătorilor, cu orice titlu, a acestora.
36.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5
și
art. 6 din Legea nr. 374/2006
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , în forma anterioară intrării în vigoare a
pentru modificarea și completarea
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Societatea Ticva Trans Forest - S.R.L. din satul Gura Teghii, județul Buzău, în Dosarul nr. 6.298/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 1-4 din Legea nr. 374/2006
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , în forma anterioară intrării în vigoare a
pentru modificarea și completarea
privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la
art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997
pentru modificarea și completarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.