Lege · Parlamentul

Legea nr. 264/2020

pentru aprobarea obiectivului de investiții "Autostrada Nordului"

prezumat în vigoare

Data actului
20 noiembrie 2020
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1112 din 20 noiembrie 2020
Citează
1 act
Structură
5 articole · 1.593 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Prezenta lege aprobă obiectivul de investiții Autostrada Vama Oar - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistrița - Vatra Dornei - Suceava, denumită în continuare „Autostrada Nordului“.

Articolul 2

Obiectivul de investiții „Autostrada Nordului“ se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din credite externe și din fonduri europene.

Articolul 3

Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiții „Autostrada Nordului“.

Articolul 4

Termenul de execuție a obiectivului de investiții „Autostrada Nordului“ este de 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 5

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor

art. 75

și ale

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
București, 20 noiembrie 2020.
Nr. 264.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.