Decizia nr. 54/2019

Articolul 15

din Constituție

stabilește că cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin

Constituție

și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, iar

art. 16 din Constituție

stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Este adevărat că

art. 21 din Constituție

referitor la accesul liber al oricărui cetățean la justiție stabilește că exercitarea acestui drept se face pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, însă aceasta nu înseamnă că cetățenii nu se pot adresa justiției pentru apărarea unui interes general, ocrotit de lege. De asemenea, în cazul în care prevederile legale criticate sunt interpretate în sensul nerecunoașterii oricărui cetățean a dreptului de a formula plângere împotriva unor soluții de neurmărire netemeinice și nelegale, se ajunge la situația restrângerii unor drepturi și libertăți recunoscute cetățenilor prin

art. 53 din Constituție .

10.

Sintetizând, autorul excepției susține că

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală

este neconstituțional în contextul în care nu conferă oricărui cetățean (nu numai celui vătămat prin săvârșirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu.

11.

Judecătoria Vaslui opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit

art. 288 din Codul de procedură penală , organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.

12.

Față de dispozițiile

art. 290 din Codul de procedură penală , se constată că orice persoană este îndreptățită să încunoștințeze despre săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, chiar și în situațiile în care organul de cercetare penală nu se sesizează din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, poate fi sesizat de către orice persoană care a aflat despre o faptă penală.

13.

Pe de altă parte, în mod just, nu orice persoană poate formula plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, ci doar acelea care au fost vătămate în vreun fel în interesele lor legitime. Dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt în acord cu dispozițiile constituționale, respectiv cu cele ale

art. 21 , potrivit cărora accesul liber la justiție este garantat oricărei persoane pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15.

Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Întrucât au valoare de principiu, fiind aplicabile - în virtutea normei de trimitere de la

art. 339 alin. (6) din Codul de procedură penală

- inclusiv plângerilor privind actele de urmărire penală, măsurile sau soluțiile de clasare dispuse de procuror, prevederile

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală

determină concluzia că, indiferent de obiectul plângerii și de organul judiciar căreia îi este adresată, dreptul de a o formula este recunoscut numai celui care a fost vătămat într-un interes personal și legitim prin măsura sau actul de urmărire penală contestat.

16.

În opinia Guvernului, reglementarea criticată nu îngrădește accesul la justiție. Justificarea unui interes în contestarea soluției de clasare constituie o condiție de admisibilitate compatibilă cu prevederile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Legea fundamentală , căci acestea garantează accesul la justiție oricărei persoane care se adresează justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

17.

De asemenea, câtă vreme cel care justifică un interes în desființarea soluției de clasare nu se află în aceeași situație cu acela care nu probează un astfel de interes, se apreciază că diferența de tratament din perspectiva admisibilității plângerii nu poate fi calificată drept discriminatorie.

18.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește aprecierea autorului excepției față de faptul că textul de lege este neconstituțional în contextul în care nu conferă oricărui cetățean posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu, Avocatul Poporului menționează că, potrivit

art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală , „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu

art. 289 alin. (1)

și

art. 290

din același cod, „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune“, iar „Denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni“. Astfel, potrivit celor de mai sus, orice persoană este îndreptățită să aducă la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea unei infracțiuni în cazul în care are cunoștință despre săvârșirea unei fapte penale.

19.

Pe cale de consecință, Avocatul Poporului apreciază că prin dispozițiile legale criticate se asigură tocmai accesul liber la justiție, prin formularea plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor legitime ale persoanei vătămate.

20.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

21.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu denumirea marginală Dreptul de a face plângere, care au următorul conținut: „Orice persoană poate face plângere

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.“

23.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 16

referitor la Egalitatea în drepturi și

art. 21

referitor la Accesul liber la justiție.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală , susținând că sunt neconstituționale în contextul în care nu conferă oricărui cetățean (nu numai celui vătămat prin săvârșirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunțuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluții netemeinice și nelegale date de procurori cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care se urmăresc și din oficiu. Cu alte cuvinte, autorul excepției susține că ar trebui să fie posibilă formularea unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror de către orice persoană, indiferent dacă a fost sau nu vătămată în vreun fel prin acțiunea făptuitorului.

25.

Analizând această critică, Curtea reține că, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție,

stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Or, reglementările deduse controlului de constituționalitate satisfac exigențele impuse de normele constituționale și dau expresie principiului constituțional al accesului liber la justiție, întrucât reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin

Constituție , a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credință, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

26.

Așa fiind, accesul la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile

art. 21 din Constituție . Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 176 din 24 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).

27.

Dispozițiile legale criticate nu conțin, așa cum în mod eronat susține autorul excepției, interdicția de a formula plângere penală împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată. Dimpotrivă, orice persoană care se consideră vătămată printr-o infracțiune într-un drept al său se poate adresa cu plângere penală în condițiile textului legal criticat. A extinde însă această posibilitate în mod necondiționat de existența unei vătămări directe prin infracțiune echivalează cu exercitarea, în mod abuziv, a drepturilor și libertăților care, potrivit

art. 57 din Constituție , se face cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți. Aceasta, deoarece o soluție de netrimitere în judecată, chiar dacă este nelegală și netemeinică, nu poate fi apreciată ipso facto ca fiind rezultatul unei infracțiuni. În acest sens, Curtea constată că susținerile autorului excepției conțin în sine o prezumție de incompetență sau de subiectivism a procurorilor ori a celor ierarhici superiori, în sensul că nu vor instrumenta cauzele corect și ar fi nevoie de orice persoană, chiar neinteresată, să le conteste actele. Or, existența interesului de a acționa are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă persoana în cauză a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur șicanator, încărcând astfel inutil rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real și realizabil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, interesul, ca o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, conferă calitatea de parte în acord cu

art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală , potrivit căruia „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“.

28.

Totodată, potrivit

art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală

„Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu

art. 289 alin. (1)

și

art. 290

din același cod, „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune“, iar „Denunțul este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni“.

29.

Cu alte cuvinte, nimic nu îl oprește pe orice cetățean să sesizeze organele de urmărire penală prin denunț despre săvârșirea unei infracțiuni. Aceasta nu înseamnă că denunțătorul are aceleași drepturi și obligații cu persoana vătămată, căreia i s-a cauzat direct prin infracțiune o vătămare, deoarece se află în situații juridice diferite.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 8.288/333/2016 al Judecătoriei Vaslui și constată că dispozițiile

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2019.