Ordin · Ministerul Afacerilor Interne

Ordinul nr. 36/2019

pentru aprobarea Normativului de cheltuieli pentru acțiuni de protocol, specific Ministerului Afacerilor Interne

prezumat în vigoare

Data actului
5 aprilie 2019
Emitent
Ministerul Afacerilor Interne
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 282 din 12 aprilie 2019
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
8 articole, 1 anexă · 8.082 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 15/2008 , cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se aprobă Normativul de cheltuieli pentru acțiuni de protocol, specific Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, prevăzut în

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin, denumit în continuare normativ specific.

(2)

Normativul specific prevăzut la

alin. (1)

stabilește exclusiv limitele de cheltuieli pentru:

a)

organizarea de mese oficiale și de cocteiluri, potrivit pct. I din normativul specific;

b)

mesele zilnice și alte tratații oferite în situația invitării în țară a unor delegații pe cheltuiala părții române, potrivit pct. II din normativul specific.

Articolul 2

Pentru cheltuielile reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, altele decât cele prevăzute la

art. 1 alin. (2)

din prezentul ordin, se aplică prevederile pct. II.B. 2-6, III și IV din tabelul „Normative de cheltuieli și limite maxime în cadrul cărora se pot aproba și efectua cheltuieli pentru acțiuni de protocol“ din

anexa nr. 2

la ordonanța sus-menționată, cu respectarea celorlalte prevederi legale în vigoare.

Articolul 3

(1)

Cheltuielile prevăzute la pct. II.A din normativul specific se efectuează în limita procentelor de 15%, 50% și 35%, corespunzătoare micului dejun, prânzului și, respectiv, cinei.

(2)

În zilele în care se oferă mese/dejunuri oficiale și/sau cocteiluri/recepții, prevăzute la pct. I.A, respectiv I.B din normativul specific, cheltuielile prevăzute la pct. II.A din normativul specific se diminuează procentual, conform componenței prevăzute la

alin. (1) , corespunzător tipului de masă înlocuit de masa oficială/dejunul oficial și/sau de cocteil/recepție.

(3)

Prin excepție de la prevederile

alin. (1) , ordonatorul de credite la nivelul căruia se efectuează cheltuielile poate aproba depășirea limitelor procentuale prevăzute la

alin. (1) , în situații justificate generate de modul/programul de desfășurare a activității.

(4)

Alin. (3)

se aplică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a)

activitatea respectivă se desfășoară pe parcursul întregii zile;

b)

în ziua respectivă nu se efectuează și cheltuieli dintre cele prevăzute la pct. IA din normativul specific;

c)

nu se depășesc limitele prevăzute la pct. II.A din normativul specific.

Articolul 4

Limitele maxime pentru cheltuielile cu masa, respectiv pentru tratații în cazul activităților desfășurate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile sunt cele prevăzute la pct. II.A.3, respectiv II.B din normativul specific, pentru fiecare zi de desfășurare a activităților.

Articolul 5

Cheltuielile aferente acțiunilor de protocol prevăzute de prezentul ordin se efectuează cu încadrarea în bugetele aprobate fiecărui ordonator de credite.

Articolul 6

Activitățile aprobate potrivit normelor aplicabile la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și nefinalizate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se duc la îndeplinire conform dispozițiilor legale în vigoare la data aprobării organizării acestora.

Articolul 7

În aplicarea prezentului ordin, Direcția generală financiară poate emite precizări pe domeniul propriu de competență.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
București, 5 aprilie 2019.
Nr. 36.

Anexa NORMATIV

de cheltuieli pentru acțiuni de protocol, specific Ministerului Afacerilor Interne

Normativ de cheltuieli

Unitatea de măsură

Limita maximă

I. Organizarea de mese oficiale și de cocteiluri

A. Limite valorice pentru mese oficiale (dineuri oficiale, dejunuri oficiale) oferite de:

1. Ministrul afacerilor interne, secretarii de stat, inspectorul general al Poliției Române, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prefecții

lei/persoană

120

2. Subsecretarii de stat, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), secretarul general al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, secretarii generali adjuncți, subprefecții, secretarii generali ai prefecturilor, rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, inspectorul general al Jandarmeriei Române, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și conducătorii instituțiilor din MAI care au calitatea de ordonatori terțiari de credite, aflați în finanțarea directă a ordonatorului principal de credite

lei/persoană

90

B. Limite valorice pentru cocteiluri sau recepții care pot fi oferite de persoanele prevăzute la lit. A

lei/persoană

25

C. Cafea, apă, sucuri sau alte tratații oferite în timpul conferințelor sau al ședințelor, organizate de persoanele prevăzute la lit. A pct. 1 și 2, în limita sumei de

lei/persoană

20

II. Invitarea în țară a unor delegații pe cheltuiala părții române

A. Cheltuieli zilnice de masă pentru:

1. Delegațiile conduse de ministrul afacerilor interne, invitații acestuia, ai președintelui Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și ai prefecților

lei/persoană

160

2. Invitații secretarilor de stat, inspectorului general al Poliției Române, subsecretarilor de stat, subprefecților și ai rectorului Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“

lei/persoană

130

3. Invitații secretarului general al MAI, secretarului general al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, secretarilor generali adjuncți, secretarilor generali ai prefecturilor, directorilor generali/directorilor din Aparatul central al MAI, invitații inspectorului general al Jandarmeriei Române, inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări, inspectorului general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, directorilor generali și ai directorilor din Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și conducătorii instituțiilor din MAI care au calitatea de ordonatori terțiari de credite, aflați în finanțarea directă a ordonatorului principal de credite

lei/persoană

105

4. Invitații conducătorilor instituțiilor din MAI care au calitatea de ordonator terțiar de credite, alții decât cei prevăzuți la pct. II.A.1-3

lei/persoană

90

B. Alte cheltuieli:

Cafea, apă, sucuri sau alte tratații oferite în timpul tratativelor sau al ședințelor, în limita sumei de:

lei/persoană/zi

20

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.