Decizia nr. 837/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 80/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Arivet - S.R.L. din comuna Jijila, județul Tulcea, în Dosarul nr. 1.386/253/2015 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 214D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții, menționând în acest sens
Decizia nr. 849 din 14 decembrie 2017 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea nr. 1.109 din 7 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.386/253/2015, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost invocată de Societatea Arivet - S.R.L. din comuna Jijila, județul Tulcea, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a admis plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare contravențională.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale numai în măsura în care nu scutesc instituțiile publice de la plata taxelor judiciare de timbru în valoare de 20 de lei în procesele ce au ca obiect căile de atac împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Se mai susține că, în cazul formulării căilor de atac împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare contravențională, obiectul dedus judecății nu este reprezentat de „venituri publice“, iar textul legal criticat face referire la cererile și căile de atac care au ca obiect colectarea de venituri publice. În caz contrar, se apreciază că se rupe justul echilibru dintre părți, fiind favorizată instituția publică, ceea ce contravine principiului egalității de tratament, conform căruia părțile sunt egale în fața legii.
6.
Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
9.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare. Textele legale criticate au următorul cuprins:
(1)
Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
13.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 11
privind dreptul internațional și dreptul intern, precum și
art. 6
privind dreptul la un proces echitabil din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind
Decizia nr. 277 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, sau
Decizia nr. 747 din 23 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 8 februarie 2018, prin care a statuat că reglementarea criticată este constituțională în raport cu criticile formulate.
15.
În esență, prin deciziile precitate, Curtea a stabilit că scutirea autorităților publice, care intră sub incidența textului de lege criticat, de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare are o justificare obiectivă și rațională întrucât ar fi absurd ca autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare - să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget, acestea fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalității, prevăzut de
Constituție
pentru cetățeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale
art. 16 , cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în
Constituție
și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create.
16.
Totodată, Curtea a subliniat că existența calității de autoritate/instituție publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, inclusiv cea prevăzută de
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu și în cazul în care instituția formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniului strict delimitat al noțiunii de venituri publice. Așa fiind, nu toate pretențiile pecuniare formulate de autoritățile publice prevăzute în
art. 30 alin. (1)
din actul normativ menționat sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Competența de a califica obiectul cauzei deduse judecății și, implicit, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente litigiului reprezintă însă atributul exclusiv al instanței de judecată. O eventuală interpretare și aplicare greșită a normelor legale incidente cauzei de către instanță excedează controlului Curții Constituționale, aceasta neputându-se substitui instanței de judecată în stabilirea legii aplicabile litigiului.
17.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
18.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Arivet - S.R.L. din comuna Jijila, județul Tulcea, în Dosarul nr. 1.386/253/2015 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.